Anul trecut, Maria Buză povestea că a avut pierderi fianciare cu restaurantele, fiind țepuită cu mii de euro de un șef de sală, căruia îi lăsase niște bani să-i dea altei persoane. Așa a constatat pe propria piele că nu e floare la ureche să conduci două localuri, deși se ocupa de ele împreună cu soțul său.

Maria Buză și-a închis restaurantul de la mare și renunță și la cel din București! Erau găuri în buget
Maria Buză a rămas momentan doar cu restaurantul din București

Între timp, situația s-a schimbat. „Mai există unul singur, în București, s-a încheiat contractul pe Litoral anul trecut. Pentru plajă și restaurant a fost un contract pentru doi ani, care s-a încheiat și asta a fost. Nu era cazul să continui, sunt afaceri foarte grele, lucruri de care trebuie să te ocupi îndeaproape, să ai în jurul tău oameni pe care să te poți baza și să reușești să ai cât mai puține griji, pentru că ele vor fi oricum.

Este un lucru foarte greu, am experimentat această idee de a conduce o afacere în domeniul alimentar și este foarte greu, cu multe responsabilități. Am descoperit cât de greu e să lucrezi cu oamenii și cât de frumoasă este meseria pe care o am eu, de fapt. La ea vreau să mă întorc. Sper în toamna asta, anul acesta, să renunț și la restaurantul din București, pentru că am neglijat actoria și îmi pare foarte rău, pot spune că este un timp pierdut, dar nu un timp în care să nu fi învățat ceva”, a declarat, pentru Libertatea, Maria Buză.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Maria Buză și-a închis restaurantul de la mare și renunță și la cel din București! Erau găuri în buget
Maria Buză va juca în spectacolele Teatrului Elisabeta, care pe timpul verii, au loc în stațiunea Jupiter Foto: Sorin Cioponea

Fanii actriței o pot vedea vara aceasta în spectacolele de la Teatrul Elisabeta – “Boeing Boeing” și “Dezbracă-te, vreau să îți vorbesc!”, care se joacă până în toamnă pe Litoral, în stațiunea Jupiter.        

Actrița susține că afacerile în care intrase nu i-au adus beneficii financiare, din contră!

“Dacă merita, probabil că efortul și grijile, toate strădaniile mele ar fi dus mai departe activitatea. Dar atât timp cât nici financiar nu ești satisfăcut și nu ai nici o altă mulțumire, nu merită”, a precizat Maria Buză.

De ce nu e distribuită în seriale românești: „Nu fac parte din găștile respective”

Cândva o prezență constantă pe micul ecran, actrița a ieșit din cărți de ceva vreme, ultimul proiect în care a fost cooptată fiind emisiunea de divertisment „Te cunosc de undeva!”. „Da, este o reformă în televiziunile noastre, în emisiuni au vrut un suflu nou, mult tineret și cred că acesta este și unul din motivele pentru care, să zicem, nu mai sunt atât de prezentă”, ne-a spus Maria Buză.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Maria Buză și-a închis restaurantul de la mare și renunță și la cel din București! Erau găuri în buget
Maria Buză era o prezență constantă pe micul ecran

Deși PRO TV și Antena 1 revin în toamnă cu două producții românești – sezonul doi din „Vlad” și noul serial „Sacrificiul” -, celebra actriță nu și-a găsit loc în distribuția lor. Explicația ne-a oferit-o chiar ea: „Nu fac parte din găștile respective, sunt niște grupuri, gășculițe, prietenii din care nu fac parte. E clar, simplu și la obiect”.

Citește și: VIDEO | Ciclonul din Grecia ajunge în România, dar nu constituie niciun pericol. Explicațiile meteorologului Dinu Mărășoiu, la „Adriana Nedelea LA FIX”

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
FANATIK.RO
Ce să pui peste scrumbie înainte să o frigi pe grătar. Metoda prin care prepari cel mai delicios pește
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI