Mezina fostului lider al minerilor poartă numele tatălui ei, Mirona,  are 21 de ani şi locuieşte, împreună cu mama ei, în Timişoara.
Miron Cozma a pierdut legătura cu fiica lui atunci când a fost condamnat şi a ajuns după gratii. „În 1997, când eu mergeam la închisoare, fiica mea avea cinci ani, iar când am ieşit din închisoare, fiica mea avea 16 ani. Dacă nu reuşeam să o văd de trei- patru ori în viaţa aceasta tristă, poate nu o cunoşteam când ieşeam afară„, a spus Miron Cozma la Antena Stars.
Mirona este acum studentă în anul al treilea la o facultate cu profil economic, iar tatăl ei regretă că în perioada cea mai importantă din viaţa ei nu i-a fost alături. Nici acum, de când a ieşit din închisoare nu o vede prea des, pentru că locuiesc la mare distanţă unul de celălalt, dar Cozma promite să îi facă o surpriză şi de ziua ei să fie alături de ea, la Timişoara.
El are şi amintiri duioase cu fiica lui, unele chiar din perioada detenţiei. „Îmi amintesc că eram în puşcărie la Rahova. O sunam la telefon şi îmi spunea încântată că se joacă la bloc de-a minerii şi jandarmii şi mă întreba pe mine: «Ştii cine-i şeful minerilor? Eu»”, povesteşte Cozma.
Cu ochii în lacrimi, el spune că a văzut-o pe Mirona în urmă cu patru luni. „E mult, ştiu. La noi e o situaţie mai specială. Când nu ai bani, e greu să te deplasezi până la Timişoara. Asta înseamnă cam 5 milioane (500 de RON – n.r.), ori eu cu 5 milioane trăiesc aproape o lună cu soţia mea. Sunt mulţi bani şi nu-mi permit să mă duc până acolo, să vin înapoi… Sunt lucruri care par incredibile”, i-a mărturisit Cozma lui Mihai Morar. El mai spune că a convenit cu fiica lui ca, „mai bine, banii pe care îi dau pe drum să îi trimit ei„.
Miron Cozma adaugă că, deşi nu-şi vede copila prea des, vorbesc frecvent la telefon şi Mirona chiar l-a certat că a făcut publice fotografii ale ei.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.