Vica Blochina a dat acum cărțile pe față. De ce fiul ei, Edan, s-a mutat la Victor Pițurcă: „El a rupt relația cu mine”

 1 comentariu

Vica Blochina a vorbit deschis despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa: momentul în care fiul ei, Edan, a decis să se mute definitiv cu tatăl său, fostul selecționer Victor Pițurcă.

Invitată într-o emisiune TV, fosta balerină a rememorat clipele în care a rămas singură, după ce relația cu fiul ei s-a răcit brusc, în contextul participării sale la emisiunea „Survivor”.

Edan, rodul unei relații extraconjugale de 16 ani dintre Vica Blochina și Victor Pițurcă, a fost recunoscut oficial de tatăl său abia în urma unui proces și a unui test de paternitate. Deși inițial nu a fost implicat în viața copilului, fostul antrenor a devenit figura principală din viața adolescentului, iar decizia acestuia de a pleca de lângă mamă a avut un impact profund asupra Vicăi.

„Mi-a fost foarte greu, a fost cea mai grea perioadă. Am avut o perioadă grea din viața mea când am fost însărcinată, după aceea când l-am născut… Iar ulterior mi-a fost foarte greu că s-a mutat de la mine la tatăl lui. Și nu puteam să înțeleg pentru că tot timpul era lângă mine, cu mine. Eu aveam grijă de cineva. Eu, spre exemplu, nu m-am mutat din România.

Nu e o țară în care toată lumea își dorește să trăiască, puteam să mă mut în America, în Elveția, la Moscova, aveam foarte multe posibilități și trebuia să mă mut, dar datorită copilului nu m-am mutat, nu am făcut niciun pas pentru că mi-am dorit să aibă familie aici. Deodată am rămas singură în casă, iar pentru mine a fost foarte greu atunci. A fost foarte greu și au fost conflicte destul de urâte. Ele au fost tacite, noi niciodată nu ne-am înjurat sau ne-am vorbit urât.

Au fost lucrurile care pe mine mă dureau. Eu trecem prin filtrul meu și nu aveam ce să fac, am suferit foarte tare atunci, m-am îngrășat foarte mult. Am avut o perioadă foarte grea de depresie, cred că un an și jumătate. M-am rugat foarte mult. Nici măcar nu a luat hainele. A fost momentul când era pandemia, eu am plecat în Thailanda, copilul a zis că nu vrea să vină, că vrea să facă Revelionul și Crăciunul cu tatăl. Era ok pentru că oricum făcea sărbătorile cu el, iar când m-am întors, el a zis că nu mai vine. La un moment dat, el a rupt relația cu mine”, a povestit Vica Blochina.

Cum se înțelege Vica Blochina cu fiul ei

Vedeta a explicat că, pentru a-și recăpăta echilibrul, s-a refugiat în numerologie - o pasiune care, spune ea, a ajutat-o să se cunoască mai bine și să vindece relațiile din viața sa. Cu timpul, legătura cu fiul ei s-a îmbunătățit considerabil. Astăzi, cei doi se bucură de o relație de prietenie apropiată, lucru pe care Vica îl consideră un rezultat direct al transformărilor interioare prin care a trecut.

„Eu am o relație foarte bună, foarte frumoasă cu fiul meu, dar el locuiește la tatăl lui. Este absolut normal lucrul ăsta și eu sunt foarte fericită că el locuiește acolo, se simte foarte bine acolo. Și relația mea cu el, cu copilul meu care are 17 ani este foarte bună, suntem prieteni foarte buni.

Ca mamă și adolescent, suntem foarte apropiați, îl iubesc, îl admir foarte mult și mai ales cred că și asta m-a ajutat foarte mult, pentru că cunoscându-i și datele lui, cifrele lui, înțeleg exact cum trebuie să-i vorbesc, ce trebuie să-i spun”, a declarat Vica Blochina pentru click.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Vreausacomentez 02.06.2025, 02:34

    Exact ca si tatal lui...te folosește si pleaca.Dar e f urat cand faci asta cu mama ta

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește