De ce sunt îngropaţi morţii la 2 metri adâncime

Cuprins:

Ce e un mormânt și de câte feluri este

Un mormânt (din latină monumentum) este locul special amenajat într-un cimitir unde se depun rămășițele unei persoane decedate, în cadrul unui ritual de înmormântare. În forma sa cea mai comună, mormântul este o groapă săpată în pământ, în care este așezat sicriul cu trupul neînsuflețit al persoanei dispărute.

În unele situații, în funcție de preferințele familiei sau de tradițiile religioase, în locul sicriului poate fi depusă o urnă funerară care conține cenușa defunctului, în urma incinerării. Mormântul nu este doar un loc fizic, ci și unul de reculegere, plin de semnificații emoționale și simbolice. Pentru cei rămași în viață, el devine o punte de legătură cu persoana plecată în lumea celor drepți, un loc unde aceștia pot aprinde o lumânare, pot aduce flori și unde își pot exprima dorul și respectul, potrivit deva-obseques.fr. În multe culturi, vizitarea mormintelor face parte din ritualurile de comemorare.

Există mai multe tipuri de morminte, în funcție de tradiții, credințe și posibilități materiale. Mormântul simplu este cel mai des întâlnit și constă într-o groapă acoperită cu pământ, marcată printr-o cruce sau o piatră funerară. Cavoul, în schimb, este o construcție mai elaborată, realizată din piatră ori beton, care poate fi amplasată deasupra ori sub nivelul solului. Mormintele de familie sunt cele destinate mai multor membri ai aceleiași familii, oferind un loc comun de odihnă veșnică.

De când datează practica îngropării morților

Practica înhumării este mai veche decât orice regulă modernă, dar nu se poate spune cu exactitate de când datează această practică, deoarece nu toate locurile de înmormântare s-au păstrat în timp și cu atât mai puține au fost descoperite și studiate. Totuși, cele mai vechi dovezi referitoare la oamenii moderni (Homo sapiens) care își îngropau morții datează din Paleoliticul Mijlociu, adică în urmă cu aproximativ 300.000 de ani, în ceea ce astăzi este Africa de Sud, însă această ipoteză este contestată în comunitatea științifică. De asemenea, de cel puțin 120.000 de ani ar fi ceea ce specialiștii cred că sunt corpuri umane îngropate în mod deliberat, după cum susține Mary Stiner, profesor de antropologie la Universitatea din Arizona, citat de LiveScience. De asemenea, există dovezi ale unor înmormântări de oameni de Neanderthal tot în peșteri, care datează de aproximativ 115.000 de ani, potrivit Australian Museum. Stiner spune că, în Paleoliticul Mijlociu, oamenii foloseau intens peșterile, unde locuiau, mâncau și socializau. Cercetătorii sunt convinși că aceste înmormântări timpurii în peșteri erau acte deliberate ale oamenilor, nu rezultate ale unor procese naturale, cum ar fi prăbușirea unei peșteri, deoarece oasele sunt dispuse în poziții specifice morții, cum ar fi poziția fetală, alături de obiecte create de om.

În aceste perioade timpurii nu exista o adâncime standard la care erau îngropați morții. Unele morminte erau superficiale, în timp ce altele erau surprinzător de adânci. Modul în care erau îngropați morții depindea de o serie de factori, și anume tipul de sol, uneltele disponibile și credințele comunității din care făcea parte defunctul. Incinerarea a apărut mult mai târziu, cel mai vechi exemplu, cunoscut sub denumirea de „Mungo Lady”, datând de acum aproximativ 40.000 de ani, în Australia.

Cât de adânci sunt mormintele

Un loc de înmormântare necesită săparea unui mormânt pentru a găzdui unul sau mai multe sicrie, dar nu există o cerință care să impună ca mormintele să aibă 2 metri adâncime sau, conform culturii anglo-saxone, „șase picioare sub pământ”.

Adâncimea la care este săpat un mormânt poate varia considerabil, în funcție de legile statale și de reglementările locale. Însă, trebuie să știi că cele mai multe morminte la nivel mondial nu au, în realitate, 2 metri adâncime. În unele țări se impune o distanță de cel puțin un metru între suprafața solului și partea superioară a sicriului, iar dacă sicriul este plasat într-un cavou din beton, acesta trebuie să se afle la doar 60 de centimetri de suprafața solului. Urmând această logică, un mormânt pentru un singur sicriu necesită, o groapă adâncă de 1,5 metri, și anume 50 cm pentru sicriu și un metru pentru solul de deasupra acestuia.

Există, însă, și excepții, cum ar fi mormintele pentru două sau trei sicrie. În astfel de cazuri, sicriele sunt „stivuite” în plan vertical în același mormânt, iar adâncimea poate ajunge între 2 și 3,65 metri. Trebuie spus că adâncimea mormântului poate fi determinată și de practicile culturale sau religioase. De exemplu, în religia islamică, se recomandă ca acesta să aibă o adâncime de cel puțin jumătate din înălțimea medie a unui bărbat sau chiar mai mult.

Când și cum a apărut „tradiția” îngropării morților la 2 metri

Autoritățile de la Londra au emis în 1665 o broșură în speranța că vor reuși să stopeze o epidemie de ciumă, iar unii consideră că acesta ar fi fost momentul în care a apărut standardul de îngropare a morților la 2 metri sub pământ, presupunând că astfel s-ar preveni răspândirea Morții Negre, așa cum este supranumită această boală. Totuși, documentul nu explica de ce a fost aleasă această adâncime. Trebuie spus că, în acel an, au fost înregistrate aproximativ 100.000 de decese din cauza ciumei, mulți dintre cei morți fiind îngropați în gropi comune, care uneori aveau o adâncime și de 6 metri sau chiar mai mult. De asemenea, această regulă nu a fost aplicată pentru mult timp, deoarece epidemia s-a stins în 1666, după Marele Incendiu din Londra.

De ce se îngroapă morții la 2 metri sub pământ

Convingerea că mormintele ar trebui să aibă întotdeauna o adâncime de 2 metri este veche, însă nu există un consens clar privind originea ei. Există totuși mai multe teorii care încearcă să explice această regulă.

Siguranța groparului

Unii oameni cred că adâncimea de 2 metri a fost aleasă din motive de siguranță. Mormintele mai adânci ar putea necesita consolidare pentru a preveni surparea, mai ales în cazul unui sol nisipos.

Înălțimea medie a groparului

Adâncimea ar fi putut face mai ușoară și săparea gropii pentru mormânt. La o adâncime de 2 metri, un gropar de statură medie putea arunca pământul cu lopata fără dificultate și putea intra și ieși din groapă fără a avea nevoie de o scară, notează verywellhealth.com.

Prevenirea profanării cadavrelor

Jefuirea mormintelor sau „furtul de cadavre” a reprezentat o problemă serioasă la începutul anilor 1800, mai ales în Anglia și în Scoția. Școlile de medicină aveau nevoie de corpuri pentru studiul anatomiei, iar unele persoane satisfăceau această cerere dezgropând cadavre proaspete. Cimitirele au recurs la diverse metode pentru a-i descuraja pe hoți, cum ar fi plăci de piatră grele, cutii din piatră, cavouri supraterane încuiate sau „mortsafe”-uri (dispozitive din fier și piatră menite să protejeze mormintele). Îngroparea la 2 metri ar fi putut fi și o metodă de prevenire a jefuirii cadavrelor și de împiedicare a animalelor să dezgroape morții. O adâncime mai mare ar fi împiedicat animalele să simtă mirosul de descompunere. Un mort îngropat la 2 metri era, în același timp, mai protejat în fața perturbărilor accidentale, cum ar fi aratul terenului.

Prevenirea răspândirii bolilor

În trecut, oamenii nu înțelegeau pe deplin modul de transmitere a bolilor. În timpul epidemiilor, se temeau că trupurile neînsuflețite ar putea răspândi infecții. Este adevărat că unele boli, precum holera sau tuberculoza, pot infecta persoanele care manipulează cadavre, dar acest lucru nu este valabil pentru altele, cum ar fi ciuma bubonică. Chiar și așa, această teamă ar putea fi unul dintre motivele pentru care oamenii credeau că mormintele trebuie să fie mai adânci.

Folclor/regulă empirică

Potrivit unei vechi „reguli empirice”, mormântul ar trebui să fie la fel de adânc pe cât era de înaltă persoana decedată. Această regulă generală are origini care nu sunt cunoscute. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, înălțimea medie a bărbaților era de aproximativ 1,67 metri. Prin urmare, este posibil ca adâncimea de 2 metri să fi fost pur și simplu o estimare convenabilă, care a devenit o regulă universal valabilă.

Locul unde se află mormântul

În ceea ce privește locul unde se află mormântul, acesta poate influența, la rândul lui, adâncimea la care poate fi îngropat un mort. Spre exemplu, în zonele predispuse la inundații sau în cele unde pânza freatică se află la un nivel ridicat, morții nu pot fi îngropați la o adâncime mai mare decât standardul de 2 metri, din cauza riscului ca sicriele să se umple de apă și chiar să iasă la suprafață, asemenea unor „aisberguri” din lemn, conform todayifoundout.com. De exemplu, primii coloniști americani au fost nevoiți să-și îngroape morții deasupra solului, în ceea ce astăzi este orașul New Orleans, deoarece ploile abundente făceau ca sicriele să iasă efectiv din pământ.