Cea mai solicitată intervenție estetică după izolarea la domiciliu: blefaroplastia. „Lista de așteptare este și de 3 luni”

„Aceste două luni și jumătate stresante și-au lăsat amprenta inclusiv asupra aspectului tenului, mai ales în rândul persoanelor trecute de peste 40 de ani. Fie că am avut parte de insomnii, stări de panică ori că am stat în casă, fără oxigenarea necesară și sub efectele nocive ale lumii albastre de la televizor, calculator sau telefon mobil. Una dintre cele mai des întâlnite probleme este acum laxitatea pielii. Pleoapele superioare sau inferioare au ajuns să atârne inestetic ori să capete un aspect excesiv de bombat, de umflat. În toată această perioadă am primit multe mesaje de la pacienți, iar de când am anunțat redeschiderea clinicii, cel mai mare număr de programări a fost pentru intervenția de blefaroplastie. Este procedura care elimină piela în exces și reconstruiește zona sensibilă din jurul ochilor, oferind un apect intinerit, natural. Lista de așteptare este deja prelungită pentru următoarele trei luni”, declară medicul estetician Iancu Morad.

Cea mai solicitată intervenție estetică după izolarea la domiciliu: blefaroplastia. „Lista de așteptare este și de 3 luni”

Blefaroplastia cosmetică este o intervenție ce durează doar 45 de minute și îmbunătățeșe aspectul estetic al ochilor, corectează asimetriile, întinerește trăsăturile și oferă luminozitate privirii. „Având în vedere că interacțiunea dintre medic, asistente și pacient durează mai mult de 10-15 minute, înaintea fiecărei intervenții pacientul va face testul de anticorpi COVID-19. Doar dacă acesta iese negativ vom proceda apoi la operația propriu-zisă. Se va face anestezie locală, iar ulterior pein mici incizii, se elimină pielea și grăsimea în exces și se corectrează problemele estetice. Timpul de recuperare este de doar câteva zile”, a mai completat doctorul estetician.

Citeşte şi:

Dorian Popa nu a scăpat nici după doi ani de durerile de la genunchi. „Mă doare de mor și merg ca moșii”

VIDEO/ Ce activități are iubita lui Dan Bittman în izolare. Artistul nu apare în peisaj

Postul Pro TV, amendat de CNA pentru scenele de tortură din serialul „Vlad”. Ce sancțiune a primit pentru secvența cu elecroșocurile

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Playtech.ro
Femeie din Cluj, MOARTĂ în ATI la 2 luni de la rapelul Pfizer. Ce au descoperit medicii despre plămânii ei
Şi-a ucis soţia, după ce în prealabil i-a trimis mesaje ca să-i demonstreze că îl înşală. Bărbatul din Turcia spera la o pedeapsă mai uşoară
Observatornews.ro
Şi-a ucis soţia, după ce în prealabil i-a trimis mesaje ca să-i demonstreze că îl înşală. Bărbatul din Turcia spera la o pedeapsă mai uşoară
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
HOROSCOP
Horoscop 17 aprilie 2021. Peștii beneficiează de o formă de protecție care nu se manifestă cum vor ei
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Știrileprotv.ro
„Creatura periculoasă” care a băgat spaima în locuitorii din Cracovia. Oamenii nu au mai deschis geamurile de frică. Este incredibil ce era, de fapt
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Află cât de profitabile sunt economiile tale (PUBLICITATE)