Copiii se pot simţi motivaţi să fure dacă au impresia că nevoile lor nu sunt satisfăcute. Chiar dacă părintele nu consideră că cel mic are nevoie de un anumit lucru, acel lucru poate reprezenta o nevoie reală a copilului. În acest caz, vă sugerez să încurajaţi copilul să vă spuna ceea ce îşi doreşte şi, în cazurile în care este posibil, să îi puneţi la dispoziţie ceea ce are nevoie. Dacă dorinţa copilului este peste puterile dumneavoastră financiare ori de timp, discutaţi cu acesta despre dificultăţile şi eforturile pe care le presupune obţinerea obiectului dorit.

Alte motive ce îi pot determina pe cei mici să fure pot fi de ordin social. Astfel, copilul poate fura dacă simte că astfel îi va impresiona pe cei din jurul său ori pentru a avea aceleaşi obiecte pe care le deţin prietenii săi.

Un alt motiv pentru care un copil alege să fure este nevoia sa de independenţă. Aceştia pot fura pentru a demonstra că nu au nevoie de ajutorul persoanelor din jurul lor pentru a obţine ceea ce îşi doresc.

Aflaţi ce este indicat şi ce este neindicat să faceţi atunci când aflaţi despre copilul dumneavoastră că fură, pe site-ul Medicpentrutine.ro.

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC TOTAL! Telefonul pe care l-a primit Putin! Amenințări fără precedent, totul e ireal!
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Telefonul pe care l-a primit Putin! Amenințări fără precedent, totul e ireal!
"Băiatu', vezi că face valuri!" Haz de necaz la Constanţa. Un tânăr a ieşit la plimbare cu caiacul pe promenada din Mamaia
Observatornews.ro
"Băiatu', vezi că face valuri!" Haz de necaz la Constanţa. Un tânăr a ieşit la plimbare cu caiacul pe promenada din Mamaia
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
Un nou incident șocant în SUA. Mai multe persoane au fost împușcate
Știrileprotv.ro
Un nou incident șocant în SUA. Mai multe persoane au fost împușcate
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama