Porția de carte. Animale-spirit ale destinului / Ororile lui Mengele și ale apărătorilor săi

Comentează
Un teanc de cărti pe o masa intr-o biblioteca

În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.

Visul jaguarului (Miguel Bonnefoy, Editura Trei)

Dacă ați simțit vreodată că realitatea e prea strâmtă pentru tot ce purtați în suflet, atunci Visul jaguarului de Miguel Bonnefoy poate fi drumul către o lume unde ploaia are gust de amintire și sângele fierbe sub apăsarea unei istorii agitate și amestecate, inclusiv în contemporaneitate.

Pentru cei care nu l-au descoperit încă, Bonnefoy este un vrăjitor al cuvintelor. Născut la Paris, dar cu rădăcini adânc înfipte în pământ sud-american (mama sa este din Venezuela, iar tatăl său din Chile), autorul scrie în franceză, dar gândește și simte în cel mai pur „realism magic” sud-american. 

Laureat în 2024 al Marelui Premiu pentru Roman al Academiei Franceze, Bonnefoy arată că știe să domesticească umbrele junglei, pentru că moștenirea literar-genetică pare a fi un har molipsitor.

Cartea tradusă în limba română de Tristana Ir reprezintă o frescă de familie care se întinde pe mai multe generații, o saga ce pornește de la un bebeluș părăsit în voia sorții pe treptele unei biserici și ajunge până la zborurile ambițioase ale modernității.

Povestea pleacă de la Antonio, un copil găsit și crescut de o cerșetoare mută din Maracaibo, care reușește să devină un chirurg genial și respectat, trecând pe parcursul vieții sale printr-o serie de alte meserii și experiențe: vânzător de țigări, hamal și chiar servitor într-un bordel. El este pilonul pe care se construiește viitorul.

Ana Maria, fiica lui, duce povestea mai departe: ea devine prima femeie medic din regiune, o forță a naturii care se luptă cu prejudecățile la fel cum strămoșii ei s-ar fi luptat cu fiarele sălbatice.

Venezuela nu e doar un decor, ci și un personaj viu. O țară care vibrează, care trece prin numeroase dictaturi, prin boomul petrolier și prin decădere, totul sub privirea mută, dar mereu prezentă, a jaguarului simbolic.

Dacă vă plac romanele pline de arome, unde personajele sunt extraordinare și-și sfidează începuturile, aceasta e alegerea perfectă. Stilul este dens, pe alocuri poetic, senzorial – Bonnefoy nu face economie nici la istorie, nici la descrieri și emoții. Este o carte despre destin, despre cum rănile trecutului se transformă în cicatrici de mândrie în carnea viitorului, amintind puțin de eroii din operele grecești și latine din Antichitate, cu savoarea miturilor locale.

O lectură incitantă, dură, în care tușele extraordinarului se îmbină cu realitatea crudă, făcându-ne să ne întrebăm: în ce măsură purtăm în noi, fără să știm, aspirațiile strămoșilor noștri?

Bârlogul lui Mengele (Betina Anton, Editura Corint)

Din păcate, aceasta nu este o operă de ficțiune, ci o carte care se citește cu pumnii strânși de revoltă. Este un documentar muncit de jurnalista braziliană Betina Anton, înfiorător prin adevărul său, piedică în calea uitării pentru cei prea ușor dispuși să lase deoparte răul nazismului.

Volumul tradus de Anca Irina Ionescu este, de fapt, o mare și cutremurătoare anchetă care ne obligă să ne întrebăm: cum a fost posibil ca unul dintre cei mai mari monștri ai istoriei să trăiască nestingherit, zeci de ani, sub soarele arzător al Americii de Sud?

Josef Mengele, supranumit „Îngerul Morții”, a fost medicul din lagărul de la Auschwitz care a decis cine merge la camera de gazare și cine rămâne în viață doar pentru a fi supus unor experimente de o cruzime inimaginabilă pentru orice om care nu e psihopat, în special pe gemeni. După 1945, în timp ce alți criminali din vremea lui Hitler au ajuns în fața tribunalului de la Nürnberg, Mengele a dispărut.

Betina Anton nu scrie doar o biografie, ci face și o muncă de detectiv personală și extrem de minuțioasă. Punctul de plecare este unul aproape cinematografic: autoarea a descoperit, în copilăria sa, că profesorul ei de germană din São Paulo fusese cel care l-a adăpostit pe Mengele în Brazilia.

Ca mulți alți naziști fugiți în imensa Americă de Sud, unde își puteau asigura anonimatul într-o lume lipsită de indiscreția de azi a rețelelor sociale, Mengele nu și-a dus existența post-germană într-o peșteră, ci în case obișnuite, sub identități false, cultivând flori, ca un tip banal – cheia supraviețuirii sale.

Deși Mossadul îl căuta pe toate meridianele globului, „unchiul Peter” a izbutit să trăiască în libertate peste 30 de ani în Brazilia, cu largul concurs al mai multor familii de imigranți germani, dar și al autorităților.

Până și moartea sa a fost învăluită în mister - Mengele a murit înecat în 1979, iar rămășițele sale au fost identificate de-abia șase ani mai târziu. Dar se știe deja că justiția divină nu a locuit niciodată la Auschwitz.

Betina Anton nu caută senzaționalul ieftin, pentru că faptele sunt deja dincolo de orice imaginație. Stilul ei este direct și documentat și scoate la lumină nu doar monstrul, ci și mediul care i-a permis să supraviețuiască.

Uneori, răul absolut se ascunde în apropierea noastră, sub aparențe benigne. În plus, cartea toată e un avertisment: memoria colectivă poate fi oricând manipulată din nou.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: carti
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!