Oare când terminăm cu prostiile precum „stat obez”, dușmani și prieteni strategici, mare înarmare?

Reversul naționalist e evident pentru toată lumea. El a plutit întotdeauna pe fundal, cu obsesii culturale doar, de tipul „să recuperăm fasciști precum Octavian Goga, dar să luăm, și fondurile europene și comisioanele pe vânzări de bunuri și drepturi publice”. Cam ca Peiu de la AUR, cu acțiuni la bursă și cu vise patriotice pentru fraieri.

Acum e toată lumea cu tricolorul mototolit ca un căluș în gură. Spume patriotice văd și în reclamele multinaționalelor. Are MegaImage o reclamă cu turbo-folclor modulat AI, de zici că l-au băgat pe Georgescu la raft.

Nicușor Dan e un conservator mai global așa, dar n-are grețuri să plângă țărișoara când vede ce e în jur. Sunt amuzanți nicușoriștii dezamăgiți, dar n-a fost niciodată altceva. Ba chiar zilele astea chiar stă în zona rezonabilului față de patriotismele de ghips venite dinspre lideri pesediști sau liberali.

Se plâng toți de corupție. Dar naționalismul românesc s-a afirmat întotdeauna prin corupție scârboasă. Chiar dacă am scos-o din manualele de istorie, poate fi găsită în cărțile bune de literatură ale locului. Teoretic, ca să-ți iei bacul, ar fi trebuit să citești „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, a lui Camil Petrescu. De obicei, se rețin în comentarii de doi lei gândurile sexiste ale lui Gheorghidiu și ceva război. 

Dar un sfert de carte e fix despre elitele politice ale României înainte de Primul Război, alea care „au făcut Unirea”, care furau până și gloanțele din puștile soldaților. Camil Petrescu scria un adevărat roman de investigație despre cât sufereau sărăcanii mulși patriotic de elite politice, păcăliți cu eroi falși și propagandă de doi lei. Ce să mai, se vede că încă prea mulți dintre noi nu ne luăm bacul pe bune.

Ne uităm la scandalurile de corupție fioroase din Ucraina. Dar uităm că de acolo încă mai ies știri. La noi se cheltuie miliarde pe înarmare și prea puțin mai răzbate în public.

Acum se urlă pe diverse tonuri că ne fură Vestul prin programul SAFE. Asta nu arată decât ce planuri de rezervă aveau ai noștri lideri: să ne relansăm prin rachete. Producem aici armament și ne ridicăm ca pasărea Phoenix.

De ce nu putem ca Polonia?, se mai strigă disperat, acesta fiind un fel de nou vis, după NATO-UE, să fim și noi ca Polonia! Urlăm asta, dar după ce a luat Bolojan niște măsuri de-alea de austeritate de am întrecut Bulgaria la risc de sărăcie. Răspunsul geopolitic cinic: pentru că Polonia e pentru Germania ceea ce noi nu vom fi niciodată.

Principala lecție ar fi trebuit că un pic de gândire autonomă măcar trebuie să-ți păstrezi. Sigur, ești semi-periferie, vei depinde mereu de ceilalți, de hegemoni din jur, de așezare geopolitică. Nici vorbă, febra mare vine din faptul că nu mai știm ce pantof să pupăm, american, european. Ba chiar, după vizita lui Trump, te trezești că mai apare și pantof chinez.

Nu mai pupați atât!, gândirea de tip fală la botez și cumetrie, știu, e universală. Cum să ne dăm mari că ne-am pozat cu mașina lui cumătru sau că am luat masa cu unul tare din dosarele Epstein! Această conduită de oraș mic și tembel trebuie orpită în politica mare, dar selecția de cadre politice, jurnalistice, intelectuale este în continuare o jenantă cursă de rentieri.

Singura strategie ar fi, desigur, să-ți pese de bunăstarea în masă. Bunăstarea în masă a fost afectată de războaie, de măsuri ultraliberale aiurea, de pandemii. Noi ne-am făcut „verzi” că ne-a zis Angela Merkel. Acum vrem să o dăm iar pe păcură că așa a zis Trump. Urâm China că așa zic unii, ignorând poate cea mai interesantă și posibil profitabilă relație cu un hegemon, începută încă in anii 60. (Apropo, poate nu vă mai amintiți cum l-a apucat pe Ceaușescu dragostea de China. Din izolare. După ce le-a zis-o rușilor că au invadat Cehoslovacia, a trebuit să-și găsească un aliat, măcar îndepărtat.)

Prietenia cu China trebuia pur și simplu să nu fie mânjită de proști care ba luptă cu TikTOK, ba cu panourile solare. Prietenia cu China trebuia să rămână acolo, neciobită. Că nu ne costa nimic să mai dăm câte o masă sau să mai mergem la câte o masă.

Dar acum suntem în postura unui bișon care ba s-a gudurat prea mult, ba a lătrat prea mult. Încă sunt unii care îi dau cu Rusia în orice situație, și dacă mănâncă un foi gras stricat, de vină e tot Putin. La ce hal de irelevanță a ajuns NATO, eu zic că măcar atât trebuie să înțelegi, că dacă Rusia nu avea de gând să intre în  UE cu tancul până acum, în ultimul timp, când o vede franjurată de decizii stupide, poate veni cu ceva provocări cu drone pentru lătrăi ca Miruță. Și, da, vom plăti toți pentru bișonii isterici. Credeți că va sări Trump să ne apere? Aveți bani de taxă de protecție?

În fine, banii pentru presă ai lui Bolojan s-au cam terminat. Și au început ziariștii care pupau puterea să chirăie, să urle, și ăștia plini de patriotism, că se fură țara. Țara se fură pentru că, la ce criză de plan politic, de organizare socială avem, chiar e cea mai bună idee s-o vinzi.

Acum, aceiași ziariști s-au prins că nu e în regulă cum s-a întâlnit Bolojan cu oamenii de la grupul Schwartz să discute digitalizări strategice. Sigur că nu e în regulă, trebuia urlat de atunci după transparență. Nevoia de transparență apare doar după ce se termină banii de publicitate.

În România, lupta anticorupție nu a atins nicio corporație. A fost numai „pă intern”. Iar capitalul intern are și el nevoie de puțină corupție, de cutii de pantofi cu bani, ca să supraviețuiască. Nu schimbi nimic dacă mai muți accentul DNA din când în când. Secretul e să știi să mai și subordonezi acel capital. De unde?, când ăla îți aleg aleșii…

Altă idee stupidă care ne înveninează dezbaterile: „statul obez”, o marotă pe care o plimbă dreapta când îl apucă spasmele antipesediste. Statul român e anemic, toate resursele sunt folosite pentru susținerea capitalismului local sau transnațional. Ziaristul Christian Binder a ales cel mai bun exemplu, un stat ultraliberal precum Olanda, are aparat de stat dublu, la o populație comparabilă cu a României. Noi avem ceva peste 1 milion, olandezii au peste 2,5 milioane.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE