Responsabilă pentru transformarea atât de evidentă a lui Gabriel Cotabiţă este Iolanda Bellu (35 de ani), fiica din prima căsătorie a antrenorului de gimnastică Octavian Bellu. O prezenţă extrem de discretă în spaţiul public, în ciuda notorietăţii tatălui ei, tânăra s-a implicat, de ceva vreme, în lumea modei.
Mai exact, Iolanda este partener de afaceri într-o importantă firmă de creaţii vestimentare care îmbracă vedete cunoscute din showbizul românesc. Artistul Gabriel Cotabiţă este unul dintre cei care apelează la serviciile respectivei firme, fiind încântat, în mod evident, de ţinutele vestimentare pe care le primeşte sau le achiziţionează de acolo.
A dat în mintea puştilor!
Drept dovadă, în ciuda faptului că nu se mai află la prima tinereţe, la toate evenimentele mondene la care a participat în ultima vreme, Cotabiţă a abordat combinaţii adolescentine, compuse din încălţări sport, pantaloni mulaţi din piele ecologică şi tricouri menite să atragă atenţia.
Şi, se pare, noul look, realizat cu atenţie în colaborare cu Iolanda, îi dă o energie aparte, întrucât şi tonusul lui pare schimbat. Una peste alta, Cotabiţă pare că a întinerit, deşi ridurile adunate sub ochi îi trădează adevărata vârstă.
Până să fie implicată în domeniul creaţiilor vestimentare, Iolanda a lucrat o vreme într-o companie care se ocupa de accesarea fondurilor europene. Cu ani în urmă, fata cunoscutului antrenor de gimnastică a cochetat cu lumea modei, participând chiar la câteva concursuri internaţionale de profil.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imaginile din Spania - Germania fac înconjurul lumii! » Ce au afișat qatarezii, ca replică la protestul nemților cu mâinile la gură
GSP.RO
Imaginile din Spania - Germania fac înconjurul lumii! » Ce au afișat qatarezii, ca replică la protestul nemților cu mâinile la gură
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
Observatornews.ro
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
FANATIK.RO
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday