Pentru Norman Manea, exilul a fost ultimul gest sănătos pe care îl mai putea face în România lui Ceaușescu. A ajuns în America în 1988 și de atunci, de peste trei decenii, își poartă statutul de exilat ca pe o mănușă a identității sale. Scrie în limba română – vasăzică, trăiește în limba română, cum îi place să spună -, dar nu mai ia în serios ipoteza întoarcerii în țară. Se consideră un nomad care s-a debarasat de melancolii.

La vârsta de 5 ani, Norman Manea a cunoscut greutățile deportării în Transnistria, timp de patru ani. În 1941, a aflat că este evreu și că asta era o ofensă pentru regimul Antonescu. În 1945, familia Manea s-a întors în România comunistă, iar curând scriitorul s-a exilat în universul său interior, unde a putut să fie liber și să scrie. Opera sa este populată de personaje plecate în pribegie, care trăiesc simultan în două lumi, pentru care granițele au alte contururi decât cele din hărți.

În perioada pandemiei, scriitorul în vârstă de 85 de ani a pregătit un nou volum, „Umbra exilată”, care va fi lansat în această toamnă.

Într-o corespondență din locuința sa din New York, scriitorul Norman Manea a vorbit cu Libertatea despre necazurile și bucuriile pe care i le-a adus traiul în America în ultimele trei decenii, precum și despre starea literaturii și locul scriitorului în societatea contemporană.

Vaccinul „este o recomandare medicală, nu o deviză publicistică”

Libertatea: Ați trecut prin multe regimuri politice, prin crize sociale și economice. Cum ați resimțit însă acest an și jumătate de criză sanitară?
Norman Manea
: Am ajuns la New York la 52 de ani, fără să cunosc engleza. Aveam o bursă Fulbright intermediată de profesorul Virgil Nemoianu la facultatea unde era angajat. A rămas vie amintirea primului contact cu instituția de unde urma să ridic suma. Nemoianu m-a însoțit, dar a făcut un pas înapoi, pentru a urmări scena. Am izbutit să răspund abia, abia întrebărilor simple ale funcționarei – așa a debutat „americanizarea” mea ezitantă până astăzi. Nu conduc mașina, nu am fost vreodată la bancă, am ignorat, adică, două teste esențiale ale cotidianului american. Soția mea a preluat cu tenacitate aceste infirmități ale mele și a continuat vreme de peste 30 de ani să le rezolve cât mai bine. 

Pandemia a accentuat și a acutizat starea de incertitudine proprie exilului, a neobișnuitului. O stare generalizată, de data asta, și astfel destinată tuturor, în afară de cei protejați de indiferență și cinism.

Starea de fragilitate a existenței umane a fost potențată, desigur, de această agresiune a naturii, reamintindu-ne imponderabilele destinului, care scapă voinței și puterii noastre de acțiune. Vaccinul a dovedit însă că omul rămâne în centrul deciziilor existenței și că poate înfrunta și învinge ostilitatea mediului prin inteligență și cunoaștere.

– Dumneavoastră v-ați vaccinat? Ce fel de atitudine ați avut față de vaccin și posibilele sale efecte secundare, atât de dezbătute și în România, și în SUA?
– Da, am fost vaccinat. Este o recomandare medicală, nu o deviză publicistică. În privința unor eventuale efecte secundare, tot organele sanitare ar trebui să se exprime.

INTERVIU. Scriitorul Norman Manea, despre exilul în America: „M-a izgonit din țară combinația de mizerie și teroare ajunse la apogeu”
Romanul „Întoarcerea huliganului” de Norman Manea a primit celebrul Premiu Médicis pentru literatură străină în 2006 | Foto: Agerpres

Literatura nu poate lupta cu naționalismul și xenofobia

– În ultimii ani, mulți au comparat epoca în care trăim cu anii 30-40, cu revirimentul naționalismelor și xenofobiei. Cum vedeți derapajele societății de astăzi?
– O situație extremă provoacă reacții extreme, accentuând frica, nesiguranța, lașitatea, invidia, resentimentele de tot felul, care așteptau răscolirea și incandescența. Xenofobia și extremismele naționaliste, printre care vechiul și mereu noul antisemitism, sunt produsele acestei excitări veninoase, cu efecte prompte de înveninare socială și însuflețire macabră, sălbăticirea exaltată și morbidă răspunzând nevoii de cruzime și răzbunare, într-o pernicioasă exaltare a resentimentelor.

Credeți că literatura poate fi o „armă” prin care pot fi combătute?
Literatura poate face prea puțin pentru ameliorarea patologiei, dar poate face prea mult pentru întețirea și impactul veninos al sălbăticirii. Literatura ca armă, cum au propovăduit ideologiile activismului, se slujea de cuvântul scris pentru campaniile de mobilizare colectivă în slujba rătăcirii și violenței. Nici religiile, revendicându-se din sacra solidaritate a suferinței, nu au izbutit decât rareori, prin excepție, să-și împlinească rolul tămăduitor.

INTERVIU. Scriitorul Norman Manea, despre exilul în America: „M-a izgonit din țară combinația de mizerie și teroare ajunse la apogeu”
Norman Manea, împreună cu prietenul său, scriitorul american Philip Roth, 1992 | Foto: normanmanea.com

„Philip Roth mă așteaptă în veșnicia cimitirului din pădurea Bard”

– Ați ajuns în Statele Unite în 86, la vârsta de 50 de ani. Ați spus că nu v-ați dorit să vă stabiliți acolo și totuși ați făcut-o. De ce nu vă încânta ideea și de ce ați rămas, în final?
– America mă speria prin dinamismul și pragmatismul ei. Ajunsesem aici, însă prin voia soartei și nu prea mai aveam putere pentru altă schimbare radicală.

– Ați crezut în visul american?
– Deși am cam rămas juvenil până la bătrânețe, prin frecventarea cărților de tot felul, n-am avut parte în izolarea mea românească, și nici ulterior, de visul american al reușitei spectaculoase. Eram captiv al altor închipuiri și nici nu râvneam la vreo explozivă performanță publică.

– A fost anevoioasă adaptarea? Ați descoperit și ce atuuri aveați dumneavoastră – un est-european din blocul comunist – față de cetățenii americani?
– Era cam târziu la peste 50 de ani să profit de un așa-zis atu est-european românesc, în competiția cu atuurile atât de diferite ale altor zone ale mapamondului. Atuul meu a fost prietenia pe care mi-au arătat-o prompt unii dintre noii mei interlocutori.

Aș aminti mai întâi pe Philip Roth (romancier american, câștigător al Premiului Pulitzer, n.r.) căruia i-am scris, din Berlin, printr-o prietenă englezoaică, cu care mă înțelegeam în germană, și i-am propus antologia editată de Mircea Iorgulescu a „tinerei proze românești”, ca o completare la seria pe care Roth o publicase sub titlul „Scriitori din cealaltă Europă” și în care doar România lipsea. Nu s-a arătat deloc interesat de oferta mea, dar m-a iscodit despre propria biografie, mi-a sugerat câteva nume de scriitori francezi cu care era amic și mi-a propus, dacă ajung până la urmă în America, să-l caut.

– Și asta ați făcut.
– Am relatat deja prima noastră întâlnire, la hotelul unde locuia atunci în New York, și stupoarea cu care am părăsit atunci întâlnirea. Surpriza a venit însă curând, când a început să mă sune la Washington și relația a continuat și s-a consolidat, încât cu puțin înainte de moarte i-a scris lui Leon Botstein, președintele colegiului (Bard, unde a predat și Norman Manea din 1989 până în 2017, n.r.), exprimând cererea pentru un loc de veci în cimitirul multiconfesional de la Bard, și anume lângă mine, ca să nu se „plictisească” în lumea de apoi. Philip mă așteaptă, așadar, în veșnicia cimitirului din pădurea Bard.

Exilul în America, un experiment uman care implica întreaga planetă

– Spuneați mai demult că, dincolo de traumă, exilul v-a dat șansa de „a explora necunoscutul din jur și din tine însuți, de a avea o nouă șansă de existență”. Ce ați descoperit în urma acestor cercetări? 
– Exilul este propriu aventurii noastre terestre, o experiență extremă, cu toate conotațiile excesului. Și ca orice experiență umană conține mai toate valențele pozitive și negative ale derivei de la obișnuitul median, de la normalitatea cuminte și oarecare. O extensie și o excesivă încercare nouă, care interoghează obișnuitul și-l silește la adaptări adesea extreme. Sunt conștient de avantajele noilor riscuri pe care mi le-a impus înstrăinarea de premisa inițială a existenței mele, faptul că m-a obligat să fac față unor încercări noi care au forjat, fără îndoială, o nouă devenire.

Când m-am întors prima dată în România, după 11 ani, îl însoțeam pe președintele colegiului Bard, care dirija două concerte la Ateneu. Într-o plimbare prin centrul Bucureștiului, mi-a spus: „Ar trebui să-i fii recunoscător lui Ceaușescu, fără el și fără sinistrele sale acțiuni, ai fi rămas pe loc, după cât te cunosc deja”. Probabil că avea dreptate.

M-a izgonit din țară combinația de mizerie și teroare ajunse la apogeu, când nu mai vedeam alte soluții decât sinuciderea sau ospiciul.

Șocul exilului m-a trezit, e adevărat, a trebuit să fac față altui tip de situație extremă, care a mobilizat în mine alte resurse și m-a confruntat cu noutatea altei lumi, o etapă de reșcolarizare, aș zice, să înțeleg noul și omul nou pe care l-a creat. Eram, de data asta, într-un experiment uman care solicita întreaga planetă, căci cetățenii americani veniseră și veneau de peste tot. Ce s-a schimbat și ce nu s-a schimbat în mine cere o evaluare încă în curs, în ciuda vârstei matusalemice la care am ajuns.

INTERVIU. Scriitorul Norman Manea, despre exilul în America: „M-a izgonit din țară combinația de mizerie și teroare ajunse la apogeu”
În 2016, Norman Manea a fost medaliat cu Carlos Fuentes Medal, în Guadalajara, fiind singurul scriitor român care primește un astfel de premiu dedicat autorilor de origine latină | Foto: EPA

„Am fost și am rămas un nomad tot mai puțin melancolic”

– Povesteați că, atunci când ați ajuns în SUA, un diplomat italian v-a spus: „America este cea mai bună școală de singurătate”. V-ați simțit vreodată singur în America?
– Singurătatea își exercită asiduu drepturile și în dinamismul cotidianului american, dominat de noutățile vertiginoase ale zilei și strălucirea lor efemeră. Libertatea este promovată peste tot și ipocriziile ei sunt greu de ignorat. Rămâne totuși un privilegiu statornic și complex al realității, în forme dintre cele mai bizare, confirmând, dacă mai e necesar, acest extraordinar aport de vitalitate și înnoire care a făcut dintotdeauna faima locului. Diversitatea acestui mișcător Turn Babel este în continuă reînnoire, forțând mereu alte acomodări și trucaje.

– Într-un interviu din 2016, spuneați că de 30 de ani încercați să găsiți o esență a locului în care ați ajuns. Au mai trecut cinci ani, ați reușit să găsiți acea esență?
– Ar fi o inevitabilă simplificare, poate, într-un proces care mereu se înnoiește și pe care modificările actuale stupefiante ale progresului electronic nu fac decât să le sporească, până la o limită imposibil de prevăzut. Psihologia umană va trebui să se adapteze și va rezulta o nouă generație și o mai mult sau mai puțin nouă societate. Este evident că am intrat și ne tot adâncim într-o nouă evoluție globală, societatea viitorului va fi alta și deja se anunță alta.

– Vă găsiți contemplând uneori revenirea în țară? 
– Inevitabil, am avut momente de nostalgie după vârstele ireversibile ale vechiului loc, dar m-am trezit repede din reveria deșartă. Am fost și am rămas un străin, un exilat, un nomad tot mai puțin melancolic, cum este și eroul noului meu volum, în pregătire la Polirom. Este poate și prototipul noului ev al globalizării și însingurării planetare.

Acum mai mulți ani, prietenul meu Matei Călinescu era pe pragul întoarcerii în România și l-am încurajat în acest sens. Era român sadea, fără adaosuri incomode. Numele său era stimat în țară, avea și de recuperat proprietăți valoroase. Am fost cu atât mai șocat când s-a întors hotărât să rămână pe loc, în pribegia americană. Explicația n-a întârziat: mi-a povestit șocul întâlnirilor de la București și al bârfelor ipocrite între amici.

– Ați menționat un nou volum. Ne puteți da câteva detalii despre carte?
– Am colaborat cu Silviu Lupescu, directorul Editurii Polirom, la verificarea și definitivarea textului pentru publicare a noului meu roman, „Umbra exilată”, care apare în această toamnă. Tema exilului este centrală volumului. Exilul în propria țară, potențat de tensiunile politice ale unei guvernări autocratice și ipocrite, ezitările de a părăsi locul nașterii și al formării spirituale, apoi șocul adevăratului exil, într-o lume străină.

În carte, deloc minore sunt dilemele unei biografii accidentate, coșmarul lagărului de exterminare și relația deloc convențională cu sora protagonistului, în care acționează o combinație poate șocantă de atracție, culpă, solidarizare și intimitate. 

INTERVIU. Scriitorul Norman Manea, despre exilul în America: „M-a izgonit din țară combinația de mizerie și teroare ajunse la apogeu”
Cărțile scrise de Norman Manea au fost traduse în peste 20 de limbi | Foto: EPA

„Cenzura, ca proiect, și-a găsit căi multiple de acțiune”

– Aveți drept de vot? Vi-l exercitați? Vă interesează politica americană?
– Dreptul de vot l-am exercitat o singură dată, în favoarea lui Obama, în care încercam să văd, naiv, o șansă de vindecare a exceselor conflictuale ale istoriei jalnice și sângeroase, urmare a prejudecăților rasiale ale țării. 

Acum, țara este drastic scindată politic și nu văd, deocamdată, o reală șansă de pacificare. Isteria pare suverană și înveninează orice dezbatere.

– În ce măsură considerați că politica poate influența literatura unei epoci? 
– Politica este parte a realității și în măsura în care literatura scrutează realitatea, nu doar o inventează, există o continuă relație de determinare. Se observă o presiune tot mai mare a politicului în viața de zi cu zi și literatura are, firește, partea ei la spectacol.

– Ce forme ia astăzi cenzura?
– Cenzura, ca proiect, și-a găsit, într-un stat tot mai diversificat și imun la autoritate, căi multiple de acțiune, adesea sub manipulare politică sau populară. Mai supraviețuiesc, poate, ici-colo, speranțe timide, repede sufocate de primitivism și gălăgie, în această atmosferă infantilă și vulgară, sub lozinci țepene și vanitoase. Ceea ce s-a agravat este prostia masivă, cu ample și repetate revendicări, în numele unui vag, dar violent „mai bine”, înainte de consolidarea și aprofundarea binelui, așa imperfect cum este, și promovarea retoricii de circumstanță, mediocră, aproximativă, dar militantă. Fierberea e intensă, oricum, și s-ar putea devia oricând în violență.

– Considerați corectitudinea politică o formă de cenzură? În 2018, într-un interviu, Mario Vargas Llosa declara: „Corectitudinea politică e dușmanul libertății”. Dumneavoastră cum vedeți lucrurile?
– Este o temă devenită azi prioritară și nu o dată excesivă. Onestitatea este adesea manipulată public și politic, în sunete de fanfară și bucium. Dezbaterea rămâne necesară și utilă în efortul moral al răvășirii unor tabuuri rezistente.

Îmi amintesc o întâmplare de la cursul meu „Exil și înstrăinare în proza modernă”, ținut la Colegiul Bard, în anul în care l-am avut ca oaspete pe Philip Roth. Înțelegerea cu el era ca eu să țin lecția luni și să-l întâlnesc pe el a doua zi, marți dimineața, înaintea confruntării cu clasa.

Incidentul s-a produs la dezbaterea publică – aveam două asemenea ocazii, cu participarea întregului colegiu – a romanului „I married a Communist” (carte scrisă de Philip Roth, n.r.). Ca de obicei , Philip m-a sunat luni seara, să-i spun cum a mers. L-am asigurat că pacificasem iritările și totul va fi OK. Nu părea convins, m-a rugat să ne vedem a doua zi înainte de curs.
A venit cu o servietă burdușită. În prima parte a întâlnirii, totul a mers conform așteptărilor. Apoi, a izbucnit agitația. Fetele l-au admonestat, una după alta, pe autor, pentru misoginism, pentru felul sarcastic cum trata personajele feminine, distribuite frecvent în roluri ambiguu negative. Philip a tăcut tot timpul atacului, apoi a scos din servietă un volum de Rabelais și unul care conținea vestitul proces sovietic împotriva disidenților Siniavski și Daniel. A citit din ele, dar nu a liniștit clasa. „Ne comparați cu staliniștii?! Noi doar discutăm critic, obiectăm, nu arestăm pe nimeni”. Murmure aprobatoare s-au auzit și din marele amfiteatru.

Acesta părea să fie finalul, dacă o tânără și frumoasă necunoscută nu s-ar fi ridicat și apropiat de masa noastră, unde ședeam eu și Philip. „Sunt din Praga și am venit special când am aflat de această clasă accesibilă publicului”. Fata s-a întors spre colegele americane: „Iar voi, voi nu înțelegeți nimic, nici din viață, nici din literatură… nimic despre ambiguitate și iubire, despre ezitări și incertitudine”. A urmat o lungă amuțire generală înainte de vehemența replicii americane: „Da, așa e la voi? Să fiți sănătoase cu toatele, în Praga voastră. Aici suntem în America și ea e a noastră”. Poate sunt provocări de reținut și azi din această tărășenie.

– Ce fel de compromisuri fac astăzi tinerii – sau nu neapărat atât de tinerii – scriitori?
– Cele cerute de afirmare. Capitalismul își impune, vrând-nevrând, criteriile și laurii, competiția este tot mai crâncenă. Visătorii nu-și prea găsesc locul sau se trezesc târziu, pe ruinele unui idealism care evoluează între marxism simplist și evanghelismul de alaltăieri.

Literatura în SUA și în România

– Care este astăzi școala de literatură americană?
– Nu se poate vorbi de o școală într-o lume care promovează toate formele de organizare și grupare. Prezența noii generații, crescută în nodurile utopice ale fraternizării grăbite, devine tot mai mult o nouă realitate, reactualizând conflictele clasice între vechi și nou, în premisa postmodernă a prezentului.

Privind înspre România, cum vi se pare că se dezvoltă literatura românească?
– În România, talentele au fost mereu numeroase și de mare înzestrare, poate că vor găsi, treptat, motivații și pentru o etică exigentă, refuzând șmecheria și duplicitatea, în spiritul înnoit al unei realități mobile, cu eficiență de durată.

Citeşte şi:

DOCUMENTE. Alunecări de teren sesizate oficial de ingineri către Ministerul Culturii încă din 2018 la suprafața care a înghițit oameni!

În era naționalismului chinez, sportivii care nu iau aurul olimpic devin ținte ale abuzurilor online din partea cetățenilor furioși

Starea de alertă, prelungită încă 30 de zile. Ce măsuri și restricții rămân valabile

Anamaria Prodan, noi declaraţii de impact despre divorțul de Reghecampf: „Își va pierde și ultima fărâmă de respect!”
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan, noi declaraţii de impact despre divorțul de Reghecampf: „Își va pierde și ultima fărâmă de respect!”
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Playtech.ro
Monica Pop bagă în GROAPĂ Antena 3. Amenda colosală primită de televiziune
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Observatornews.ro
Ce restricţii vor avea, de luni, românii nevaccinaţi anti-Covid-19
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2021. Vărsătorii trebuie să intervină serios printr-o reevaluare în planurile lor de viitor
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Știrileprotv.ro
Cunoscut actor din reclame, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare. Ce le-a făcut unor tinere
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele