Zilele trecute s-a aflat că Laurențiu Reghecampf a depus actele pentru divorțul de Anamaria Prodan. Tot de atunci se zvonește în presă că antrenorul ar avea o iubită și că aceasta ar fi însărcinată. Până acum, el nu a făcut nicio declarație despre actuala parteneră, însă în presă, pe 15 octombrie, mai multe site-uri au publicat imagini cu cei doi.

Acum, Corina Caciuc, deranjată de toate conturile false de pe rețelele de socializare care s-au făcut în numele ei, dar și de declarațiile care au apărut pe respectivele pagini, a răbufnit și a făcut o declarație oficială.

„Nu îmi place să vorbesc în spațiul public, dar se impune să fac o serie de precizări legate de prezența mea în social media. Am constatat de la o vreme încoace că admiratoare din umbră mi-au creat conturi fake pe Instagram și Facebook și că distribuie acolo mesaje care mi-ar aparține.

În realitate, aceste mesaje sunt fabricate – au un conținut fals – și nu-mi aparțin. Din preocuparea acestor admiratoare, înțeleg că eu sunt un model pentru ele, însă fac un apel să-și găsească alte activități. Le recomand să-și schimbe preocupările”, a mărturisit Corina pentru Cancan.

Iubita lui Laurențiu Reghecampf, despre relația cu antrenorul și copil: „Ce mă interesează în acest moment e sarcina”
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

„Îmi place să fiu discretă, așa cum e și Laur”

Despre relația cu Laurențiu Reghecampf, Corina a precizat pentru aceeași sursă că preferă să păstreze discreția. A recunoscut că formează un cuplu și că este însărcinată, că vor avea un copil împreună.

„Eu nu postez mesaje legate de mine și de Laurențiu, întrucât îmi place să fiu discretă, așa cum e și Laur. Nicio poveste de iubire nu este zgomotoasă, nu se poartă pe rețelele sociale, ci în liniște. Atât cât se poate, desigur, având în vedere notorietatea de care beneficiază Laurențiu. Nu mi-am făcut niciodată un scop din aparițiile în spațiul public. Tot ce mă interesează în acest moment sunt Laurențiu și sarcina cu care m-a binecuvântat Dumnezeu și pe care vreau să o trec cu bine.

Sper că înțelegeți dorința mea de a nu fi un subiect de presă, de a avea o viață echilibrată. Dețin un singur cont pe Instagram, care, de altfel, este și privat! Celelalte sunt doar fake-uri, iar unele dintre ele îmi creează prejudicii consistente de ordin moral. Însă, în privința acestora, am contactat o casă de avocatură și voi depune demersuri pe cale legală pentru a-mi apăra onoarea”, a mai declarat Corina Caciuc.

anamaria-prodan-declaratie-oficiala-divort-reghecampf-5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu
Recomandări
Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

Anamaria Prodan: „L-am iertat pe Laurențiu Reghecampf”

Reacția Corinei Caciuc vine după ce după ce Anamaria Prodan a avut o declarație oficială despre divorțul de Laurențiu Reghecampf.

„Tatăl copilului meu este un suflet bun, minunat. Noi mereu îl vom striga în universul nostru. Greșelile făcute de acest suflet minunat sunt omenești! Fără greșeli pe care le înțelegem, ni le asumăm și le îndreptăm, nu putem evolua. (…)

„Noi, sufletele mărețe ale familiei Reghecampf și Prodan, l-am iertat pe LAURENȚIU REGHECAMPF și am înțeles că el, sufletul superb și sclipitor, bun și credul a realizat greșeală și va sta probabil și mai aproape de familia lui, în ciuda celor care așteptau și își frecau mâinile de fericire că vor vedea, în direct, declinul unei DINASTII. (…)

O să-i oferim șansa de a alege tot ceea ce își dorește și consideră că îl face fericit! O să-l susținem necondiționat, o să-l apărăm și ridicăm de fiecare dată când drumul lui merge către un «dead end»! Doar sufletele neevoluate gândesc superficial și penibil, aplicând răutate în tot ceea ce întreprind, dar nu îi judec, pentru că toate sufletele sunt bune în față lui Dumnezeu!”, a mai transmis Anamaria Prodan, conform Fanatik.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
FANATIK.RO
Acesta e cel mai sigur etaj dintr-un bloc în caz de cutremur. Ești mai în siguranță și sunt șanse mari să supraviețuiești la un seism puternic
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
FANATIK.RO
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Observatornews.ro
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI