Eu zic să-l și exorcizăm pe „copilul criminal”! O comunitate crudă va tot produce cruzime. Are sens să interzici rețele de socializare sub 15 ani?

Au fost și voci raționale care au mai încercat să tempereze avântul fără creier. O crimă oribilă nu poate fi remediată cu chinuri imaginate pentru criminal, eu credeam că se mai învață asta pe undeva. Dar nu, la televizor au defilat apărători ai dreptății, șoșoci, motocicliști, experți, care mai de care mai însetați să sugă audiență din eveniment.

E normal să ne punem întrebări generale, despre ce poate produce o astfel de oroare. Dar dacă ajungem să ne răspundem că soluția e să umplem pușcăriile de copii, atunci nu arătăm decât adevărul inițial: că adulții sunt grav bolnavi în țara asta, copiii nu fac decât să le reia greșelile și mai violent. Cruzime sinistră, dublată de părinți care sunt iresponsabili, de familii descompuse de goana după supraviețuire, de școli neputincioase în fața unor boli atât de profunde. O societate pur și simplu uscată de un egoism feroce care lasă copiii singuri să-și fabrice o societate ca-n „Împăratul muștelor”. Părinții fug după bani, copiii se uită pe rețele la clipuri jegos antisociale.

Vin unii și mângâie „poporul” pe cap, poporul îndurerat care vrea să bată criminali. Crima cere crimă.

Vin critici bine-intenționați care amintesc că statul s-a retras, că austeritatea produce și cruzime, și violență. De acord, dar până la un punct. Statul nu are sens decât dacă înțelegi că trebuie să trăiești în comunitate. E contract. Chestiile astea nu se tratează doar cu „vai, ce discriminat ai fost de stat, hai că te las cum erai”.

Răul din copil

A făcut vâlvă în anii trecuți un film multipremiat englezesc, „Adolescence” („Adolescență coruptă”). E bine făcut, dar mi se pare ultraconservator în concluzii. Adulții par niște copii neajutorați și stângaci, iar copiii – niște perverși posedați. Filmul propune credința într-un fel de rău absolut, ca un spirit care trebuie vânat în copii, adulți, câini, pisici, un rău cu care te naști. Astfel de credințe te duc până la urmă la concluzii precum „să stropim școala cu agheasmă să piară dracii din copii”. Dar așa cum sublinia și Florin Poenaru recent, care scria că și intervențiile comunității din Timiș sunt năucitor de primitive, că amintesc de Dogville, filmul lui Lars von Trier, așa cum a tot scris Ciprian Șiulea că miezul egoist-individualist a erodat orice înseamnă societate reală și stabilă pe aici, avem de-a face deja cu batalioane antisociale, cu oameni care nu înțeleg cum ar trebui să trăim împreună.

Adulții urlă „de ce să plătesc taxe” împreună cu copiii lor care o traduc în „de ce să mă duc la școală”, împreună cu politicienii care zic că e nevoie doar de sclavi cu mână brută de lucru, de badigarzi și de servitoare.

Am văzut-o cu ochii mei de profesor de gimnaziu și liceu. Dacă elevii nu au părinți echilibrați, vor suferi; dar părinții dezechilibrați (din ăștia poți avea și bogați sau middle class, care cred că profesorii sunt proștii care n-au reușit în viață), excluși, semi-excluși sunt o pacoste. Sunt complici cu toate tâmpeniile copiilor, pare că-și retrăiesc a doua tinerețe făcând mizerii școlii care, să ne înțelegem, în societate e cam singurul și ultimul loc unde cineva se mai poartă frumos și atent cu ei.

Comunitățile nu au reacție pentru că sunt de fapt aglomerări de case în care stau închiși oameni care nu știu ce e aia „împreună”. Ruralul e idilizat aiurea, nu e nicio tradiție de păstrat acolo, sunt inegalități, cruzime. Cu cât e comunitatea mai mică, cu atât dislocările de oameni activi înspre muncă precară în UE au fost mai dezastruoase pentru familii, instituții. Până și cârciumile s-au desființat, au apărut francize multinaționale unde nu poți sta la o bere în față.

Comunitățile crude produc mase de copii scăpați de sub control. Prin crud mă refer și la ăia care voiau să-l ucidă pe cel care a ucis.

Mai rău, societățile crude produc elite crude. Cruzimea elitelor se manifestă prin abandon și ghetoizare:  tot ce nu seamănă cu noi este dus în rezervația unde nu există plângeri pentru violențe la poliție, unde copiii pot freca ulița vânturând bricege și acadele cu excitanți ilegali. Repet, nimic nu m-a șocat mai mult, de când sunt profesor, decât inegalitățile dintre copii. Ai școli unde s-au creat alveole europeniste de politețe, atenție învățare (minoritare), și ai locuri unde doar profesorii mai sunt lăsați să lupte fără șansă cu legea junglei.

Putem avea în același județ mici oaze de copii educați ai clasei de mijloc (uneori cu o gândire violent anti-sărăcime implantată gingaș în inimioare). Dar și copii care când îți fac câte o compunere despre familia lor îți vine să chemi DGASPC-ul, pe Iisus, pe Marx și vreo 10 arhangheli care să-l ajute cumva.

Trendul real?

Tendințele reale din zona violenței juvenile sunt imposibil de depistat dintr-un motiv pe care-l cunoaștem deja: societatea nu răspunde egal în fața legii. De foarte multe ori, autoritățile trec cu vederea violențele din anumite spații pentru că le consideră firești. Bogații au impunitate, știm cum fug din țară sau li se prescriu crimele. Dar și comunitățile sărace au un fel de impunitate, deviza fiind: lasă-i că se mai bat, se împacă ei între ei acolo!

Cruzimea sistemică adevărată este că în anumite locuri, violența este considerată firească și poliția descurajează înregistrarea plângerii sau nu rezolvă niciodată nimic. Cea mai evidentă zonă de descurajare este a violenței împotriva femeilor. Înregistrarea violenței domestice e în continuare mică. Din neferice, vârful aisbergului e înfiorător, foarte multe crime violente. Ce aflăm din astfel de cazuri: că poliția, autorități de tot felul parcă au luptat împotriva bietelor femei.

Normal că nu apar înregistrate plângeri, normal că nu se consemnează nicăieri o bătaie „normală”. Și atunci nu avem nici „cifre”. Cifrele nu arată nimic suspect nici în zona violenței juvenile. Eu, tocmai pentru că de cinci ani locuiesc și predau în mediul rural sau urban mic, îmi permit să avansez niște ipoteze, poate de folos. Justiția e ca medicina sau educația: funcționează de la un venit în sus. Fiecare sat, fiecare orășel are o zonă mare de excluși, unde bătăile și schilodirile sunt lăsate de poliție să se desfășoare „normal”, că așa-s ei. Avem de fapt „rezervații” întregi unde singura soluție e „lasă-i să se omoare între ei”. Așa a ajuns și o bună parte din populația școlară unde profesorii sunt chemați să păzească o lumea a copiilor lăsată de izbeliște. Normal că nu știu să scrie, nici nu mai e asta miza. Miza e să-i păzim.

Are vreo legătură manosfera?

Manosfera, acea lume digitală „pentru băieți”, unde se educă majoritatea copiilor părăsiți de orice altă grilă de creștere, are o legătură cu astfel de violențe. Sigur că rețelele de socializare, mai precis felul în care trag bani de pe urma cetățenilor, au o importanță. Kristen Ghodsee  explica foarte clar care e mecanismul: rețelele de socializare propun figura masculului care trebuie să producă bani și protecție prin violență. Cine nu are apărare e luat de acest val. Iar acest val este însoțit, cum spuneam, de elite care se umflă în pene cu filantropie, sensibilitate la discriminări sau feminism, dar o fac de poză, de fapt diabolizează fraierii sărăcani care cred că TikTok e viața. Care e drama? Până la urmă, TikTok o să fie viața.

Are vreun sens interzicerea rețelelor, așa cum propune și Franța mai nou? Are, dar nu prea mult. Și astăzi, în școlile bune, telefonul e pus la respect sau folosit didactic. În școlile care adună copiii din clasele inferioare, telefonul rămâne singurul care stă de vorbă cu individul. Deci e foarte posibil ca interzicerea să deschidă un hău și mai mare între cele două lumi

Ca să nu mai zic că nu văd de ce n-ai reglementa masiv și YouTube? Ce vei face cu Inteligența Artificială? Nu, soluția nu e aici. Poate ajută o reglementare, dar ce ajută mai mult e să integrezi băieți și fete în comunități care să nu-i coste mult mai scump decât un telefon sau o aplicație. Să le dai un sentiment de apartenență la comunități, nu la străzi, scări de bloc, grupuri de combinatori. Știu, e complicat, și știu, e o boală globală.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.