Antonia, Loredana, Smiley, Corina, What’s Up sunt artiştii dintre care se va alege cel care va merge la Amsterdam pe 10 noiembrie. Astfel, „Jameia”, „Apa”, „Dead Man Walking”, „A Ta” şi „K la meteo” sunt piesele care se luptă pentru voturile fanilor pe MTV în cursa premiilor MTV EMA (Europe Music Awards). Toţi artiştii sunt fericiţi că au fost nominalizaţi şi îşi îndeamnă fanii să îi voteze până pe 24 octombrie.
Antonia este speră să primească cele mai multe voturi astfel încât să meargă la Amsterdam
„Sunt foarte bucuroasă că, pentru al doilea an consecutiv, mă aflu printre concurenţii Best Romanian Act, de data aceasta cu piesa mea, ‘Jameia’, după ce anul trecut câştigătoarea a fost chiar „Pleacă” a trupei VUNK în colaborare cu mine. Este o veste foarte bună şi sunt încântată să fiu într-o asemenea competiţie. Sper ca toţi fanii mei să fie alături de mine şi să mă susţină cu voturile lor pentru a ajunge în etapa finală”, a declarat Antonia la primirea veştii.
Loredana spune că visează să câştige competiţia internă şi promite că va reprezenta România în Olanda aşa cum merită.
„Oau! Mulţumesc pentru nominalizare! E cu atât mai importantă cu cât vine de la primul post de clipuri din lume şi cel mai tare! Visez ca APA să câştige şi să reprezint România aşa cum merită la Amsterdam…Go with the flow, go with Apa! Apa este viaţă”, şi-a îndemnat cântăreaţa fanii.
Smiley nu doar că este bucuros pentru nominalizare însă le-a şi promis celor care îi apreciază muzica o surpriză în viitorul apropiat.
„Sunt bucuros că am fost nominalizat, sper ca fanii să mă voteze, mai ales că le pregătesc şi o surpriză în curând: lansarea noului meu album la care lucrez de 4 ani”, a mărturisit artistul.
Corina consideră că succesul piesei nominalizate se datorează faptului că oricine se poate regăşi în ea. Tocmai de aceea le transmite românilor să-i dea cât mai multe voturi pentru a participa la gala din Amsterdam.
„Mă bucur foarte mult că sunt ‘A voastră’ şi m-aţi nominalizat pentru premiul MTV EMA Best Romanian Act. Piesa ‘A ta’ a fost în perioada promovării cea mai căutată sintagma pe Google România şi cred că asta se datorează faptului că fiecare dintre noi ne putem regăsi în ea – e aventură de vară senzuală şi jucăuşă pe care am trăit-o cu toţii la un moment dat. Cred însă că relaţiile adevărate sunt doar cele care trec testul verii – aşa că iată-mă împreună cu voi, cei care mă ascultaţi, veniţi la concertele mele şi mă susţineţi – voi sunteţi prima mea iubire şi acesta este cadoul pe care-l primesc cu drag – Votaţi-mă la MTV EMA – Best Romanian Act!”, a punctat artista.
În ceea ce-l priveşte pe What’s Up, acesta spune că Andra i-a purtat noroc, iar colaborarea cu soţia lui Cătălin Măruţă îi va purta noroc.
„Nu m-aş fi gândit niciodată că la un an şi o zi de la lansarea piesei K la Meteo o să primesc cadou o nominalizare la Best Romanian Act. Pentru mine este mai mult decât am putut visa vreodată. Încep să cred că sora mea, Andra, nu doar m-a ajutat enorm de mult, ba chiar mi-a purtat noroc. De asemenea, îi transmit mulţumiri speciale şi familiei Moga”, a declarat rapper-ul.

Antonia_09.jpgIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Gigantul Coca-Cola, răspuns pentru Cristiano Ronaldo, după ce portughezul i-a prăbușit acțiunile
PARTENERI - GSP.RO
Gigantul Coca-Cola, răspuns pentru Cristiano Ronaldo, după ce portughezul i-a prăbușit acțiunile
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Cine este Narcisa Birjaru, câştigătoarea sezonului 9 Chefi la cutiţe
Observatornews.ro
Cine este Narcisa Birjaru, câştigătoarea sezonului 9 Chefi la cutiţe
Horoscop 17 iunie 2021. Capricornii ar putea trăi o dezamăgire mai mare sau mai multe pe același subiect
HOROSCOP
Horoscop 17 iunie 2021. Capricornii ar putea trăi o dezamăgire mai mare sau mai multe pe același subiect
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Știrileprotv.ro
Reacția Coca Cola după ce Cristiano Ronaldo a luat sticlele de suc de pe masă și le-a recomandat oamenilor să bea apă
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)