Mihaela Runceanu

În noaptea dintre 31 octombrie şi 1 noiembrie, Mihaela Runceanu a fost ucisă în garsoniera în care locuia, pe Şoseaua Mihai Bravu, din Bucureşti.

A doua zi după crimă, Daniel Cosmin Ştefănescu a fost arestat pentru că a omorât-o pe interpretă, iar ulterior a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. El a fost însă eliberat în 2006, după 17 ani de închisoare.

Ioan Luchian Mihalea

Pe 29 noiembrie 1993, Oanţă (42 de ani), așa cum îi spuneau prietenii, a fost asasinat în apartamentul său din București, cartierul Drumul Taberei, de către Nelu Florian Gavrilă și Ionel Păun. Ulterior, anchetatorii au descoperit că scopul crimei a fost jaful, cei doi asasini fiind condamnaţi la închisoare pe viaţă.
Tragediile care au şocat lumea muzicală românească de-a lungul timpului

Laura Stoica

În luna martie a anului 2006, îndrăgita cântăreaţă Laura Stoica a murit într-un accident rutier, alături de cel care ar fi urmat să-i devină soţ, Cristian Mărgescu.
Tragediile care au şocat lumea muzicală românească de-a lungul timpului

La momentul accidentului, Laura Stoica era însărcinată, ea fiind foarte fericită după ce, la un moment dat, îşi pierduse speranţa că va mai deveni mamă.
Tragediile care au şocat lumea muzicală românească de-a lungul timpului

Mădălina Manole

Pe 14 iulie 2010, iubitorii muzicii uşoare româneşti au avut un şoc în momentul în care au deschis televizorul dis-de-dimineaţă.
Tragediile care au şocat lumea muzicală românească de-a lungul timpului

Mădălina Manole fusese găsită moartă în locuinţa sa din Otopeni, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. Ulterior, anchetatorii au stabilit că a fost vorba de sinucidere.

Mălina Olinescu

În noaptea de duminică spre luni, o nouă tragedie avea să lovească peisajul muzical. Cântăreaţa Mălina Olinescu, fiica unei alte celebre artiste, Doina Spătaru, s-a aruncat de la etajul 6 al blocului în care locuia, în zona Gării de Nord din Bucureşti.
Tragediile care au şocat lumea muzicală românească de-a lungul timpului

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.