Paula Pavel, sora Claudiei Cream, a intrat săptămâna aceasta în Ferma și a fost eliminată după o zi. Despre ce s-a întâmplat acolo a vorbit Paula Pavel într-un interviu pe care l-a acordat pentru protv.ro.

„Intenția mea nu a fost nici de a rămâne prea mult și nici de a câștiga vreun premiu. Sunt o femeie mai mult decât normală, care nu își dorește să fie la TV. A fi în fața camerei e aproape un chin pentru mine, dar de multe ori, ca și de dată asta, sunt nevoită să mă pun în situații de genul asta pentru a încerca să fac dreptate familiei mele, atât cât reușesc. Pentru mine, cei mai importanți oameni din viața mea sunt în familie, pentru ei încalc orice regulă și orice barieră, dacă e nevoie.

Toate discuțiile pe care le-am avut acolo, cu o parte din ei, au fost făcute conștient, pentru că am știut că ei aveau nevoie cu disperare să știe ce le-am spus, eu consider că am reacționat că orice ființă empatică, normală și am făcut ce trebuia din punctul meu de vedere. Nu mă interesează și nu am ținut cont de “reguli” toată viața mea, de ce aș face-o acum la vârsta asta și pentru ce și pentru cine?”, a declarat ea.

Paula Pavel a vorbit și despre întâlnirea pe care a avut-o cu Brigitte Sfăt la emisiune.

VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti
Recomandări
VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti

„Nu se poate înțelege nimeni cu această individă. Sunt de acord cu tot ce a avut Claudia de spus despre ea, îi susțin fiecare silabă pe care i-a adresat-o vreodată. Nu a fost niciun impact, i-am spus tot ce am avut de spus, frumos și elegant.

Dacă e să discutăm despre reguli, nu eu am obligat-o să își închidă lavaliera, deci și ea a încălcat această regulă împreună cu mine. Probabil că și-a mai închis lavaliera și când s-a dus la baie cu Pastramă… dar dacă vrei să ai doar o simplă discuție nu e permis”, a încheiat sora Claudiei Pavel.

Citește și: Societatea de Transport București explică de ce Primăria cumpără 100 de tramvaie și nu le produce în uzina proprie: „Licitația este pentru tramvaie de 36 de metri, noi producem de 27 de metri, nu știm să facem mai mari”

 

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.