Statuia, executată în 1927, anul în care regele Mihai împlinea frumoasa vârstă de 6 ani, a fost achiziţionată de furnizorul Casei regale a României la o licitaţie.
Ieri, când suveranul a împlinit 92 de ani, Alexandru Ciucu a împachetat bustul din broz şi l-a trimis, însoţit de o scrisoare în care a aşternut câteva gânduri, pe adresa reşedinţei Maiestăţii Sale.

Alege daruri cu semnificaţie

Aşa cum se întâmplă în cazul tuturor celor care au trimis cadouri familiei regale, designerul a primit o scrisoare de mulţumire pentru darul oferit, iar aseară a participat, alături de alţi invitaţi, şi de Alteţele Lor Regale principesa moştenitoare, principele Radu şi principele Nicolae, la un concert de binefacere organizat cu ocazia zilei de naştere a regelui Mihai, la Ateneul Român.
Este pentru a treia oară când Alexandru Ciucu îi oferă Maiestăţii Sale astfel de cadouri cu însemnătate aparte. În 2012, furnizorul Casei regale i-a oferit regelui Mihai o medalie jubilară de 25 de ani de domnie a regelui Carol I, sculptată de Paul Telge în 1891, iar în 2011 i-a dăruit o ediţie specială din 1916 a ziarului francez Le Petit Journal, dedicată în întregime istoriei familiei regale a României de la acea vreme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.