Oameni și rădăcini. Un film care merită văzut

Eroii acestui film sunt copaci seculari pe care cel mai puternic om din Georgia (al cărui nume de familie e menționat în treacăt, nu el contează) îi cumpără și transportă în propria lui grădină. Dacă încă nu credeți că nu suntem proprietarii acestei planete, urmăriți filmul și o să-i înțelegeți pe țăranii siliți să-și vândă rudele vegetale plângând când le însoțesc pe uliță ca pe ultimul drum.

Unul dintre acești țărani stă pe copacul familiei, ale cărui rădăcini de câțiva metri sunt împachetate în pământ și bucăți de lemn, și spune aprinzându-și o țigară: „E prima țigară în 30 de ani”. Parcă-l vezi pe Moromete trăgând un ultim fum lângă salcâmul vândut lui Bălosu ca să achite datoriile la bancă. Tăierea salcâmului care pentru el însemna tot ce avea ființa lui mai trainic e începutul sfârșitului.

O femeie și soțul ei își șterg lacrimile când remorca încărcată cu copacul la care au fost nevoiți să renunțe o ia încet pe stradă, violentând legile naturii. Avansarea lentă a cortegiului dă fiori pentru că e în același timp fastuoasă, dar și nelalocul ei.

Unii din acești copaci au înălțimea unei clădiri cu 15 etaje.

Alți țărani sunt de părere că bogătașul a făcut o ofertă ce nu poate fi refuzată. Banii pe care îi promite nașul sunt îndestulători și apoi, mai dă-i încolo de pomi! Cui îi pasă de ei? Altora li se cere să-și dea acordul să li se taie copacii din fața casei pentru că nu permit deplasarea unui mahăr de 150 de ani pe stradă. Li se promit lucrări de infrastructură – un drum ca lumea ș.a.m.d. Puțini nu sunt de acord, majoritatea acceptă.

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Realizat ca producție minoritar georgiană, cu fonduri mai ales din Elveția și Germania (dar și georgiene), filmul a fost turnat în doi ani, timp în care mica echipă a urmărit îndeaproape eforturile de dizlocare și mutare a câtorva astfel de copaci.

Punctul cel mai sensibil a fost, cred, faptul că filmul trebuia să fie suficient de subtil cât să nu-i displacă celui pe care abia îl numește și de acordul căruia a fost, bănuiesc, nevoie mai ales pentru scena finală, din Parcul Dendrologic Shekvetili, ridicat din banii lui. Acest lucru a determinat probabil și inteligentul montaj al lui Chris Wright, care face astfel încât, neștiind povestea, să nu te prinzi de la început ce se întâmplă. Ce rost au excavatoarele în jurul copacilor? Dar țevile care se vâră pe sub ei? Cine e acest Ivanishvili pe care îl pomenesc muncitorii când spun că vrea să trăiască mai mult, de aia cumpără copaci bătrâni?

O simplă căutare pe Google îți arată că „Bidzina Ivanishvili trees” (în română, „Bidzina Ivanishvili copaci”) e o căutare foarte populară. Și apoi afli că acest fost prim-ministru în 2012-2013 și susținător al lui Putin a stârnit o furtună când, în urmă cu câțiva ani, a decis să cumpere 200 de copaci seculari pentru propria sa grădină a raiului, cu păsări flamingo, o minipădure de bambus și stropitori inteligente hrănind cu forța copacii legați cu cabluri de pământ.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Pasiunea oamenilor pentru grădini – spune o veche teorie – se leagă de nostalgia față de grădina Raiului. Construim pe pământ niște copii ale locurilor de unde venim nu pentru locuri în sine, ci pentru echilibrul și frumusețea pe care le creează în interiorul nostru – Raiul nostru interior. În plină epocă ecologistă, filmul lui Jashi pune în discuție responsabilitatea față de mediu întrebându-se în chipul cel mai firesc și mai profund ce drept avem să decidem soarta naturii. Nu cred că am văzut până acum un film ecologist mai subtil și mai eficient ca acesta.

Cadrele lungi, hipnotice ajutate în momente-cheie de un suport sonor care traduce, cum spune supervizorul muzical Celia Stroom, țipetele copacilor au asupra spectatorului un efect mai profund decât un documentar cu dezvăluiri în cifre. Numele lui Bidzina Ivanishvili nu e menționat întreg, nu ni se spune cine e și nu apare deloc în film – așa cum, de pildă, nici filmul „U-Utoya 22” (de Erik Poppe, 2018) nu menționa numele lui Anders Breivik. 

Așa cum teroristul de la Utoya nu contează pe lângă tinerii pe care i-a ucis în masacrul din 22 iulie 2011, nici nababul Ivanishvili nu e mai important decât copacii pe care i-a cumpărat ca să-și ostoiască „iubirea” pentru natură, strămutându-i și hrănindu-i cu forța în propria ogradă. Modul în care tema ecologică intersectează tematica politică și socială (Moromeții georgieni) e la fel de subtil, tabloul realității devenind unul suprarealist în mare parte datorită imaginii stranii realizate de Jashi împreună cu Goga Devdariani.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Filmul a avut premiera mondială anul trecut la Festivalul Sundance și, după ce a circulat și a fost premiat la multe festivaluri (a fost și în selecția Astra Film Fest), a ieșit recent în sălile din Germania și Elveția. Încă de anul trecut, criticii îl compară cu „Fitzcarraldo” (de Werner Herzog, 1982), unde niște europeni încearcă la începutul secolului XX să îmblânzească/distrugă natura Amazonului exploatându-i arborii de cauciuc. Mie mi-a amintit de „Întâlnire de gradul 3”/„Close Encounters of the Third Kind” (Steven Spielberg, 1977) când, pentru prima dată de la începutul filmului, un asemenea elefant vegetal decupează întunericul unui drum la lumina lanternelor și farurilor.

Scandalul copacilor din Georgia a izbucnit când fotografia unui copac transportat cu barja pe Marea Neagră a scăpat în mediile de socializare. Așa au aflat georgienii de hobby-ul pentru copaci mari al celui mai bogat om din Georgia, care a primit permisiunea oficială să-i strămute în decembrie 2015. Au fost proteste ale asociațiilor ecologiste, specialiști care au spus că e periculos pentru copaci, oameni obișnuiți indignați de capriciul boierului. Proiectul a fost dus însă la capăt și Parcul Dendrologic Shekvetili a fost inaugurat și văzut, cum se lăuda directorul lui, de un milion de oameni doar în a doua jumătate a lui 2020. (Cineva lua apărarea inițiativei și scria într-un comentariu la trailerul oficial de pe YouTube că intrarea în parc e liberă.).

Regizoarea mulțumește pe genericul final și celor care nu au vrut să-și dea numele (în notele de regizor de pe Mubi ea spune că multor oameni le era teamă și să se lase filmați) și împărtășește pe site-ul oficial al filmului ((https://tamingthegarden-film.com/en/) câteva povești care nu au mai intrat în montajul final. Printre ele, momentul petrecut sub teiul secular al unei familii, pe veranda răcoroasă care a făcut-o aproape să uite de ce venise până când proprietarii nu i-au spus că trăiesc din mierea de tei și că nu l-ar vinde pentru toți banii din lume.

Sau o femeie în vârstă care, convinsă de soț, a vândut copacul pe care-l prinseseră și părinții ei, și ai cărei ochi se încețoșează când își amintește cum copacul s-a rupt în procesul de dizlocare și din el a început să curgă apă. „Nu credeam că e atâta apă în el”, zice femeia. 

Am citit undeva că, așa cum oamenii își pot auzi bătăile inimii, copacii își aud propria creștere și că, având conștiință, pot recunoaște oamenii după vibrație, că simt până și furnicile care merg pe ei. Că reacționează la durere cam cum am reacționa noi, dacă ni s-ar tăia aerul.

Imaginea unui copac stingher mutat, cu câtă viață mai are în el, pe Marea Neagră spre noul lui domiciliu forțat devine și mai neliniștitoare, pentru că, așa cum spune regizoarea, imaginea e poetică și frumoasă, dar știm că vorbește despre o greșeală în real.

Nu doar românii ar înțelege mai bine prin acest documentar metafora salcâmului din romanul lui Marin Preda. Pierderea rădăcinilor nu e doar un fenomen global, nu ține de granițe geografice, ci, în mod esențial înseamnă pierderea contactului cu ce avem mai intim în noi, cu scânteia noastră divină.

Dacă decideți să vedeți filmul pe Mubi (unde un abonament lunar costă 10,99 de dolari, iar unul anual – 95,88 de dolari, și sunt titluri serioase), veți remarca poate atenționarea că filmul „conține material care ar putea să nu fie indicat copiilor și adolescenților”. Nu sunt alte scene de violență în afara celor în care sunt tăiați copaci. Cine nu poate vedea astfel de scene, așa cum nu poate vedea imagini cu copii sau animale suferind, știe că astfel de atenționări înduioșătoare vin dintr-o lume perfectă. 

Urmărește-ne pe Google News