MIHAI MĂLAIMARE: "Mi-aş dori foarte mult să devin bunic"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
De ce este Masca un teatru altfel?
Începând de la cum arată, fiind cel mai modern teatru din ţară, la modul în care întâmpinăm publicul. Doamnele de la intrare, care primesc spectatorii, sunt şefa serviciului personal şi cea a serviciului achiziţii. Directorii adjuncţi sunt şi ei prezenţi la spectacole, iar eu, în numeroase cazuri, am lucrat la garderobă.
Ce spectacole se joacă?
Masca este un teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală. Se practică comunicarea nonverbală, ceea ce restricţionează publicul, dar avem spectacole pentru toate gusturile. Se joacă: "Îndrăgostiţii", "Regele Cerb", "Amor, Signora şi Canarul albastru" sau muzicalul "Acul cumetrei Gurton", pe care l-am şi regizat. Cea mai recentă producţie este "Mătraguna" şi pregătim şi "Visul unei nopţi de vară", unde vor evolua studenţii mei din anul doi, de la Arta Actorului. Aş mai adăuga că noi jucăm şi 150 de spectacole pe an în stradă: la metrou şi în parcuri. Între 1 şi 4 iunie vom organiza a doua ediţie a Festivalului Statuilor Vivante, în parcul Herăstrău.
Cei din ţară, când vor avea ocazia să vadă?
În luna mai, vom avea un turneu la Târgovişte, apoi la Alba Iulia.
Spuneaţi: "Sunt actor când mi-e dor de teatru şi regizor când mi-e silă de el". Când vă e silă?
Eu sunt în principal actor, însă actorul din mine şi-a înfrânat cât a putut orgoliile şi ambiţiile, pentru că lumea teatrului nu este cea mai atrăgătoare. M-au iritat continuu superficialitatea, bârfa, cultura mediocră şi am căutat soluţii de evadare, una fiind de a deveni regizor. În vremurile actuale, cultura este în ţara noastră un fel de Cenuşăreasă. Lumea se duce să se distreze la mall şi chiar dacă optează pentru cinema, alege filme de proastă calitate.
Dv. sunteţi actor, regizor, soţia dv. Anca Florea, tot regizor. Copiii au urmat aceeaşi cale?
Într-o oarecare măsură, da. Sunt artişti cu toţii. O să vă mire, dar sunt mai buni decât mine şi curând vor arăta că dinastia Mălaimare este o chestiune serioasă. (râde) Mihai (36 de ani) este operator la Hollywood, a terminat al treilea film, la care a lucrat cu Francis Ford Copolla. Locuieşte la Los Angeles şi e pe cale să se însoare cu o româncă scenograf. Alexandru (22 de ani) termină Conservatorul, este violonist şi se pare că va pleca cu o bursă la Boston (SUA). Ştefan (18 ani) este în ultimul an de liceu şi va da admitere la Filologie. E un foarte bun vorbitor de limba engleză şi a tradus deja un volum de poezii. Probabil va fi scriitor. Iar Catinca (15 ani) este elevă la liceul Tonitza. Pictează şi sculptează senzaţional.
Având în vedere că fiul dv. este la Hollywood, v-a tentat să vă încercaţi şi dv. norocul acolo?
Norocul meu este aici, în ţară, prin ceea ce fac. Nu mă interesează filmul, deşi cred că aş interpreta foarte bine. Între mine şi cinematografie s-a produs o distanţare încă din urmă cu 40 de ani, pentru că nu suport pierderea de vreme, iar în cinematografia românească e obişnuită. Dacă mi se spune la ora 8.00 va începe filmarea, la 7.45 sunt îmbrăcat şi pregătit şi nu pot admite să mi se spună motor! abia la ora 14.00.
Pentru a obţine succesul e nevoie de exigenţă?
Nu neapărat. În România, ca să ai succes trebuie să fii ţoapă, mitocan sau arogant, să ai parte de lansări de "carton", de tip televiziune sau cinema. Lumea mea e alta. Pentru mine, munca în artă este sisifică şi o practic cu o plăcere nebună. Nu poţi deveni o valoare adevărată dacă joci într-un sitcom sau participi la emisiuni subculturale.
Familia vă dă fericirea şi echilibrul?
Fără doar şi poate este spaţiul în care te duci rănit ca să te vindeci, este sursa energiilor pozitive pe care le poţi avea.
Soţia este prietenul dv. cel mai bun?
Este. De aceea, discuţiile noastre sunt adesea nu dintre cele mai prietenoase. Când simte că e cazul, mă şi critică. Filosofia mea este cea a întoarcerii şi celuilalt obraz. Nu e bine, dar nu mă mai pot schimba la vârsta asta (n.r.: 62 de ani).
Ce dorinţe aveţi?
Îmi doresc să iasă foarte bine festivalul din iunie, mai ales că vom avea şi mulţi invitaţi străini. Îmi mai doresc să termin şi să lansez o carte despre introducerea în pantomimă şi, de asemenea, să iasă fasolea pe care am sădit-o în grădină, la ţară. Pentru viitor, mi-ar plăcea mult să devin bunic, doar că asta nu depinde de mine. (râde)
► NU POT TRĂI FĂRĂ...
...teatru, familie, căţei
"Bineînţeles, teatrul şi familia sunt clare şi cred că n-aş putea trăi fără căţeii mei, trei la număr, de la casa de lângă Câmpina, dar şi fără cei doi din Bucureşti, o lupoaică pe care o am de la Irina Loghin şi o maidaneză. Îmi place să mă joc cu ei, iar acolo, la ţară, pot să privesc dealurile, trăgând o barieră cu ziduri precise între mine şi lumea de afară. Îmi creează un spaţiu în care pot să mă relaxez."
