Nu absența iubirii ne-a despărțit, ci prezența soacrei

Am cunoscut-o pe Adela când eram student. Nu mi-am putut lua ochii de la ea de frumoasă ce era. Afară era cald, adia un vânt blând, care-i flutura pletele blonde ce-i mângâiau chipul de înger. Stătea pe o bancă într-un parc și citea. Din când în când, își ridica ochii, punea cartea lângă ea și hrănea porumbeii cu grâu. M-am așezat pe banca de vizavi și am încercat să n-o deranjez. M-am prefăcut că citesc și ridicam privirile doar din când în când, pasămite să privesc și eu porumbeii. N-am îndrăznit să spun nimic.

Când a plecat, am urmat-o până la ușa blocului în care a intrat, nu departe de parc. A doua zi, m-am dus la piață, am cumpărat niște grâu și apoi m-am dus în parc. Mi-am zis că, poate, va apărea și ea din nou. Nu am așteptat prea mult. S-a așezat pe aceeași bancă, a dat de mâncare porumbeilor și a început să citească. Peste un timp, când porumbeii s-au adunat în jurul nostru, am început să-i hrănesc eu, iar ea mi-a zâmbit amuzată. După ce ne-am terminat amân-doi rezerva de grâu, ea s-a ridicat, mi-a făcut discret cu mâna și a plecat.

După câteva zile în care am hrănit împreună păsările cerului, ea mi-a spus că e în sesiune și că îi este mai ușor să învețe în parc, pentru că în casă e prea cald și parcă nu are aer. Ea mi s-a adresat prima, eu cred că n-aș fi îndrăznit. Ne-am întâlnit în parc, zi de zi, până am terminat sesiunea. După ultimul examen, mi-a spus că pleacă în vacanță, la părinți, și că ne revedem, dacă vreau, la toamnă. S-a ridicat și dusă a fost. Vara aceea n-am prea avut chef de nimic. M-am lăsat târât de prietenii mei la mare și la munte, dar nu m-am mai simțit la fel de bine ca de obicei în compania lor.

Recomandări

„Îmi iubesc țara, dar nu pot să ucid”. Cum încearcă bărbații ucraineni să evite mobilizarea în război

— Liviu e îndrăgostit! strigau ei, uneori, râzând de mine.

Abia așteptam să treacă vara și să înceapă cursurile, tocmai eu care, de obicei, nu mă mai săturam de soare. Din păcate, în primele zile din octombrie a plouat cu găleata, nu era nici țipenie în parc, nici măcar porumbeii. Apoi, căldura a revenit și parcul s-a umplut iar de copii și bunici. Adela însă nu era nicăieri. M-am așezat la pândă pe trotuarul de vizavi de blocul ei. După vreo două săptămâni de așteptare, am văzut-o. Era palidă și slăbise puțin. M-am repezit la ea cu un buchet de floricele, cele mai discrete pe care le-am găsit în florăria de lângă blocul ei.

— Mă bucur să te revăd!

M-a privit mirată și, după câteva clipe, mi-a zâmbit.

— Ah! Tu erai, nu știam de unde să te iau. Nu te supăra, nu prea am chef de vorbă, am fost bolnavă, o viroză nenorocită. Mă simt sleită de puteri. Vii cu mine la cumpărături? Dacă tot ești aici, poate mă ajuți.

Ne-am dus la supermarket și am ajutat-o să cumpere tot ce-i trebuia. Am condus-o până la ușa apartamentului în care locuia și am dat să plec.

— Intră! mi-a spus, și intrat am fost. Peste câteva zile, m-am mutat la ea.

Am fost fericit să-i pot fi de folos. Am hrănit-o sănătos și am pus-o pe picioare.

Recomandări

„Delta Dunării” de pe Siret. Satul de vacanță de 82 de hectare, cu zoo, pescuit sportiv și kilometri de canale unde te poți plimba cu barca

— N-am vrut s-o sperii pe mama, am crezut că mă pot descurca singură, dar am avut febră mare. Norocul meu a fost că în apartamentul alăturat stă o studentă la Medicină și m-a doftoricit ea. Deși sunt de 3 ani în București, nu prea m-am obișnuit cu orașul și nici cu oamenii. Nu cred că aș putea trăi aici. Oamenii închid ușa în urma lor și nu le mai pasă de nimeni. Olga e basarabeancă, ea e altfel. Am urcat într-o zi împreună cu liftul, mi-a pus mâna pe frunte și m-a obligat să mă bag în pat. A dat fuga la farmacie și, câteva zile, a trecut de câte trei-patru ori pe zi pe la mine. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea. Acum, a dat o fugă până acasă, să-mi aducă nu știu ce leac miraculos pentru imunitate. 0 să-ți placă de ea, ai să vezi.

Peste câteva zile, Olga s-a întors cu un sirop special și am îngrijit-o pe Adela împreună. S-a bucurat că prietena ei are un iubit atât de grijuliu, și de atunci am petrecut mult timp împreună. Mergeam toți trei la teatru, la film, la concerte. Prietenii mei s-au cam supărat că-i lăsasem baltă, dar mie nu mi-era gândul decât la Adela, nu puteam sta prea mult timp departe de ea.

După ce am terminat facultatea și ne-am dat licența, eu am cerut-o de soție pe Adela, iar ea mi-a spus că acceptă să fie a mea pentru tot restul vieții cu o singură condiție: să ne mutăm în orașul ei natal, în casa părinților ei. Cred că atunci aș fi acceptat orice condiție, iar dorința ei mi s-a părut ceva firesc, pentru că era singură la părinți și-mi spusese de multe ori că nu-i place Bucureștiul.

Recomandări

500.000 de dolari costă un pachet ultra-exclusiv pentru Jocurile Olimpice 2024 de la Paris. „Ceva foarte, foarte unic și special”

Părinții mei, care mai aveau încă trei copii mai mici acasă, încă elevi, s-au bucurat să mă știe la casa mea și au plăcut-o pe Adela. Părinții ei s-au ocupat de nuntă și de toate cele. Am fost plecați două săptămâni la Paris, în orașul iubirii, așa cum își dorea Adela, iar la 1 septembrie eram acasă, profesori amândoi la liceul unde fusese elevă Adela. Ea – profesoară de engleză, eu – de matematică. După ce am cunoscut-o pe ea, am renunțat la ideea de a pleca în străinătate pentru un masterat și, eventual, un doctorat. La ce bun atâta efort când aveam acasă tot ce-mi trebuia?

Adela a rămas însărcinată, iar după ce s-a născut Ionuț, primul nostru copil, totul în viața noastră s-a schimbat. Peste noapte, soacra mea a ajuns să ne controleze toate mișcările. Ea știa mai bine decât noi, părinții lui, cum trebuie pro-cedat cu Ionuț, la ce ore să-l alăpteze Adela, cât și când să-l lăsăm să plângă, în ce fel de pat să-l culcăm, ce să mănânce soția mea și că e mai sănătos să dormim separat o vreme. Iar Adela o asculta orbește, nu ieșea din cuvântul ei.

Traiul acasă devenise un coșmar. Toată lumea trebuia să facă numai ce voia soacra mea, ea era capul familiei. Eu am devenit o cantitate neglijabilă, nimănui nu-i păsa dacă am și eu ceva de spus. Eu, ca și socrul meu, de altfel, eram invizibil. Adela s-a supus ideii maică-sii de a sta acasă până împlinește Ionuț doi ani, iar atunci ne-a sugerat că ar fi indicat să mai facem un copil, că e mai bine să ai doi, să crească împreună.

De parcă și soarta i-ar fi dat ascultare, Adela a rămas însărcinată aproape imediat și nu s-a mai întors la școală. și-a luat concedii medicale pentru copil mai întâi, iar apoi a intrat în concediu prenatal.

Cum prezența mea nu avea nicio importanță, am început să-mi petrec tot mai mult timp la școală și, peste scurt timp, datorită zelului meu, am fost ales directorul liceului, prin urmare, școala a devenit al doilea cămin al meu. M-am implicat în tot felul de lucruri, am încercat să ajut copiii nevoiași, am încercat să obțin sponsorizări pentru organizarea unor tabere de vară, unde copiii puteau învăța o meserie, m-am străduit să-i conving pe oamenii de afaceri din oraș să angajeze absolvenți de-ai noștri, iar pe unii să-i întrețină la facultate. A trebuit să găsesc tot felul de soluții legale pentru asta, și așa am ajuns să colaborez foarte mult cu soția unuia dintre profesori, care era avocat.

Absența mea de-acasă n-a trecut totuși neobservată, soacra mea a început să mă bănuiască de fapte necurate și, prin urmare, s-a aliat cu unele dintre profesoare, subalternele mele, care-i „raportau” ce fac clipă de clipă. De câteva ori, când am rămas în biroul meu până seara, în compania Mariei, avocata, ne-am pomenit cu soacra mea, care intra pe nesimțite și, cu o voce mieroasă, îmi spunea că soția mea are nevoie de mine.

— Nu vreau să vă deranjez, știu că lucrați pentru binele copiilor, dar nu uita, dragul meu, că și soția ta are nevoie de tine. în curând va naște și i-au ajuns pe la urechi unele lucruri care au pus-o pe gânduri…

— Doamnă! a sărit ca arsă Maria, sunt o femeie căsătorită, îmi iubesc soțul, cum puteți să… Dumnezeule! Cum puteți crede așa ceva?

— Eu nu cred nimic, dar Adela, care e foarte sensibilă acum… Mata nu ai copii, nu știi cum te simți când ești însărcinată… îi umblă tot felul de gânduri negre prin minte tocmai acum, când trebuie să fie liniștită. Zău, credeți-mă, nu vreau să vă tulbur munca, dar mă gândesc și la fata mea.

Biata Maria, șocată de aluziile soacrei mele, m-a avertizat de câteva ori că va renunța la colaborarea noastră. A trebuit să apelez la ajutorul soțului ei, ca s-o conving că spusele soacrei mele sunt invențiile ei și că Adela habar nu are ce face maică-sa. Numai că soacra mea nu s-a mulțumit cu atât. A început să-i strecoare treptat tot felul de idei soției mele, care oricum o asculta orbește.

Cu trei luni înainte să nască, am plecat cu elevii și o parte din profesori într-una din taberele de vară. Cum se obișnuiește în astfel de ocazii, seara făceam foc de tabără, cântam cu toții, dansam. Prietenele soacrei mele i-au transmis că

între mine și una dintre elevele dintr-a XII-a pare să fie ceva, așa că soacra mea a apărut într-o dimineață și m-a făcut de râs în fața tuturor.

— Dacă nu poți să-ți ții pantalonii pe tine tocmai acum, când biata mea fiică îți poartă copilul, ai face bine să pleci din casa mea și să-ți vezi de orgiile la care te dedai! 0 să te distrug, să știi! Sunt cineva în orașul ăsta și n-o să-mi las numele pătat de unul ca tine! Iar copiii n-ai să-i mai vezi câte zile oi avea! Când m-am întors acasă, Adela n-a vrut nici să mă vadă, nici să-mi vorbească. Bietul Ionuț se urcase pe un scăunel și-mi făcea semne de la fereastra camerei lui.

Am dormit o vreme la unul dintre profesori, care locuia singur. Am sperat că Adela se va răzgândi. Soacra mea a aranjat ca nici la spi-tal să nu fiu lăsat să-mi văd soția și copilul. Le-a spus tuturor că sunt un nerușinat, că, în timp ce soția mea era însărcinată, m-am încurcat cu o elevă. Nimeni nu s-a obosit să se intereseze dacă e adevărat sau nu, au luat de bun ce le-a spus soacră-mea, pe care o cunoșteau de atâta vreme. Nu-mi rămânea altceva de făcut decât să plec.

L-am rugat pe Tudor, profesorul care mă găzduise, să preia conducerea liceului și să încerce să se ocupe pe mai departe de proiectele mele. M-a durut îngrozitor că a trebuit să-mi părăsesc copiii, dar n-am avut încotro. Am plecat la București, am dat concurs și am devenit profesor la un liceu. Am plătit, firește, pensie alimentară, și am acceptat divorțul în termenii stabiliți de avocatul soției mele, de fapt, al soacrei mele.

Adela îmi trimitea uneori fotografii ale copiilor, dar mă ruga să nu vin să-i văd, căci le voi tulbura viața. Deși mă durea sufletul, am ascultat-o. Am încercat să mă consolez cu gândul că băieții mei nu duc lipsă de nimic și că, atunci când vor mai crește, poate vor vrea ei să mă vadă și nimeni nu-i va mai opri.

La câteva luni după divorț, Adela m-a anunțat că se recăsătorește cu un fost coleg de liceu, care este om de afaceri în oraș. M-a invitat chiar la nuntă. I-am urat să fie fericită, dar firește că nu m-am dus. Mi-am imaginat că fosta mea soacră va face în așa fel încât să nu văd băieții. După alte câteva luni, Adela m-a anunțat că e însărcinată, dar că mama ei s-a îmbolnăvit și că, dacă vreau, îi lasă pe băieți să stea la mine o vreme. Nu mi-a venit să cred că e adevărat până în clipa în care fostul meu socru i-a adus pe băieți la mine. Ionuț era băiat mare deja, iar pe Ciprian nu-l văzusem deloc. Fostul meu socru m-a rugat să-l iert că n-a făcut nimic și că a lăsat-o pe soția lui să ne facă atât de mult rău.

— E o femeie rea. Mi-a făcut viața un infern, dar, după ce s-a născut Adela, nu am mai putut pleca. M-a șantajat toată viața că-i spune tot felul de porcării copilului și n-am suportat s-o pierd pe Adela. De când s-a recăsătorit și nu mai stă cu noi, Adela pare să se fi schimbat și să nu-i mai pese la fel de mult de ceea ce spune maică-sa. Soțul ei n-o primește în casa lui pe nevastă-mea. Din cauza asta s-a și îmbolnăvit, de inimă rea. Profită de ocazie și ține copiii la tine! Cred că Adela n-o să ți-i mai ia înapoi.

în timp, am aflat că soțul Adelei era un soi de tiran, la fel ca mama Adelei, iar fosta mea soție nu ieșea din vorba lui. A născut mai întâi o fetiță, apoi un băiat. Pe băieții noștri mi i-a „cedat” mie. Nu-mi venea să cred că o mamă poate renunța cu atâta ușurință la copiii ei.

Eu m-am descurcat cum nu se poate mai bine după ce mi-am recuperat băieții. Ciprian a plâns o vreme după mama lui, dar am avut norocul să găsesc o bonă care a știut cum să se apropie de suflețelul lui și să-l ajute să se obișnuiască fără mamă. La un moment dat, mama Adelei a murit, iar fosta mea soție a ajuns să asculte orbește numai de soțul ei. Acesta îi permitea să vină de două ori pe an să-și vadă băieții. Până în ziua de azi însă, când Ionuț intră în clasa I, iar Ciprian merge la grădiniță, băieții mei nu și-au cunoscut frații vitregi. Poate, cu timpul, se va întâmpla și asta.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News