Mulţi artişti, care au colaborat cu Axinte, se plâng că acesta  le este dator cu mii de euro. Pe lunga listă a reclamanţilor s-a mai adăugat un nume greu din showbiz.
Este vorba despre Alex Velea. Sătul de promisiuni şi de amânări interminabile, solistul a refuzat să mai cânte sâmbătă, la Oradea. După cearta dintre cei doi bărbaţi şi-a făcut apariţia şi Salvarea, deoarece Axinte a făcut atac de panică.
S-a strâns lumea ca la urs, sâmbătă, pentru a-l vedea pe scena din centrul oraşului Oradea pe Alex Velea, numai că acesta nu şi-a mai făcut apariţia, în semn de protest că Florin Petrescu, alias Axinte, nu l-a mai plătit de ceva vreme, adunându-se datorii de aproximativ  5.000 de euro.
Cum nici sâmbătă el nu i-a adus lui Alex banii, aşa cum promisese, solistul s-a făcut foc şi pară şi nici că mai vrut să-şi susţină recitalul, ba, mai mult, s-a urcat în maşină şi dus a fost, spre mâhnirea miilor de spectatori. Reproşurile pe un ton ridicat ale lui Velea l-au afectat pe Axinte căruia i s-a făcut brusc rău, având nevoie de ajutor medical.
Noroc că n-a fost vorba despre ceva foarte grav, doctorii diagnosticându-l cu atac de panică. Incidentul ne-a fost confirmat de Lucian Mitrea, impresarul lui Alex Velea: ”Urmează să găsim o cale de soluţionare a problemei, este vorba despre o datorie cât de poate de serioasă. În caz contrar, Alex Velea nu va mai cânta”, ne-a declarat el.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Axinte: „Jandarmii nu l-au lăsat pe Velea să cânte!”

Contactat de reporterii Libertăţii, Florin Petrescu nu s-a dat în vorbă despre datorie, având o cu totul variantă asupra scandalului de sâmbătă: „M-am certat sâmbătă cu jandarmii, pentru că nu vrut să-l lase pe Velea să cânte o oră. Ei au vrut să-l lase doar 15 minute pe motiv că este târziu şi că organizatorii au autorizaţie doar până la ora 22.00. Nu am avut nici un conflict cu Velea, nu mă înteresează ce zice Lucian Mitea, el poate să zică orice că m-am rănit la un deget în drum spre Bucureşti şi că în Capitală am  murit”.
Axinte nu este însă la primul conflict cu artiştii, din cauza neplăţii la timp a onorariilor. Denisa şi Raluca de la Bambi au avut de recuperat circa 19.000 euro, iar  trupa Voltaj l-a acţionat în judecată în urmă cu doi ani pentru circa 20.000 euro. Într-un final au câştigat procesul, organizatorul de spectacole fiind nevoit să scoată din buzunar datoria.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI