Du-te să votezi, pentru că libertatea nu se servește la fast-food!

Nu mă apuc acum să-ți povestesc acțiunea, pentru că n-are o acțiune ca filmele de la Netflix, și nici n-am să-ți explic mesajul, ca să nu spui că (iarăși) îți fac morală. Caută-l pe TikTok, dacă ai chef, deși merită să-l vezi pentru că este bine făcut. Pe mine m-a impresionat pentru că, repet, mi-a adus aminte de maică-mea, adică de bunică-ta pe care n-ai cunoscut-o. S-a prăpădit chiar în anul în care te-ai născut, înainte ca România că intre în Uniunea Europeană. Ea n-a apucat să voteze la europarlamentare. Tu poți să votezi pe 9 iunie, sigur că știi data, dar ți-o repet, pe 9 iunie! 

De vreo trei luni, ca un tată pisălog și antipatic ce sunt, tot te întreb dacă anul ăsta ai să te duci la votare. Nu sunt curios cu cine votezi, pentru că bănuiesc că habar n-ai de „spectrul politic”, ci dacă te duci să votezi. Asta este curiozitatea mea: dacă te duci. Și de fiecare dată când te-am întrebat dacă te duci să votezi, ai răspuns evaziv: „Mă gândesc…”, fără să mai adaugi ceva. Cum adică, „mă gândesc”?

Este pentru prima dată când ești chemată la vot, trebuie să te duci! Cum să ratezi o asemenea experiență? Du-te la europarlamentare, ca să simți că ești cetățean european! Votează la locale, ca să trăiești sentimentul de apartenență la „treburile cetății”! Du-te și votează la parlamentare și prezidențiale, ca să te convingi că trăiești în libertate și democrație! Of, numai vrăjeli ți-am vărsat la răspunsul tău nehotărât, care m-a enervat: „Mă gândesc…”. Nu sunt bun de propagandist, nici de tată autoritar: „Du-te la votare că altfel n-ai ce căuta în casa mea!”. 

Videoclipul Parlamentului European pentru promovarea alegerilor europene are meritul că îi pune de-o parte pe niște bătrâni (bunici) și pe de altă parte pe niște tineri (nepoți). Bunicii povestesc despre grozăviile vremurilor pe care le-au trăit, când nu exista democrație și când democrația nu era servită la fast-food. Tinerii (nepoții) ascultă rememorările bunicilor. Sunt bunici și tineri frumoși. D-aia m-am gândit la bunică-ta. A fost o femeie frumoasă. A fost mama mea. 

Ce minunat ar fi fost, nu neapărat să apăreți amândouă în videoclipul electoral, pentru că regizoarea daneză (caut-o pe TikTok!) nu v-ar fi angajat tocmai pe voi în țara asta din fundul Europei, ci să stați așa, față în față, bunică-ta să-ți povestească și tu s-o asculți, fără să arunci o privire pe telefon. S-o asculți fără să-ți bâzâie WhatsApp sau altă aplicație. Ar fi avut ce să-ți povestească.

Despre cum se trezea la ora două din noapte și străbătea pe jos jumătate din oraș ca să se așeze la rând la o măcelărie din piață, la care știa că va aduce carne de miel, că tot suntem în preajma Paștelui. Cum cobora pe scările blocului și alerga la Complexul Alimentar ca să prindă un loc mai în față la coada care se formase deja, înainte ca mașina să descarce câteva lădițe cu portocale sau banane verzi.

Să-ți povestească despre cum arăta o cartelă de pâine și o cartelă pentru rația de brânză și ouă. Eu am încercat să-ți povestesc odată, dar nu mi-a ieșit ca să-ți captez atenția. Pentru că de puține ori am alergat împreună cu bunică-ta la cozi. (Eram tânăr și indolent ca și tine). Să-ți povestească cum făcea rost de vată medicinală „pe sub mână”, pentru că pe vremea lui Ceaușescu nu se găsea nici în spitale, iar femeile din România, adică din lagărul România, nu cunoșteau ce-i aia un tampon igienic.

Cam asta era „grija” unicului partid de atunci pentru femeia, tovarășa de viață a bărbatului în societatea socialistă. Bunică-ta ar fi avut multe să-ți povestească, nu pentru a te înfiora sau a te convinge să devii cine știe ce luptătoare pentru drepturile omului sau ale femeii, ci pentru a te îndrepta spre aceea bucurie involuntară și sădită în suflet că trăiești în libertate.

Libertatea de a alege. Cred că ți-ar fi spus să-ți cauți singură fericirea, fără să aștepți ceva de la stat. După ce bunică-ta s-a „fript” cu statul comunist, a respins și statul ăsta paternalist, care zice că face capitalismul și are grijă să funcționeze piața liberă, dar nu se pricepe. Dar să nu complic lucrurile… 

Sigur că nu mă apuc acum să regizez o scenă între tine și bunică-ta. Ea să-ți povestească și tu s-o asculți, precum în videoclipul ăsta de la Uniunea Europeană. Ar însemna să fac literatură de două parale, iar tu și maică-ta sunteți sătule de fanteziile mele. Dar mă gândesc așa, poate cu un regret tardiv și naiv, ce bine ar fi fost să ai o bunică, un om obișnuit, chinuit de acele vremuri întunecate, care să-ți lumineze mintea și să-ți dea curajul de a deveni responsabilă pentru gândurile și faptele tale. Iar votul este un fapt. Responsabil. 

Mai lasă naibii telefonul ăla și du-te la vot! „Folosește-ți votul sau alții vor decide pentru tine” – asta zice videoclipul la final. Poftim, ți-am dezvăluit finalul! Bunică-ta ți-ar fi spus cu alte cuvinte, habar n-am, ea n-a apucat să voteze, du-te și votează cu gândul la ea, ești sânge din sângele ei, ea n-a trăit în libertate, tu trăiești, nu-ți bate joc de libertate, votează!                                 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE