Cântăreața a vorbit și în trecut despre viața extrem de grea pe care a dus-o, dar acum și-a deschis sufletul și a povestit despre moartea fratelui ei mai mic.

Într-un interviu Antena Stars, Feli mărturisește că Smiley îi aduce aminte de fraţiorul ei care a murit când avea doar câteva luni.

„Nu multă lume ştie că eu am avut un frăţior mic pe care Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş la câteva luni”, a declarat arista vizibil afectată.

Andrei Tiberiu Maria sau cum este cunoscut de toată lumea, Smiley, ocupă un loc special în inima lui Feli.

„Uneori simt că atunci când simt să îl simt pe Andrei al meu, aşa carne lângă carne, apari tu de nicărieri şi, îmi rezolvi tu multe şi îmi înţelegi dramele imaginare şi mă înţelegi când sunt sensibilă şi mă înţelegi când sunt nebună şi că mă accepţi fix aşa şi că mă iubeşti fix aşa cum sun. Eu ştiu că mă iubeşti foarte tare, chiar dacă nu îmi spui foarte des pentru că ştiu  că ţi-e ruşine, că nu eşti genul care să se manifeste şi să spună, dar eu vreau să ştie toată planeta asta cât de mult pot să te iubesc pe tine şi cât de mult, şi cât o să îţi mulţumesc toată viaţa, pentru că voit sau nu m-ai învăţat că oamenii vin şi oamenii pleacă şi că asta se întâmplă când ţi se întâmplă viaţa, şi că e un lucru bun”, a mărturisit cântăreața.


EXCLUSIV/ Inna poate rămâne oricând fără numele de scenă. Lucian Gitiță a pus monopol pe artistă


 

„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
PARTENERI - GSP.RO
„L-au arestat pe Adrian Cristea, stau polițiștii cu armele pe el!” » Momente incredibile pe aeroport: „You're very stupid, very stupid”
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
Playtech.ro
Kamara rupe tăcerea despre iubita lui Reghecampf: “Cea mai mare ruşine pentru o femeie”
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Observatornews.ro
"Uriașul blând" a murit fulgerător, în Italia. Românul s-a prăbușit sub ochii colegilor, după o zi de muncă
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2021. Scorpionii se concentrează prea mult pe ceea ce nu știu, pe ce nu pot afla și se consumă degeaba
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Știrileprotv.ro
A doua țară care închide complet granițele pentru străini. Accesul le va fi interzis total
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Telekomsport
Lovitură cruntă primită de Anamaria Prodan. La aşa ceva chiar nu se aştepta. Primele declaraţii
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie