Am fost la nunta fostului meu soț care s-a căsătorit cu… sora mea

La noi în casă domneau înțelegerea și fericirea. Mama și tata se căsătoriseră de foarte tineri și, practic, crescuseră împreună cu noi, fetele lor. Mama era învățătoare, tata muncea în construcții și uneori, când avea de lucru pe un șantier în celălalt capăt al țării, lipsea de acasă perioade mai lungi de timp. Noi, copilele lor, Ana și Ilinca, ne iubeam teribil și între noi, și ne iubeam ca pe ochii din cap și părinții. Numai că, deși fizic eram aproape identice, aveam firi deosebite.

Ana era copia fidelă a mamei – a fost dichisită de mică -, nu suporta să-și știe lucrurile în dezordine sau să nu fie piep-tănată de mama în fiecare dimineață și seară. înainte de culcare, tot Ana se apuca și făcea ordine în camera noastră, punea fiecare lucrușor la locul lui, mai ales că tata ne făcuse o mobilă specială, ca pentru pitici, ca să putem ajunge încă de mici la rafturi și sertare.

Eu eram cum nu se poate mai dezordonată, îmi lăsam lucrușoarele peste tot și nici prin cap nu mi-a trecut vreodată să pun la loc un obiect, după ce l-am folosit. Nu suportam să fiu pieptănată, așa că mama m-a tuns băiețește, umblam mai mult în pantaloni și eram tot timpul plină de zgârieturi și vânătăi. Eu mă jucam numai cu băieții, iar sora mea, fie o urmărea pe mama prin casă, încercând să învețe de la ea câte ceva, fie se refugia în camera noastră și-și îmbrăca păpușile cu hăinuțe făcute cu mâna ei.

Când a venit vremea să mergem la școală, mama a reușit să obțină apro-barea directoarei să învățăm în clasa ei. înainte de prima zi de școală, ne-a așezat frumos pe scăunele și ne-a rugat să n-o facem de râs, să ne purtăm frumos și să învățăm bine, pentru că nu ne poate da note bune doar pentru că sun-tem fetele ei. Am ascultat-o, chiar și eu eram printre cei mai buni copii din clasă. Ori de câte ori venea vreo inspecție, mamei îi dădeau lacrimile de emoție și bucurie, pentru că toată lumea trebuia să recunoască că eram cel mai bine pregătite din clasă, deși ea ne dădea întotdeauna doar premiul II.

Dacă la învățătură lucrurile mergeau de minune, la purtare nu era tocmai la fel. Mie mi-era tare greu să mă abțin să fac câte o năzbâtie, să mă iau la harță cu vreun coleg sau să distrug ceva: să sparg un ghiveci de flori, să zgârii o bancă, mă rog, nimic grav, dar mama era obligată să mă pedepsească. De câteva ori, am rămas singură acasă, în loc să mă duc cu colegii de clasă și cu mama în excursie. Eram foarte orgolioasă și mă deranja pedeapsa, dar mă distram de minune odată rămasă acasă cu bunica. Din ea puteam face orice, bunica mă adora și-mi făcea întotdeauna pe plac. Așa că, până la urmă, eu eram mai câștigată.

Cum se întâmplă de cele mai multe ori, mai toată lumea mă plăcea mai mult pe mine, năzdrăvana, în loc s-o prefere pe Ana, cumințenia Pământului. Deși eram măricele, eu continuam să mă cațăr prin copaci, să joc fotbal cu băieții, să umblu tunsă scurt și mai tot timpul în blugi, în timp ce sora mea prefera să citească, să asculte muzică și s-o ajute pe mama. Toată lumea spunea că suntem frumoase foc, dar, după ce a venit vremea să ieșim cu băieții, paradoxal, tot spre mine trăgeau cu toții. Pe Ana parcă nici n-o observau. Cu toate astea, noi am continuat să ne înțelegem bine, iar eu îi povesteam Anei toate „iubirile” mele. Nu am văzut niciodată în ochii ei vreo umbră de invidie, nimeni și nimic n-a reușit să ne tul-bure înțelegerea.

După ce am terminat liceul, Ana s-a dus la facultate, la București. Eu visam să ajung asistentă socială sau educatoare. Nu mă simțeam în stare să stau mult plecată de acasă și aș fi preferat să rămân să muncesc în orășelul nostru. Până la urmă, am făcut o școală de asistente medicale și m-am angajat la un azil de bătrâni, care se afla la câțiva kilo-metri distanță de orășelul nostru. Am simțit că mama nu e mulțumită cu alegerea mea, dar nu mi-a spus nimic.

După ce a terminat facultatea, Ana s-a angajat la o firmă importantă; muncea din greu și, în puținele ocazii în care reușeam să ne vedem, nu mi-a pomenit despre existența vreunui bărbat în viața ei. și nici eu n-am iscodit-o. știam că sora mea este mai timidă în relațiile cu bărbații, dar eram convinsă că, până la urmă, își va găsi și ea un om serios, care să știe să-i aprecieze numeroasele ca-lități.

Munca la azil îmi umplea sufletul, mi-era drag să îi ajut pe bieții oameni uitați de copii și unii chiar de „Dumne-zeu pe Pământ”, cum spuneau ei. Chiar dacă eram o neastâmpărată de felul meu, pe ei am avut întotdeauna răbdare să-i ascult. Cred că aș putea scrie o bi-bliotecă întreagă cu poveștile lor.

Deși roiau bărbații în jurul meu și aș fi avut de unde alege, nu m-am îndrăgostit de niciunul. într-o bună zi, am acceptat totuși cererea în căsătorie a unuia dintre ei, mai mult de gura mamei, mai degrabă ca să le fac o bucurie părinților mei, care vorbeau întruna de nepoți. Tata nu mai lipsea de acasă, se adunase și el și accepta lucrări numai prin apropiere, iar mama, după plecarea noastră de acasă, nu-și mai găsea rostul. Alin era fiul unor oameni de vază din orășelul nostru, era singur la părinți, ne știam încă de pe băncile școlii. Căsătoria noastră a fost făcută mai degrabă de dragul părinților decât pentru că ne îndemnau pe noi sufletele. Am pus o singură condiție: n-am vrut nuntă mare, cu tămbălău și „dar”. De teamă să nu mă răzgândesc, părinții și socrii mei au făcut ca mine și s-au mulțumit cu rudele apropiate și câțiva prieteni, chiar dacă gura lumii a comentat apoi că au făcut nuntă mică din zgârcenie.

După nuntă, socrii mei ne-au dăruit o casă, în centrul orașului, o casă făloasă, în care, trebuie să recunosc, m-am simțit totuși bine. Nu ne lipsea absolut nimic… Doar iubirea. Munceam amândoi ca niște nebuni toată săptămâna, iar în weekenduri, când eram în sfârșit singuri, nu știam ce să ne spunem. Mi-era mai la îndemână să vorbesc cu bătrânii mei de la azil decât cu soțul meu. și el simțea la fel. La un moment dat, mi-am dat seama că a început să umble pe de lături, dar n-am spus nimic, era normal să caute altunde-va ceea ce eu nu-i dăruiam.

Uneori, mai venea Ana în vizită și, de fiecare dată, îmi spunea același lucru:

— Dacă aș fi locul tău, n-aș mai munci deloc, aș sta acasă, aș face copii și mi-aș vedea de familie. Chiar vrei să-l pierzi?

După ce am rămas însărcinată, mi-am spus că, poate, așa ne vom simți mai legați. După ce l-am născut pe Mihnea, toată familia a fost fericită. Am avut norocul să-l pot alăpta câteva luni bune, iar drăgălășenia lui ne-a umplut sufletele și casa. Când am vrut să mă întorc la lucru, bunicii au dat buzna, care să-l ia la ei. și casa a rămas iar pustie. Alin își făcuse o firmă, practic nici nu avea de ce munci, că oricum familia lui avea bani destui și pentru următoarea generație. Devenise un bărbat frumos, îi plăcea să se dichisească și mi-am I dat seama că revenise la vechile lui obiceiuri, de dinainte de însurătoare -reînnodase legătura cu unii prieteni de distracție, cu unele foste iubite.

Pentru că nu-l iubeam, nu-mi păsa de aventurile lui. L-am rugat doar să fie discret, să nu ne facă de râs. Numai că lui Alin nu-i mai păsa de ce zicea lumea și se afișa peste tot cu femeile lui. M-a sunat, la un moment dat, chiar și Ana să-mi spună că ar trebui să am o discuție cu soțul meu sau să divorțez. N-a trecut mult până a început să vină cu femeile acasă. L-am găsit cu una dintre ele chiar în dormitorul nostru. Sunt convinsă că făcea totul intenționat. Nu ne-am certat, nu ne-am spus vorbe grele, ce rost ar fi avut? Am divorțat cât se poate de civilizat și mi-a spus că pot păstra casa, pentru fiul nostru.

După ce am rămas singură, băr-bații au reînceput să roiască în jurul meu, dar mie numai de asta nu-mi ardea. M-am interesat peste tot și m-am gândit să-mi găsesc un loc de muncă în străinătate. Cu pregătirea și experiența mea, mi-a fost foarte ușor. Am primit mai multe oferte și am ales una din Anglia. Mihnea se înstrăinase de mine, era foarte apropiat de părinții mei și n-am vrut să-i tulbur liniștea. După ce am plecat, mi-am dat seama că nimeni nu mi-a simțit prea mult lipsa, nici măcar fiul meu.

M-am instalat într-un cartier liniștit din Londra, unde locuia o femeie care se apropia de 70 de ani, fostă profesoară, care, în urma unui atac cerebral, nu se mai putea descurca singură, iar copiii ei m-au angajat pe mine să-i țin companie. Liz era o femeie citită, vorbea foarte frumos și, cu timpul, mi-am dat seama că nu de îngrijire avea nevoie, ci de cineva care să-i țină de urât. Am devenit bune prietene, ieșeam la plimbare, mergeam la teatru, la expoziții, am avut ocazia să cunosc o lume despre nu știam nimic. în weekenduri, copiii veneau s-o vizi-teze, iar în timpul săptămânii, veneau tot felul de rude și prieteni de-ai lui Liz. Găteam amân-două, îi plăcea să-și răsfețe invitații – „să fiu sigură că mai vin și data viitoare”, spunea râzând. Printre musafiri era și nepotul preferat al lui Liz, Peter, care era burlac și se pricepea de minune s-o facă să râdă. Ajunsesem să aștept și eu cu multă nerăbdare vizitele lui.

Spre mirarea mea, Ana a început să-mi scrie câte un e-mail aproape zil-nic. La un moment dat, mi-a spus că s-a întâlnit întâmplător cu Alin pe stradă și l-a invitat la ea, iar de atunci, o vizitează ori de câte ori are drum la București. Ana îmi povestea cu lux de amănunte cum stau de vorbă, cum el o anunță din timp când va veni, iar ea se pregătește tot mai nerăbdătoare de vizitele lui. Mi-am dat seama că sora mea se îndră-gostise de fostul meu soț. M-am întrebat însă ce urmărea el cultivând-o pe Ana. Din câte îmi aminteam, o considera cam scorțoasă. Aș fi vrut să fie de bine pen-tru sora mea, dar mi-era și puțin teamă. M-am abținut însă de la comentarii, ca nu cumva să creadă că sunt geloasă sau c-o invidiez pentru că, spre deosebire de mine, ea îsi poate găsi fericirea lângă Alin.

Ana avea un secret numai de noi știut. Până la 26 de ani, nu se culcase cu nici-un bărbat. Mi-era teamă pentru sora mea, dar nu aveam cum s-o ajut. I-am scris de ziua ei, i-am urat să fie fericită. Mi-a răspuns a doua zi și mi-a spus că i s-a dăruit din tot sufletul lui Alin și că nu-i pare rău. Alin a fost șocat, firește, de descoperirea atât de neașteptată, și câteva zile nu i-a mai dat niciun semn de viață. Ana se temea ca nu cumva Alin să se sperie și să dea bir cu fugiții. Mă întreba ce să facă, ce-aș face eu, care-l cunosc, dacă aș fi în locul ei. „Sper să nu-mi porți pică, să nu mă urăști pentru că m-am dăruit fostului tău bărbat. Chiar dacă nu l-ai iubit, este totuși tatăl copilului tău. Ajută-mă, dă-mi un sfat, sunt îndrăgostită pentru prima oară și nu știu cum să mă port cu bărbatul iubit…”

N-aveam niciun motiv s-o urăsc pe sora mea, firește, ba chiar în sinea mea o invidiam puțin pentru că ea avea norocul să descopere ce înseamnă să iubești, în timp ce eu…

Până să apuc să-i răspund Anei, mi-a scris tot ea. Mi-a spus că Alin s-a întors, a rămas la ea, a învățat-o tainele dragostei fizice… și a devenit iubita pe care el o aștepta dintotdeauna. „M-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui, dar… i-am spus că vreau să vorbesc mai întâi cu tine.” Fericirea surorii mele m-a bucurat tare mult. „Nu l-am iubit niciodată cu adevărat pe Alin, n-am iubit, de fapt, încă niciodată. Urmează-ți vocea inimii, draga mea, și fii fericită! Spune-i și lui că vă doresc să fiți fericiți, mă bucur că Mihnea e pe mâini bune.”

Ana m-a invitat la nunta lor. în seara de dinaintea nunții, mi-a povestit că, în ziua în care Alin i-a oferit inelul și dragostea lui, i-a spus că-i pare rău că n-a reușit să mă facă fericită și că m-a înșelat. „Am sperat că Mihnea va umple golurile din viața noastră și ne va apropia, dar n-a fost așa. Sora ta este mama fiului meu și-i iubesc pe amândoi, îi voi iubi toată viața. Nimic nu se compară însă cu felul în care te iubesc pe tine. Au existat destule femei în viața mea, e adevărat, dar pe niciuna n-am iubit-o așa cum te iubesc pe tine. Dacă mă lași, vreau să te fac fericită.”

Care femeie n-ar vrea să audă astfel de cuvinte? M-am bucurat enorm că surorii mele i-a surâs norocul. Drept dovadă, am acceptat să fiu domnișoară de onoare la nunta ei cu Alin. Cât despre mine… Nu știu ce să zic. Poate că va ieși soarele și pe strada mea. Poate că Peter… Eu încă mai sper.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE