Bănuiam că mă înșală și l-am prins în flagrant

— Andreea, iartă-mă! Nu am vrut…

— Ticălosule, cum poți spune că n-ai vrut? Da’ ce, te-a forțat cineva? Nu am văzut că sufereai atât de tare… și nici bătut nu ești! A intrat peste tine în casă, în pat? Erai drogat sau ce?

— Andreea, de ce nu vrei să mă asculți? S-a întâmplat…

L-am privit cu atenție. Ăsta era bărbatul pe care-l iubeam? Bărbatul cu care mă căsătorisem?

— Adi, cât a trecut de când ne-am căsătorit? A trecut atât de mult încât nu-ți mai amintești? Te-ai plictisit de mine? De ce mă înșeli? Spune-mi, poate îmi explic și eu…

— De iubit ca la-nceput nu te mai iubesc… Nici tu nu mai ești femeia cu care m-am însurat, ai devenit mai rece, mai indiferentă față de mine, nu mă mai aștepți ca altădată… știi cum alergam să ajung acasă? Era o provocare de fiecare dată! Te-am iubit, Andreea!

— și de când nu mă mai iubești? am întrebat, șoptit. Din primul an, nu?

— De fapt, și acum țin la tine, cu toate hachițele tale, cu toate defectele care s-au acumulat…

— Cine vorbește! Omul plin de calități! am comentat cu sarcasm. Zici că ții la mine? și la mâța din vecini ții, Adi! Care e diferența dintre noi?

— Uite, de asta vorbeam eu mai înainte…

— Nu cred că e cazul să-mi ții tu mie teorii prostești! Nu tu m-ai găsit tăvălindu-mă în pat cu unul! De când mă înșeli?

— E prima dată! îți jur!

— Poate prima oară când o faci acasă! am subliniat eu.

— Andreea, ți-am fost fidel… De ce nu mă crezi?

— Pentru că știu. Am bănuit mai de-mult, dar nu am avut certitudinea că o faci. știi ce? Ca să vezi cât sunt de înțelegătoare, m-am hotărât să plec de acasă. Vreau să stau un timp singură, cu gândurile mele. Trebuie să iau o hotărâre, să văd ce fac cu viața mea!

— Așa, dintr-odată? Ce te-a apucat? De ce vrei să pleci?

— Iubitul meu soț, ca să vezi și tu cum e să stai singur, fără menajera preferată!

— Andreea, ție nu ți-e bine? De ce vorbești așa? De unde până unde ai scos-o pe asta cu menajera? ți-am spus eu vreodată ceva? Te-am jignit cu ceva?

— Da, m-ai jignit chiar azi, când te-am găsit cu aia! Sau, poate, nu am văzut eu bine? Poate am avut halucinații și trebuie să merg la doctor! Tu chiar mă crezi tâmpită?

Am pus mâna pe telefon. La cine puteam apela? La mama? în niciun caz! și așa avea destule pe cap, de ce s-o mai împovărez și eu cu necazurile mele? Poate că Nela… Da, cu condiția s-o prind între două amoruri! Am format numărul și am așteptat. Aveam noroc, era acasă.

— Nela, mă primești câteva zile la tine?

— S-a întâmplat ceva? și cum poți să te gândești că nu s-ar putea? Când vii?

— Păi, îmi strâng câteva lucruri și… în maximum o oră sunt la tine!

Am închis și m-am apucat să-mi fac bagajul. Adi nu spunea nimic, fuma și mă urmărea. Nu știu, poate că, în clipele alea, doream să se întâmple ceva. Să mă roage Adi să rămân, să-mi dea o palmă… Habar nu am ce așteptam. îmi era greu să mă desprind de locul ăla, dar trebuia s-o fac. De ce? Dacă până atunci mă comportasem normal cu soțul meu, nu garantam pentru viitor. Eram ca un butoi plin cu pulbere. știam că voi exploda, dar nu știam momentul. Terminasem de strâns și dusesem geanta la ușă. Abia atunci Adi a venit după mine.

— Andreea, ești sigură? Chiar vrei să mă părăsești? Doar pentru atât?

— Cred că ai observat că am discutat civilizat cu tine. Poate că încă nu am rea-lizat adevăratele dimensiuni ale catastrofei. Dar când o voi face, e mai bine să nu fii pe aproape. Trebuie să aștept, să mă liniștesc, să văd ce hotărâre iau.

— Să nu-ți pară rău!

— Mă ameninți?

— De ce aș face-o? știu, am greșit foarte mult, îmi pare rău. Dar uneori mă gândesc că și tu ai avut o contribuție la asta…

— O luăm de la capăt? Acum vrei să mă scoți pe mine vinovată de aventura ta? Ar fi culmea! O să plec un timp. Nu știu cât. M-ai auzit vorbind la telefon. Voi fi la Nela… Dar aș prefera să nu mai știe și altcineva!

— Dacă te caută ai tăi, ce le spun?

— Până nu ajungem la o concluzie, ar fi mai bine să nu știe nici ei. De ce să se agite de pomană? La revedere!

Am ieșit din casă, fără să știu dacă făceam bine sau nu. Timpul avea să-mi demonstreze asta. Nela mă aștepta.

— Spune-mi repede! Mor de curiozitate… L-ai părăsit, nu?

— Deocamdată, nu. Am plecat pentru câteva zile de acasă, să-mi limpezesc gândurile.

— Asta înseamnă că a făcut o tâm-penie! știam eu!

— Nela, ce-i cu tine? Te bucură faptul că mă vezi singură?

— Nu, dragă, nu singură… Doar fără Adi. El e personajul negativ, faci bine că îl părăsești. L-ai prins în flagrant?

— De unde știi?

— Păi, altfel, credeai? Doar ți-am spus și eu că l-am văzut o dată cu una! Dar m-ai crezut? Nu! Din contră, prietenia noastră era să se ducă naibii.

— Mă doare capul, Nela! Vreau să mă liniștesc puțin. Te superi dacă te rog să mă lași singură?

— Se rezolvă. Mai ales că mâine plec în delegație. Rămâi stăpână peste casă! Vezi pe cine aduci aici în lipsa mea!

— ție îți arde de glume, iar mie…

— Iertare, iertare!

M-a lăsat în pace. Toată noaptea n-am închis un ochi. Reconstituiam viața mea alături de Adi și încercam să văd unde greșisem. Abia spre dimineață am ațipit. Nu am auzit când Nela a plecat. Am găsit doar un bilet cu instrucțiuni și cheile casei. în prima săptămână, am fost singură. Nela m-a sunat de vreo două ori să vadă ce fac. Adi nu a dat niciun semn de viață. Pe urmă, Nela s-a întors.

— Ei, cum te-ai descurcat? Tot singurică? s-a interesat ea.

— știi, am crezut c-o să-mi fie mai greu. Incredibil, dar m-am odihnit, am citit mult și… am avut destule momente în care nu m-am gândit la Adi.

— E foarte bine. Asta înseamnă că…

— Nu înseamnă nimic. Doar mă mi-ram cât de ușor îmi poate fi. Asta înseamnă că nu-l iubesc?

— Poate că încă nu ai realizat pe deplin ce s-a întâmplat. S-ar putea să mai treacă ceva timp până atunci. Ce faci diseară?

— Citesc, mă uit la televizor…

— Ne distrăm! Ieșim în oraș! Aha… Ce, crezi că Adi al tău stă ca un sfânt? Sună-l, să vezi că nu-i acasă! Cred că abia aștepta să-și facă de cap…

— Mă interesează mai puțin ce face el în acest moment. Eu nu am chef…

— Treaba ta! Eu ies! Tu pierzi!

Nela stătea puțin pe acasă, era mai mult prin delegații. De aceea, când ne vedeam, voia s-o pun la curent cu noutățile.

— Ce noutăți? am întrebat-o prima oară.

— Cum ce noutăți! Adi nu te-a mai căutat? Dar tu nu simți nevoia să-l vezi? Doamne, îmi pare rău pentru tine, dar mă și bucur!

— Nu înțeleg…

— îmi pare rău că suferi din cauza lui, dar mă bucur că scapi de nemernic!

— știi, Nela, uneori am impresia că tu îl urăști mai mult decât îl urăsc eu… și nu-mi explic!

— ți se pare! Probabil că sunt eu mai feministă și de-aia!

După vreo trei săptămâni, în care nu primisem decât un telefon de la Adi, m-am hotărât să-l caut. Când i-am spus, Nela a sărit ca arsă:

— Ai înnebunit?! De abia te-ai liniștit puțin și acum vrei s-o iei de la capăt? Nu ești în toate mințile! Ce-i vei spune?

— Nu știu… Vreau să discutăm. în fond, ne leagă atâtea!

A doua zi, Nela a plecat din nou în delegație, pentru patru zile. Pe la prânz, l-am sunat pe Adi. A părut foarte surprins de telefon.

— Mă gândeam să ne întâlnim. Se poate?

— Când vrei tu… Ce mai faci, Andreea?

— Vorbim când ne vedem. Mâine seară e bine?

— ți-am spus, ne putem vedea oricând. Mă bucur că m-ai sunat…

Mi s-a părut că era, într-adevăr, bucuros. Nu știu cum, dar m-a cuprins o stare de agitație. Parcă mă duceam la prima întâlnire. Mă învârteam prin casă, mă priveam în oglindă și voiam să fac ceva, să arăt mai bine. Parcă nu m-aș fi întâlnit cu bărbatul care mă cunoștea atât de bine! Uitasem, brusc, motivul pentru care noi stăteam separat. M-am învoit a doua zi la serviciu și am început să mă pregătesc pentru întâlnirea cu Adi. Am fost la coafor, apoi mi-am cumpărat ceva de îmbrăcat.

Când am apărut în fața lui, a rămas fără grai. Când s-a dezmeticit, a spus:

— Arăți… Nu am cuvinte să-ți spun! Ești femeia de care m-am îndrăgostit!

— îmi priește, ce pot să-ți spun?

— îmi era dor de tine, dar… nu voiam să trec peste rugămintea ta! ți-am respectat dorința, cu toate că mi-a fost tare greu! a zis el, în timp ce se apleca să mă sărute pe obraz.

— și mie îmi era dor de tine…

Am intrat într-un bar. Am stat de vor-bă, am băut câte un gin. La sfârșit, am plecat cu el, acasă la noi. Am făcut dragoste așa cum nu mai făcuserăm de mult timp. Era atât de bine! Adi era din nou bărbatul pe care-l iubeam!

—Andreea, dacă ai ști ce dor mi-a fost de tine! Acum te-am regăsit, să nu mai pleci de lângă mine!

— Să uităm ce-a fost! Hai s-o luăm de la capăt…

— Chiar vrei asta?

— Da, cred că merităm amândoi o a doua șansă! Nu ești singurul care a greșit, am avut și eu partea mea de vină! Trebuia să lupt pentru dragostea mea, și eu am uitat asta.

— Gata, ce a fost a fost! Important e să știm să prețuim ce avem…

M-am cuibărit din nou la pieptul lui și am ațipit. M-a trezit un zgomot. Umbla cineva la ușă. Pe urmă am auzit-o deschizându-se. Am sărit din pat, în timp ce-l strigam pe Adi. Buimac, s-a repezit în camera de alături. Eu m-am dus după el. Acolo am dat, peste cine credeți? Peste prietena mea Nela! Rămăsese pironită locului când mi-a recunoscut vocea.

— Adi, ce se întâmplă aici? m-am întors spre bărbatul meu.

— Chiar așa, ce se întâmplă aici, Adi? a întrebat și Nela. știai că vin peste două zile și voiai să te distrezi puțin?

— Ce cauți aici, Nela? De unde ai cheia? mi-am continuat întrebările.

Parcă eram în filmele cu proști. Era evident ce căuta ea în casa mea! Astea îi erau delegațiile!

—Ai de dat cam multe explicații! i-am spus lui Adi.

— Nela e de vină! a reușit să spună el. A doua zi după ce ai plecat de acasă, m-a căutat la telefon. Mi-a spus că nu mă meritai, că tu ai pe altcineva, că așteptai doar un prilej ca să te desparți de mine. O zi, două, pe urmă… Mi-a spus că mă plăcea de mult timp, dar că nu putuse trece peste prietenia cu tine. Nu știu de ce, dar am crezut tot, absolut tot. Trebuia să-mi închipui că nu-i adevărat!

Nu puteam scoate o vorbă. Priveam când spre unul, când spre celălalt. Visam? Era real? Când am putut descleșta gura, l-am întrebat:

— De ce ai acceptat să ne întâlnim, dacă tu ai crezut ce ți-a spus Nela?

— Pentru divorț. Mă gândeam să n-o mai lungim dacă tot s-a terminat totul între noi…

— Poate ca să te însori cu Nela!

— Chiar atât de prost mă crezi? Ea doar mă ajuta să trec peste perioada asta!

Nela a sărit ca arsă.

— Ticălosule! Eu chiar te-am iubit… Nu vreau să te mai văd!

— Nici n-o să mai ai ocazia! Credeai că, dacă bagi fitile, o să te iubesc? Ai fost doar o aventură!

— Mare păcat… S-au dus naibii toate planurile noastre! Chiar am crezut că putem s-o luăm de la capăt! De ce din toate femeile din lume ai ales-o pe prietena mea cea mai bună?

— Ea m-a ales pe mine… știi, am fă-cut-o ca să mă răzbun pe tine! știam că, atunci când vei afla, te va durea! Ce pot să mai spun? îmi pare rău că s-a întâmplat așa!

— și mie îmi pare rău! Am pierdut de două ori. E prea mult!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE