Solistele au interpretat piesa ”Booty” (”Funduleţul” – n.r.), al cărei videoclip a fost lansat în luna septembrie, reuşind să le dea bătăi de cap producătorilor de la televiziunea ABC, care a transmis în direct evenimentul.
Conform TMZ, televiziunea ABC a întârziat transmisia cu câteva secunde pentru a se asigura că nu vor exista scene explicite. Cu toate acestea, Jennifer şi Iggy nu s-au jenat să danseze lasciv, în ţinute sumare (video jos).
Iggy Azalea a fost una dintre câştigătoarele galei American Music Awards 2014, find nominalizată la şase categorii. Ea a câştigat doar două premii, la categoriile ”cel mai bun artist hip-hop/rap” şi ”cel mai bun album hip-hop/rap” (”The New Classic”).

Principalii câştigători ai galei American Music Awards 2014 au fost trupa britanică  One Direction şi cântăreaţa americană  Katy Perry.  One Direction a câştigat premiile pentru ”cel l mai bun grup, duet sau trupă pop/rock” şi pentru „cel mai bun album pop/rock” (”Midnight Memories”), precum şi trofeul pentru ”artistul anului”.
Katy Perry a obţinut şi ea trei premii, pentru ” cea mai bună artistă pop/rock”, ”single-ul anului” (”Dark Horse”) şi ”cel mai bun artist adult contemporan”.
Şi Beyonce a câştigat două trofee, pentru ”cea mai bună cântăreaţă soul/R&B” şi ”cel mai bun album Soul/R&B”.
Printre cei care au câştigat premii la  American Music Awards 2014 se mai numără: Enrique Iglesias (”cel mai bun artist latino”), John Legend (”cel mai bun cântăreţ soul/R&B”), trupa 5 Seconds of Summer (”cel mai bun debut”),  Sam Smith (”cel mai bun cântăreţ pop/rock”) şi filmul de animaţie Frozen (”cea mai bună coloană sonoră”).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.