Radu Vâlcan a povestit recent despre întâlnirea cu Mihaela Rădulescu, care a avut loc în timpul unei călătorii pe Riviera Franceză. Prezentatorul de la „Insula iubirii” și soția sa, Adela Popescu, au dat peste vedetă chiar în avion, moment care s-a transformat ulterior într-o revedere mai amplă.

Mihaela Radulescu si Adela la MonacoIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Cei doi s-au bucurat de o minivacanță în doi, fără copii, iar după întâlnirea întâmplătoare au acceptat invitația Mihaelei Rădulescu de a se revedea într-un cadru mai relaxat, la o cafea, în vila acesteia din Monaco.

„A fost superb, de foarte mult timp noi nu am reușit să mergem undeva doar noi doi. Ne-am bucurat acum de o minivacanță, am prins zilele acestea. Ne-am bucurat foarte tare unul de altul, pentru că este mai greu, cum spuneam, să ieșim doar noi doi. Toți părinții, cu siguranță, știu ce vorbesc. Ambii părinți au nevoie să se conecteze, să petreacă timp unul cu celălalt”, a declarat Radu Vâlcan pentru Spynews.ro.

Mesajul transmis de Radu Vâlcan despre Mihaela Rădulescu

Întâlnirea a avut o încărcătură emoțională aparte, având în vedere perioada dificilă prin care trece Mihaela Rădulescu. Vedeta a fost profund afectată de pierderi recente, precum moartea mamei sale și a partenerului de viață, Felix Baumgartner, dar și de tensiunile apărute în relația cu familia acestuia.

Cu toate acestea, potrivit lui Radu Vâlcan, Mihaela Rădulescu pare să își fi regăsit echilibrul și să gestioneze cu maturitate momentele dificile.

„Ne-am bucurat de întâlnirea, care a fost absolut întâmplătoare, cu Mihaela Rădulescu. Ne-am întâlnit în avion, apoi ne-am reîntâlnit, în a patra zi de vacanță, la o cafea. A fost un moment emoționant. Am redescoperit-o pe Mihaela și am văzut acum că este bine, având în vedere momentele grele prin care a trecut. Ne-am bucurat și noi dacă am putut să îi aducem puțină bucurie în suflet.”

Vacanță în doi și momente de liniște

Pentru Radu Vâlcan și Adela Popescu, escapada pe Riviera Franceză a fost o ocazie rară de a petrece timp împreună, departe de responsabilitățile zilnice. Revederea cu Mihaela Rădulescu a adăugat un plus de emoție acestei călătorii.

„A durat puțin, dar suficient cât să ne încărcăm bateriile. Apropo de cei mici, ei au rămas acasă cu bunicii. Adică cumva aveam confortul acesta că ei sunt foarte bine acasă și atunci am putut și noi să ne desfășurăm în voie. Lucrurile sunt foarte simple atunci când sunt bunicii, care îi răsfață oricând, în orice secundă, ei se bucură foarte tare de prezența lor. Așa că nu a fost greu, dar la un moment dat ne sunau, ne întrebau când venim acasă, părinții sunt părinți”, a mai adăugat prezentatorul de la Insula Iubirii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.