Istoria punk-ului în România postdecembristă. „Am continuat să cântăm în fața unui cordon de poliție, în timp ce publicul era arestat”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Punk-ul n-a murit și e mai necesar ca oricând” pare să transmită expoziția de la Rezidența BRD Scena9 din București (deschisă până pe 9 mai). Pentru mișcarea punk din România, istoria începe odată cu prăbușirea comunismului, în Timișoara și în Craiova. Unul dintre membrii trupei Terror Art, formație craioveană care s-a dedicat complet mișcării punk, vorbește pentru Libertatea despre cât de importantă era filosofia punk, de ce erau interesați de anarhism și cum vede astăzi revolta tinerilor.
Cuprins:
- O invitație la evadare
- Cui îi e frică de punk
- Libertatea de a dansa pe stradă
- Terror Art și viața de punker
- „Eu am urmat Facultatea de Filosofie datorită discuțiilor cu punkerii”
- „Tot liceul era punk”
- „Pe mine punk-ul m-a ajutat”
- De la Proudhon la Sex Pistols
- Generația Pro nu e punk
- Poetul și punkerii: cum a ajuns Ionel Ciupureanu textier la Terror Art
- „Nu mă interesează dacă mai există punk“
Expoziția „PostPunk“ este gândită ca o punte de legătură între mișcarea punk a anilor ʼ90 și manifestările post-punk contemporane: astfel, operele a trei artiști contemporani se întâlnesc cu arhivele punkerilor din Craiova anilor 1990-2000.
Alături de Bandi Sacha Robert, poet și artist punk din Cluj-Napoca, sunt expuse creațiile lui Megan Dominescu - cea mai tânără artistă de la MNAC, și ale lui Sergiu Sas&pnea, care sunt parte a grupului timișorean Biserika.
Subiectele pe care le abordează artiștii de astăzi sunt diverse: Bandi Sacha Robert aduce în discuție cenzura, Megan Dominescu pune puterea feminină în lumina reflectoarelor - prin două femei-gardian croșetate manual, care străjuiesc intrarea în clădirea care găzduiește expoziția -, iar instalația realizată de Sergiu Sas&pnea amendează societatea de consum românească.
O invitație la evadare
Expoziția „PostPunk“, cu intrare liberă, este un manifest pentru dreptul individului de a gândi, de a pune sub semnul întrebării cultura maselor. Îndeamnă la rezistență în fața uniformizării și la introspecție, explică Raluca Oancea Nestor, unul dintre curatorii expoziției și lector la Facultatea de Arte Plastice a UNArte.
„Ceea ce ne-am dat seama, în ultima vreme, e că spiritul critic, combativ, etica acțiunii sunt foarte necesare generațiilor tinere de azi. Ei tind să se refugieze în social media, să se retragă din societate. Astăzi, mai mult decât oricând, e nevoie de o rediscutare a spiritului acesta cinic. «Hai să ieșim din lumea social media a paradisurilor artificiale» - cred că pentru generația celor trei tineri artiști de la București, Timișoara și Cluj mesajul acesta e foarte important”, spune curatoarea.
Cui îi e frică de punk
Evenimentul este o călătorie în trecutul mișcării punk în România, pornind din Craiova, unde a existat o grupare puternică după Revoluție, și oprindu-se la noii artiști, care nu fac parte dintr-o mișcare largă, dar și-au însușit unele metode, idei și stilul de viață al vechilor punkeri.
Noi nu ne propunem să lansăm un anarhism! Dar vorbim despre un nihilism activ. Ar trebui ca noua generație să nege ceea ce nu se potrivește cu propria viziune despre artă și lume și să ofere o soluție. Să militeze pentru această nouă viziune. Raluca Oancea:
Expoziția se va încheia cu o dezbatere despre locul punkului în artă astăzi și cu proiecția filmului „Otto Barbarul” (regia Ruxandra Ghițescu, 2020), care urmărește povestea unui tânăr punker, care se confruntă cu pierderea iubitei sale. Evenimentul va avea loc duminică, de la ora 18.00, la Rezidența BRD.
Libertatea de a dansa pe stradă
„Haos” a fost prima formație punk și s-a format în 1991, la Timișoara. În același timp, ia ființă și trupa craioveană „The Blocked Heads Breakers”.
Primul concert punk din Craiova îi aduce în fața publicului pe membrii „The Blocked Heads Breakers” și trupa „Corrupted Morals”. Scenă le-au fost treptele Universității, iar atmosfera nu a fost deloc incendiară. Un fragment video arată un public hipnotizat de spectacol. Tineri îmbrăcați după moda anului 1992 s-au așezat pe caldarâm și-au stat cu ochii țintiți spre artiști. Unii au mai zâmbit, alții s-au strâmbat la cameră, doar un om al străzii a dansat agitându-și mâna.
Asta a fost: un concert public, cu soarele pe cer, cu polițiști așezându-și șepcile plictisiți.
Al doilea spectacol însă s-a petrecut în septembrie 1992, în subsolul Casei Armatei. Atunci, tinerii au dansat și au băut îngrămădiți, au transpirat și și-au lepădat tricourile de pe ei. A fost bine.
Terror Art și viața de punker
Moștenitoarea The Blocked Heads Breakers a fost Terror Art, o formație craioveană care a existat din 1992 până în 2003. A devenit una dintre cele mai cunoscute de pe scena românească și a ajuns să aibă turnee în Germania.
https://www.youtube.com/watch?v=0Aq5MBZj72Q&ab_channel=PunxDeadL%C3%B6ck
Membrii trupei s-au dedicat complet mișcării: au făcut squatting (ocuparea unei clădiri abandonate și conviețuirea alături de alții, prin punerea la comun a mijloacelor de trai, n.r.), au protestat pe străzi împotriva războiului din Irak, au cântat în subsoluri și în scări de bloc, s-au ciocnit cu Poliția și au colaborat cu poeții.
Mihai Laurențiu Fuiorea, profesor de filosofie la liceu, a cunoscut îndeaproape fenomenul punk din Craiova, fiind unul dintre primii membri ai „Terror Art”. A fost și unul dintre autorii primului fanzin (o revistă mică, editată de tineri, n.r.) punk din Craiova, „Revolta Punk”, care a apărut în 1994.
Mihai Fuiorea știe bine ce era în capul punkerilor din România postdecembristă, cu ce se ocupau și ce vremuri au traversat.
„Eu am urmat Facultatea de Filosofie datorită discuțiilor cu punkerii”
Libertatea: Cum a ajuns punk-ul în Craiova?
Mihai Fuiorea: Înainte de ʼ90, nu putem vorbi de o mișcare punk, dar erau destul de mulți oameni în Craiova care ascultau. Se întâlneau la o discotecă de la Teatrul Național. La Timișoara, în schimb, erau niște grupuri care ascultau punk, mai ales la graniță, în Deta, în anumite cartiere, cum sunt Plopi și Tipografilor. Acolo a venit pe filieră sârbească, ascultau la radio, Iugoslavia fiind mult mai liberă în anii ʼ80. Ei bine, cei din Craiova s-au împrietenit cu cei din Timișoara pe stradă - se recunoșteau după vestimentație. Rocco, fost membru al trupei Terror Art, avea un unchi la Timișoara și, când s-a dus la el în vacanță, i-a cunoscut pe punkerii de acolo și s-au împrietenit. Așa a intrat punk-ul în Craiova.
- În primii ani după Revoluție, care era scena punk în restul țării?
- Putem vorbi de o influență punk în trupa Timpuri Noi, dar cred că ei nu aveau o conștiință punk atât de puternică, așa cum aveau cei din Timișoara și din Craiova. În Brașov, era trupa Pansament, care are câteva piese punk înregistrate. Dar nu știu dacă ei erau punkeri, ei cântau mai degrabă un rock.
„Tot liceul era punk”
- Dumneavoastră cum ați ajuns punker?
- De la fratele meu mai mare am ascultat primele trupe de punk. El era în liceu, eu am început să ascult prin clasa a VII-a, a VIII-a. Amândoi am fost elevi la „Carol I” (Colegiul Național Carol I din Craiova, n.r.) - tot liceul era punk! Apoi i-am cunoscut pe câțiva dintre prietenii lui. Într-o zi, după ce am dat treapta întâi să intru la liceu, în vară, doi punkeri din mișcarea deja consistentă a Craiovei m-au chemat - eram în stația de tramvai - și mi-au spus să merg cu ei la o terasă foarte mare. Așa am cunoscut gașca de punkeri.
- Profesorii ce părere au avut despre faptul că elevii lor erau punkeri?
- N-au zis foarte multe, pentru că în Craiova era deja o emulație punk. Era o modă, nu aveau atât de multe critici. Unii dintre profesori ne mai făceau uneori observații. Dar deja aveam o punkotecă a liceului! Noi, fiind mai mici, nici nu eram atât de agresivi. Ne îmbrăcam cu bocanci, cu blugi, cu geci de piele, dar învățam bine, nu eram copii-problemă. Eram mai elitiști un pic.
„Pe mine punk-ul m-a ajutat”
- Dar părinții?
- Tata nu prea știa ce facem noi, dar mama a acceptat. Chiar îi plăcea că suntem nonconformiști.
- Vasăzică, punk-ul nu v-a îndepărtat de școală.
- Pe mine punk-ul m-a ajutat foarte mult! Eu am urmat Facultatea de Filosofie datorită discuțiilor cu punkerii. În perioada aia, am citit destul de mult: Marx, Nietzsche, Bakunin, dar și literatură, mai ales Dostoievski. Am cunoscut poeți, scriitori, eram cu toții dornici de a face cultură, să spun așa.
De la Proudhon la Sex Pistols
- Una dintre particularitățile mișcării era redactarea și distribuirea de fanzine. Ați fost implicat în astfel de activități?
- Am făcut și un fanzin, „Revolta punk”. În 1991, a apărut în Craiova o mișcare underground - azi i-am spune ONG -, cu ștampilă de la primărie, cu statut, cu tot ce trebuia. Împreună cu oamenii din mișcare am făcut „Revolta punk”. Nu aveam o idee de autor foarte puternică, dar traduceam texte din trupele care ne plăceau nouă - Sex Pistols, The Clash, Joy Division, Bauhaus, Swans -, texte din Kafka sau alte texte în legătură cu punk-ul. Apoi le aranjam și le xeroxam - nu aveam bani să le tipărim, le făceam cu resurse proprii, eram săraci cam toți din mișcarea punk. Le împărțeam la ceilalți colegi, încercam să diseminăm informația despre muzica punk, cultura punk, filosofia punk.
- Mulți asociau punk-ul cu anarhismul. Cum vă raportați la asta?
- Discutam foarte mult despre anarhism. Doar că e o diferență între anarhie și anarhism. Pe noi ne interesa mișcarea politică și istoria anarhismului, de la Proudhon (Pierre-Joseph Proudhon, economist și sociolog francez, considerat părintele anarhismului, n.r.) trecând prin Marx, Bakunin, Kropotkin. Nu gândeam anarhia în sens de haos politic sau doar ca pe o revoltă contra autorității, a guvernării.
Încercam să gândim constructiv, așa cum au gândit anarhiștii. Anarhismul a fost o mișcare politică care a apărut în Europa în sânul marii mișcări de stânga, evident mai radicală, dar cu program politic, în contextul dezvoltării societății industriale, al problemei filosofice a sărăciei și a exploatării.
Generația Pro nu e punk
- Ce v-a făcut să vă intereseze anarhismul?
- Raportul cu anarhismul a venit treptat. După Revoluție, punkerii și-au pus problema: „Noi pentru ce mai luptăm?”. În timpul stărilor totalitare, lupta era vizibilă: statul este opresorul, nu exista libertate, ei erau urmăriți de Securitate. Dar după ʼ95, odată ce valorile occidentale și visul american au intrat în forță în societatea românească, a devenit mai puternică și conștiința anarhistă. Din lecturile noastre, noi ne-am dat seama că societatea românească nu e una democratică puternică, ci o societate consumeristă.
Am avut această revelație: intrăm într-o societate de consum, în societatea spectacolului. Apariția PRO TV a fost un moment-cheie.
- În Craiova a și existat o trupă punk care s-a numit Antipro. De ce?
- Pentru că PRO TV a dus o campanie agresivă față de punkerii din Craiova. Făceau reportaje cu „sataniștii din România”, „niște rebeli care vor haos social”. Nu vreau să fiu paranoic, dar înțeleg că ei au trebuit să inventeze un „dușmanׅ”. Generația Pro trebuia să fie generația normalizată - USR-ul de astăzi.
Poetul și punkerii: cum a ajuns Ionel Ciupureanu textier la Terror Art
- Să vorbim și despre Terror Art. Cum s-a întâmplat ca poetul Ionel Ciupureanu să fie textierul vostru?
- Doi dintre băieții lui - cel mare mai ales, dar și cel mijlociu - au fost punkeri. Așa l-am cunoscut: Ionel nu știa nimic despre punk și a venit să vadă ce se întâmplă, cine suntem. Lui i-a plăcut de noi, nouă, de el și de poeziile lui. A fost și este unul dintre mentorii mei. La un moment dat, ne întâlneam zilnic la el acasă: citeam poezie, ne dădea cărți și am legat o prietenie strânsă. A fost de acord imediat să ne facă textele, a fost o colaborare spontană și în interiorul prieteniei. Ionel a fost un om important și în viața trupei Terror Art, dar și în viețile noastre personale; a fost unul dintre pionii, să spunem, ai devenirii noastre de după.
- Și cum colaborați?
- A fost o colaborare liberă, nu se impunea nimic. Nici nu s-ar fi putut altfel, el fiind un poet foarte liber. I se dădeau anumite informații tehnice - câte silabe să aibă strofele, de pildă - și el, plecând de la această schemă, scria. A fost foarte încântat de această colaborare pentru că și-a amintit de poeziile cu formă fixă pe care le-a scris în liceu.
- Ce concert v-a rămas aparte în memorie?
- În 1996, chiar în perioada cu PRO TV-ul, a fost un concert în fața Teatrului Național, în centrul orașului. S-a făcut pogo, iar poliția a intervenit.
Nouă ni s-a oprit concertul, dar am continuat să cântăm în fața unui cordon de poliție, în timp ce publicul era arestat.
„Nu mă interesează dacă mai există punk“
- În anii ʼ90, revolta punk împotriva sistemului însemna că e îndreptată împotriva statului. Astăzi cine credeți că e sistemul?
- Astăzi nu se mai formează grupuri atât de mari, așa cum a fost mișcarea hippie, apoi mișcarea punk. Atunci, grupurile erau mai mari, luau alura unei mișcări sociale, contraculturale. Pe când azi nu mai putem vorbi de mișcări, dar există niște forme de rezistență, de revoltă. De exemplu, mișcarea feministă din București. Există o continuitate în revoltă contra sistemului, dar și sistemul s-a schimbat. Acum nu mai e vorba de stat, ci mai degrabă de statul-întreprindere, de neoliberalism. E cu totul alt tip de „dușman”.
Vedem tot ce se întâmplă în jurul Teatrului Replika (centru de teatru educațional, n.r.), ce s-a întâmplat cu Macaz (Colectiva Autonomă Macaz, care a funcționat ca teatru-bar, n.r.), la Moxa 20 (studio și galerie, n.r.).
Dar pe mine nu mă interesează dacă mai există punk sau nu, pentru că nu mă interesează să vorbesc de punk ca singura mișcare antisistem, ci vreau să vedem ce forme noi de rezistență găsim astăzi - dacă nu, să inventăm.
Mă interesează foarte mult și de ce nu mai există această emulație de grup. Găsesc răspunsul în faptul că societatea de astăzi e ultraindividualistă, iar internetul și toate rețelele sociale au efecte de însingurare.
