Statul român are restanță: Cum ne prăbușim competitivitatea și siguranța națională prin abandonul educației
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Zilele acestea au loc admiterile la facultate, licență și masterat, și văzând cum arată notele, am decis să pun pe hârtie câteva gânduri care mă frământă de ceva vreme. Ca lector, îmi fac treaba cât pot de bine, uneori cu eforturi care depășesc de departe recompensele imateriale și materiale. O fac din vocație, dar și din acel „egoism” al antreprenorului care știe că, dacă vrea să aibă cu cine lucra mâine în business, are nevoie de oameni competenți și responsabili.
De când a izbucnit războiul de la graniță vorbim des de siguranța națională și de bugete pentru apărare, tehnică militară și securitate cibernetică, o preocupare normală și necesară. Apoi începem o discuție despre rating de țară, și ne îngrijorăm de potențiala retrogradare a României în junk. Un sentiment la fel de valid, mai ales că trăim cu toții scăderea puterii de cumpărare, lipsa un perspective de creștere, și pe acest fond avem și schimbările care vin odată cu implementarea AI și care zdruncină niște industrii, generează panică în rândul angajaților.
La tot ce am enumerat mai sus se adaugă o vulnerabilitate majoră pe care România o are și pe care clasa politică care o ignoră, voit sau nu: colapsul sistemic al educației și eșecul major de a ne integra tinerii în economie.
Recent am participat la un eveniment și am prezentat o radiografie care înspăimântă, este o Românie pierdută în cifre care ar trebui să ne dea tuturor insomnii:
- 16% dintre copiii români de 6–14 ani nu sunt înscriși la școală, iar la liceu abandonul școlar explodează la 32%.
- Numărul tinerilor care urmează o facultate a fost de doar 24% în 2024.
- Aproximativ 500.000 de tineri (generația NEET) nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu lucrează — cel puțin nu într-un cadru legal.
- 350.000 de eleve din România nu își permit absorbante. Asta înseamnă că ori lipsesc de la școală, ori folosesc produse de substituție care contribuie în continuare la demonizarea menstruației și propagarea tabuurilor.
- Rata analfabetismului funcțional a devenit o constantă de fond, cronică și îngrijorătoare.
Iar peste toate acestea, vine o altă statistică năucitoare: o rată a șomajului în rândul tinerilor de 27%.
Suntem martorii unei anomalii alarmante. Pe de o parte, companiile se plâng zilnic că nu găsesc oameni calificați, iar pe de altă parte, mai bine de un sfert dintre tinerii noștri sunt oficial șomeri.
De ce?
Nu pentru că „tinerii de azi nu vor să muncească”, sunt și din aceștia, dar cred că mai degrabă sunt excepții, ci problema vine de multe ori din deconectarea școlii de realitate, încă se pune accent în preuniversitar pe memorare mecanică, o văd la cursurile mele frecvent, studenților le este greu să răspundă la întrebări care presupun răspunsuri mai complexe, și de multe ori îmi spun că ei nu știu unele lucruri simple de la liceu. Nu zic că nu există și cazuri de licee încă bune, de școli unde se mai pune accent pe învățare, doar că realitatea din teren arată că sunt prea puține.
O altă problemă este că în ultimii, să zicem 20 de ani, am stigmatizat învățământul profesional, lăsând piața muncii fără meseriași. La asta se adaugă o fractură geografică uriașă: oportunitățile sunt concentrate în 4-5 mari centre urbane, în timp ce tinerii din mediul rural sau din orașele mici sunt abandonați într-o economie de subzistență sau împinși spre muncă la negru și emigrare, blocați în cercul vicios al lipsei de experiență.
De cealaltă parte a baricadei, cei care ar trebui să repare acest mecanism sunt ei înșiși înfrânți. Datele din „Barometrul stării de bine a profesorilor din România” ne arată un corp didactic obosit - și aici aș completa cu aceștia sunt din cei care își dau interesul: 38% dintre profesori se gândesc frecvent să renunțe la catedră, iar 51% raportează situații stresante frecvente la muncă — aproape dublu față de populația urbană activă (26%). Doar o treime mai au un echilibru bun între muncă și viața personală, iar 14% se confruntă cu un risc sever de burnout, depășind chiar și medicii de familie (10%).
Într-o economie globală digitalizată, o țară cu o rată a șomajului de peste 25%în rândul tinerilor, cu jumătate de milion de cetățeni inactivi și o masă critică de analfabeți funcționali este condamnată să nu mai fie relevantă. Nu putem genera valoare adăugată și nu putem atrage investiții de top oferind doar mână de lucru ieftină pentru industrii de lohn gata oricând să plece în piețe mai ieftine. Pierdem miliarde din PIB-ul potențial și punem o presiune care nu este sustenabilă pe sistemele sociale.
Analfabetismul funcțional nu înseamnă doar incapacitatea de a înțelege un text, înseamnă lipsa a gândirii critice. Într-un context geopolitic extrem de volatil, o populație tânără, dezorientată economic, fără perspective și incapabilă să filtreze informația devine terenul ideal pentru dezinformare, fake news și populism radical. Un electorat captiv în întuneric cognitiv și frustrare economică poate fi ușor manipulat, destabilizând oricând parcursul democratic și alianțele strategice ale țării.
Până acum, reacția statului în fața acestor crize a fost una pur cosmetică. Suntem sufocați de campanii de washing — proiecte de PR ambalate frumos, făcute exclusiv de dragul imaginii politice, care mimează implicarea prin acțiuni de fațadă.
Nu mai merge să administrezi vitamine când pacientul are de fapt nevoie urgentă de antibiotic. Statisticile de mai sus sunt doar efectele unor cauze profunde pe care refuzăm să le studiem suficient. Ne lipsesc cercetarea reală, datele concrete și politicile publice bazate pe dovezi, nu pe intuiții electorale.
Eu cred că educația nu mai trebuie lăsată doar pe mâna statului. S-a dovedit clar că ori nu știe ce să facă, ori vrea să ne țină în acest întuneric aproape total pentru a-și conserva bazinele electorale dependente și ușor de controlat.
Este nevoie urgentă de competiție reală în sistem care să miște niște plăci tectonice încremenite de decenii. Competiția aduce performanță, inovație și responsabilitate. Mediul privat, societatea civilă și comunitățile locale trebuie să intervină radical și să preia inițiativa, presând pentru o reformă reală a sistemului de educație din țara noastră.
România nu se poate apăra eficient cu drone sofisticate dacă generațiile care vin din urmă nu pot citi manualul de instrucțiuni al societății în care trăim și nu își găsesc locul în economie. Siguranța națională și competitivitatea economică încep în școală, dar și în capacitatea noastră de a le oferi tinerilor un viitor acasă.
