Prognoza Accuweather în România. Val de frig în toată țara și posibile ninsori la sfârșitul săptămânii

Comentează
O scenă de stradă încețoșată, cu două persoane mergând pe un trotuar și mașini înghețate, parcate, pe partea dreaptă.

Meteorologii AccuWeather anticipează pentru București un ianuarie 2026 cu temperaturi variabile și fără episoade majore de ger. Conform specialiștilor Administrației Naționale de Meteorologie, de joi vremea se va răci în majoritatea zonelor, iar în weekend sunt posibile ninsori și în sudul țării.

Strat nou de zăpadă la munte

Luni, 5 ianuarie, vremea se va menţine în general închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Pe parcursul zilei vor predomina ninsorile în zonele de munte, iar în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei şi în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori şi lapoviţă, apoi mixte (ploi, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei şi formarea de gheţuş. Se vor acumula 10-20 l/mp şi local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10-20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului se va depune un strat nou, în general de 3-10 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m, de 70-85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.

În zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Hunedoara, îndeosebi la altitudini de peste 1.400 m, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 20-30 cm (echivalent în apă de 20-30 l/mp). În zona înaltă vor fi rafale de 80-90 km/h, va fi viscol puternic şi vizibilitate redusă. În celelalte zone (Dobrogea și restul Olteniei şi al Munteniei) vor predomina ploile, în general slabe cantitativ, iar pe arii restrânse vor fi intensificări ale vântului, cu viteze mai mari în Dobrogea (45-55 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade Celsius, cu valori mai ridicate în Dobrogea, până spre 14 grade Celsius în sudul acestei regiuni, iar cele minime se vor situa între -4 şi 8 grade Celsius, dar cu valori mai mari pe litoral. Se va forma ceaţă, local în sudul şi sud-estul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest.

Marți, vremea va fi în continuare în general închisă, iar mai ales în sud-est valorile termice vor creşte faţă de ziua precedentă. Temporar se vor semnala precipitaţii în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest. În Banat, Crişana şi Maramureş acestea vor fi mixte (ploi, lapoviţă şi local ninsoare ziua şi mai ales ninsori cu depunere de strat de zăpadă noaptea), în Transilvania şi Moldova, mai ales ploi ziua şi trecător lapoviţă şi ninsoare noaptea, iar în celelalte regiuni vor fi ploi.

La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini în general de peste 1.500 m vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat de zăpadă. Local vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade Celsius, cu valori mai ridicate în sud-est, de până la 15 grade în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între -4 şi 6 grade, de asemenea mai ridicate pe litoral. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

Vremea se răcește de joi în toată țara, posibile ninsori în sud

Miercuri, valorile termice vor fi în scãdere faţă de ziua anterioară în majoritatea zonelor, dar mai ales în sud şi sud-est vor rămâne peste mediile specifice perioadei. Cerul va avea înnorări persistente şi temporar vor fi precipitaţii, mai ales ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş şi nordul Moldovei, mixte în Transilvania, predominant ploi în Oltenia, Muntenia, restul Moldovei şi doar ploi în Dobrogea. Izolat vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare mai ales noaptea în sud, pe crestele montane şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 16 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea, iar cele minime vor fi în general de -5 şi 4 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.

Joi, temperaturile vor fi în general în scădere faţă de ziua anterioară şi se vor situa preponderent sub cele specifice datei în vest, centru şi nord, dar şi uşor peste acestea în sud-est şi apropiate de mediile multianuale în rest. Cerul va avea înnorări, cu perioade de variabilitate mai ales în sud-vest şi nord-est, iar local şi temporar vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare la munte şi în vest, centru şi nord şi mixte în rest. Izolat vor fi depuneri de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări temporare în sud, est şi la munte şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 11 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Dobrogea, iar cele minime vor fi de la -13 grade Celsius în regiunile intracarpatice (unde local va fi ger) şi -1 grad Celsius pe litoral.

Izolat se va semnala ceaţã.

Prognoza Accuweather ianuarie 2026 în București

AccuWeather anticipează pentru ianuarie 2026 o lună de iarnă cu temperaturi deosebit de variabile și fără episoade majore de ger sever, conform prognozei meteo pentru Capitală.

Datele lunare arată că valorile maxime vor oscila frecvent în jurul pragului de 5... 7 grade Celsius, iar minimele nocturne vor coborî până spre -8 grade Celsius în anumite intervale.

Conform meteorologilor AccuWeather, în primele zile ale lunii ianuarie, temperaturile se vor menține în general în jurul valorii de 2... 4 grade Celsius în timpul zilei, cu unele nopți unde mercurul termometrelor va coborî semnificativ sub zero. Vezi și prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 5 ianuarie - 1 februarie 2026.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
06:37
SUA au distrus 5 petroliere iraniene într-o singură zi. „De fiecare dată când vor încerca, vor pierde”
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!