Inna și Deliric vor face pasul cel mare, după o relație ce durează de mai mulți ani, timp în care cei doi au fost discreți cu viața lor personală.

Inna și Deliric formează de mai mult timp unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbizul românesc. Cei doi au apărut în public împreună în 2020, până atunci preferând să își țină relația departe de ochii curioșilor.

Inna a fost cerută în căsătorie. Cum arată inelul oferit de iubitul ei, Deliric

Artista a precizat că anul 2022 a fost unul foarte bun pentru ea. Artista se poate lăuda cu peste 10 miliarde de vizualizări și streamuri.

„Am avut un an bun, am peste 10 miliarde de vizualizări și streamuri și sunt extrem de recunoscătoare pentru susținerea fanilor, am fost pentru prima dată pe scena de la Tomorrowland cu Timmy Trumpet, Dmitri Vegas și Like Mike în fața a 200.000 de oameni și a fost incredibil!

Am cântat și la Londra, pe scena The Electric Ballroom, unde în trecut au performat artiști de top, precum U2, Red Hot Chili Peppers, Muse, Prince. Bineînțeles că pe lângă multă muzică, urmează concerte și, desigur, călătorii, iubesc să descopăr lumea”, a declarat Inna, potrivit Wowbiz.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Cine este Inna

INNA, unul dintre cei mai de succes artiști din România, cu o carieră internațională impresionantă, a depășit un nou prag important: 10 miliarde de vizualizări și streamuri.

Acesta este, de asemenea, un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate în întreaga lume, cu colaborări cu artiști de relevanță români și internaționali, precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Anul trecut, INNA a marcat un nou succes: este artista cu cele mai multe videoclipuri pe YouTube (269) depășind 1 milion de vizualizări în lume, potrivit Kworb, dar și artista cu cele mai multe vizualizări pe YouTube din Europa (excluzând Regatul Unit).

Vara trecută, INNA a fost prima cântăreață din România care a urcat pe scena de la Tomorrowland alături de Timmy Trumpet, Dmitri Vegas și Like Mike, unde a interpretat în premieră „Blow It Up”, pentru care a lansat videoclipul oficial de curând.

   

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI