Porția de carte. Animale-spirit ale destinului / Ororile lui Mengele și ale apărătorilor săi

Visul jaguarului (Miguel Bonnefoy, Editura Trei)

Dacă ați simțit vreodată că realitatea e prea strâmtă pentru tot ce purtați în suflet, atunci Visul jaguarului de Miguel Bonnefoy poate fi drumul către o lume unde ploaia are gust de amintire și sângele fierbe sub apăsarea unei istorii agitate și amestecate, inclusiv în contemporaneitate.

Pentru cei care nu l-au descoperit încă, Bonnefoy este un vrăjitor al cuvintelor. Născut la Paris, dar cu rădăcini adânc înfipte în pământ sud-american (mama sa este din Venezuela, iar tatăl său din Chile), autorul scrie în franceză, dar gândește și simte în cel mai pur „realism magic” sud-american. 

Laureat în 2024 al Marelui Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, Bonnefoy arată că știe să domesticească umbrele junglei, pentru că moștenirea literar-genetică pare a fi un har molipsitor.

Cartea tradusă în limba română de Tristana Ir reprezintă o frescă de familie care se întinde pe mai multe generații, o saga ce pornește de la un bebeluș părăsit în voia sorții pe treptele unei biserici și ajunge până la zborurile ambițioase ale modernității.

Povestea pleacă de la Antonio, un copil găsit și crescut de o cerșetoare mută din Maracaibo, care reușește să devină un chirurg genial și respectat, trecând pe parcursul vieții sale printr-o serie de alte meserii și experiențe: vânzător de țigări, hamal și chiar servitor într-un bordel. El este pilonul pe care se construiește viitorul.

Ana Maria, fiica lui, duce povestea mai departe: ea devine prima femeie medic din regiune, o forță a naturii care se luptă cu prejudecățile la fel cum strămoșii ei s-ar fi luptat cu fiarele sălbatice.

Venezuela nu e doar un decor, ci și un personaj viu. O țară care vibrează, care trece prin numeroase dictaturi, prin boomul petrolier și prin decădere, totul sub privirea mută, dar mereu prezentă, a jaguarului simbolic.

Dacă vă plac romanele pline de arome, unde personajele sunt extraordinare și-și sfidează începuturile, aceasta e alegerea perfectă. Stilul este dens, pe alocuri poetic, senzorial – Bonnefoy nu face economie nici la istorie, nici la descrieri și emoții. Este o carte despre destin, despre cum rănile trecutului se transformă în cicatrici de mândrie în carnea viitorului, amintind puțin de eroii din operele grecești și latine din Antichitate, cu savoarea miturilor locale.

O lectură incitantă, dură, în care tușele extraordinarului se îmbină cu realitatea crudă, făcându-ne să ne întrebăm: în ce măsură purtăm în noi, fără să știm, aspirațiile strămoșilor noștri?

Bârlogul lui Mengele (Betina Anton, Editura Corint)

Din păcate, aceasta nu este o operă de ficțiune, ci o carte care se citește cu pumnii strânși de revoltă. Este un documentar muncit de jurnalista braziliană Betina Anton, înfiorător prin adevărul său, piedică în calea uitării pentru cei prea ușor dispuși să lase deoparte răul nazismului.

Volumul tradus de Anca Irina Ionescu este, de fapt, o mare și cutremurătoare anchetă care ne obligă să ne întrebăm: cum a fost posibil ca unul dintre cei mai mari monștri ai istoriei să trăiască nestingherit, zeci de ani, sub soarele arzător al Americii de Sud?

Josef Mengele, supranumit „Îngerul Morții”, a fost medicul din lagărul de la Auschwitz care a decis cine merge la camera de gazare și cine rămâne în viață doar pentru a fi supus unor experimente de o cruzime inimaginabilă pentru orice om care nu e psihopat, în special pe gemeni. După 1945, în timp ce alți criminali din vremea lui Hitler au ajuns în fața tribunalului de la Nürnberg, Mengele a dispărut.

Betina Anton nu scrie doar o biografie, ci face și o muncă de detectiv personală și extrem de minuțioasă. Punctul de plecare este unul aproape cinematografic: autoarea a descoperit, în copilăria sa, că profesorul ei de germană din São Paulo fusese cel care l-a adăpostit pe Mengele în Brazilia.

Ca mulți alți naziști fugiți în imensa Americă de Sud, unde își puteau asigura anonimatul într-o lume lipsită de indiscreția de azi a rețelelor sociale, Mengele nu și-a dus existența post-germană într-o peșteră, ci în case obișnuite, sub identități false, cultivând flori, ca un tip banal – cheia supraviețuirii sale.

Deși Mossadul îl căuta pe toate meridianele globului, „unchiul Peter” a izbutit să trăiască în libertate peste 30 de ani în Brazilia, cu largul concurs al mai multor familii de imigranți germani, dar și al autorităților.

Până și moartea sa a fost învăluită în mister – Mengele a murit înecat în 1979, iar rămășițele sale au fost identificate de-abia șase ani mai târziu. Dar se știe deja că justiția divină nu a locuit niciodată la Auschwitz.

Betina Anton nu caută senzaționalul ieftin, pentru că faptele sunt deja dincolo de orice imaginație. Stilul ei este direct și documentat și scoate la lumină nu doar monstrul, ci și mediul care i-a permis să supraviețuiască.

Uneori, răul absolut se ascunde în apropierea noastră, sub aparențe benigne. În plus, cartea toată e un avertisment: memoria colectivă poate fi oricând manipulată din nou.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE