Controversatul trend „Fafo” în educație: copiii sunt lăsați să se descurce singuri, chiar și dacă ies afară fără geacă pe ger
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe rețelele de socializare circulă intens trendul parental „Fafo” („Fuck around and find out”), care promovează ideea că cei mici ar trebui să experimenteze consecințele propriilor acțiuni. În practică, unii părinți lasă copiii să iasă afară fără geacă sau să facă alegeri „nesigure”, pentru ca aceștia să învețe din propriile greșeli, relatează Beobachter. Experții avertizează care sunt pericolele unui astfel de trend.
Cuprins:
Ce este trendul Fafo
Trendul Fafo este celebrat pe rețelele de socializare ca „un remediu miraculos pentru luptele de putere”.
Însă un expert elvețian avertizează: „cei care lasă în mod deliberat copiii să «dea de belea» strică relațiile. Chiar dacă este vorba doar despre o jachetă.”
Trendul provine din expresia engleză „Fuck around and find out”, tradusă aproximativ: fă ceva stupid și vezi ce se întâmplă. Ideea este că experiențele directe ajută copiii să învețe din acțiunile lor și să dezvolte autoeficacitatea.
În practică, părinții pot lăsa copilul să refuze o jachetă în timpul unei drumeții, pentru a experimenta direct frigul.
Avantajele propuse de susținătorii Fafo presupun mai puține lupte pentru putere și dezvoltarea unei autonomii mai mari a copiilor.
„Fenomen de social media”
Alexander Bertrams, profesor de psihologie educațională la Universitatea din Berna, spune: „în mediul meu profesional, Fafo este puțin răspândit până acum. Este mai degrabă un fenomen de social media.”
El avertizează asupra riscurilor interpretărilor greșite: „Există o mare diferență între a folosi Fafo cu ochiul și într-un cadru sigur sau cu o atitudine de «îți este de folos».”
„Copiii nu cresc din durere, ci din siguranță”
Copii au nevoi, nu probleme care trebuie corectate susține Mirela Husaru, terapeut format în Compassionate Inquiry, by Gabor Mate.
Ele reflectă stări interne sau nevoi neîmplinite și cer înțelegere, nu corectare prin consecințe dure.
„Comportamentele copilului nu sunt probleme de corectat prin consecințe dure, ci expresii ale unor nevoi neîmplinite sau ale unei stări interne care cere înțelegere. În acest context, trendul FAFO („fuck around and find out”) este problematic, deoarece mută focusul de la ce se întâmplă în copil la ce trebuie să pățească pentru a învăța. FAFO pornește de la premisa că experiența dureroasă este cel mai eficient profesor. Dar, de fapt, copiii nu cresc din durere, ci din siguranță. Atunci când un copil este lăsat să „afle” prin suferință neînsoțită emoțional, mesajul implicit nu este responsabilitatea, ci: „când greșesc, conexiunea se retrage”. Aceasta nu dezvoltă conștiință de sine, ci rușine și deconectare.”, a explicat Mirela Husaru, pentru Libertatea.
Astfel, ca părinți, ar trebui să ne asumăm „puterea” în relație cu cei mici și să nu le „predăm frâiele”, pentru că asta nu-i va ajuta.
„Întrebarea centrală nu este „ce lecție trebuie să învețe copilul?”, ci „ce nevoie încearcă să-și satisfacă prin acest comportament?”. FAFO ocolește această întrebare și ratează oportunitatea esențială de a construi conștientizare prin relație. Fără prezența empatică a adultului, consecința nu devine învățare, ci experiență copleșitoare pentru un sistem nervos încă imatur.”, a mai subliniat terapeuta consultată de Libertatea.
Important este să nu abandonăm copilul și să-l lăsăm să învețe pe piele lui ce poate să pățească, ci să-l însoțim și să-l ghidăm.
„Rolul părintelui, din această perspectivă, nu este să lase viața să educe copilul în locul său, ci să fie un spațiu sigur în care experiențele sunt înțelese, nu suportate în singurătate. Autonomia reală apare atunci când copilul se simte văzut, reglat și însoțit, nu atunci când este lăsat să se descurce.”, mai spune Mirela Husaru.
În plus, copiii se cresc cu responsabilități și reguli. De exemplu, Maria Montessori îi îndemna pe părinți să nu facă niciodată pentru un copil ceea ce poate face singur.
„FAFO nu este o metodă de creștere, ci o retragere de la relație. Iar dezvoltarea sănătoasă nu se produce prin expunere la durere, ci prin prezență conștientă și compasiune. Educația sănătoasă presupune limite clare, empatie și implicare activă, nu delegarea procesului educativ către durere sau eșec. Pentru că noi suntem ghizii copiilor noștri.”Mirela Husaru
Diferența dintre Fafo și abordarea Montessori
Ideea de a învăța prin consecințe naturale nu este nouă și este prezentă în educația Montessori.
Bertrams subliniază diferența: „Mama are geaca la ea și i-o dă copilului înfrigurat fără a face o remarcă sarcastică de genul «Ți-am spus eu».”
Comentariile de tip atotștiutor pot genera tensiuni inutile între părinte și copil.
El adaugă: „copiii trăiesc mai mult în prezent. Le este mai greu decât adulților să-și imagineze că afară este frig atunci când stau într-un loc cald.”
Profesorul recomandă o abordare pozitivă: „Programul de creștere pozitivă a copiilor subliniază importanța minimizării riscurilor fără a supraproteja copiii.”
Astfel, o zgârietură la genunchi poate face parte din procesul de maturizare, dar prizele electrice sau colțurile ascuțite ale mobilei ar trebui protejate.
Luptele pentru putere și oportunitatea de învățare
Bertrams subliniază valoarea experiențelor: „Luptele pentru putere sunt epuizante, dar reprezintă și o oportunitate pentru copii. Treptat, învață să discute, să se certe și să facă compromisuri.”
Planificarea atentă poate preveni escaladarea conflictelor între părinți și copii.
„Dacă copiilor li se permite să urmărească un program TV înainte de culcare, este util să alegem momentul potrivit pentru a le spune că ar trebui să-și pună pijamalele și să se spele pe dinți... Dacă îi întrerupi în mijlocul unei scene tensionate, riști să fii ignorat.”
„S-ar putea să se culce câteva minute mai târziu, dar se vor plânge mai puțin.”, mai adaugă profesorul elvețian.
În plus, certurile și tonul ridicat ar trebui evitate: „Dacă trebuie să ridici vocea, copiii se obișnuiesc să-și asculte părinții doar atunci când aceștia ridică vocea.”, avertizează Alexander Bertrams.
A spune „nu” este o parte esențială din creșterea copiilor. Felul în care părinții stabilesc limitele contează la fel de mult ca și regulile în sine.
