„Nişte prieteni de familie care aveau o fiică m-au invitat să vizităm nişte prieteni de-ai lor din California. Acolo, era o fată de 18 ani, Susan, care fuma, conducea maşina şi era supercool. Prietena mea Nancy şi cu mine dormeam în salon când, pe neaşteptate, Nancy a intrat în cameră şi mi-a poruncit să mă culc pe covor. Eram confuză, urma să jucăm ceva? Dar, pe când încercam să înţeleg, Susan mi-a dat jos pijamaua”, a povestit vedeta americană.

„Eram împietrită şi nu am spus nimic până când ea nu a terminat, mi-a spus să mă îmbrac şi mi-a ordonat să păstrez secretul”.
Sex între lesbiene: ce pot bărbaţii să înveţe din el

Williams a ţinut secret acest incident vreme de mulţi ani, iar gravitatea situaţiei nu a afectat-o până când a ajuns studentă. „După acea vizită, am simţit că ceva s-a schimbat în mine. Întotdeauna am fost o fire sfidătoare, dar atunci am devenit şi mai rebelă. Am început să mă îndepărtez de părinţii mei”, spune actriţa de 49 de ani

În cartea autobiografică, actriţa nu a ocolit nici scandalul prin care a trecut în anul 1984, atunci când a fost respinsă la concursul Miss America din cauza unor fotografii nud cu ea, ce au apărut înt-o revistă pentru bărbaţi. Cel mai greu i-a fost să le povestească fiilor ei despre acel moment, însă Vanessa a ales calea cea mai simplă: le-a spus adevăru. „Acele momente reprezintă părţi din călătoria mea prin viaţă, care m-a adus în punctul în care mă aflu acum”.
Citeşte şi: „Nu-mi aduc aminte când a fost filmată caseta porno cu mine, eram prea beată”. Mărturisirea halucinantă a vedetei din cel mai nou sextape cu celebrităţi

VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Playtech.ro
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Observatornews.ro
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
Știrileprotv.ro
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)