Cu siguranță, povestea vieții lui Ion Omescu pare ruptă dintr-un scenariu de film: actor, poet, dramaturg și teoretician al teatrului, el a fost ostracizat de comuniști, care l-au arestat și torturat. Refugiat politic în Franța, avea să devină în anii ’70 unul dintre cei mai renumiți teoreticieni de teatru din Europa, cu doctorat la Cambridge, catedră la Maastricht și școală proprie de teatru la Paris și, în același timp, mentor al actorului Jean Marc Barr.
Ion Omescu s-a născut la Arad, pe 26 noiembrie 1925, fiind singurul fiu al unei familii de farmaciști. A urmat școala primară din localitate, absolvind Liceul „Moise Nicoară” cu media maximă, numele său fiind înscris pe placa de marmură a așezământului. În 1944 s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică din București. Imediat după absolvire (1948), înainte de a împlini 22 de ani, s-a angajat la teatrul Comedia și, după puțin timp, a fost angajat la Teatrul Național din București.
După instaurarea regimului comunist în România, datorită înclinațiilor sale sexuale se simte ostracizat și încearcă să fugă în Occident, împreună cu regizorul Mircea Marosin. În urma unei razii, când se afla într-un cinematograf în apropierea Vienei, în sectorul sovietic de ocupație, Omescu este prins, încătușat și trimis în țară, unde primește o condamnare de șase ani. Ieșit din detenție în 1953, după ce a ispășit cinci ani de închisoare, din care o parte la canalul Dunăre-Marea Neagră, se întoarce la meseria sa de actor, fiind angajat la Teatrul Național din Iași.
Revoluția ungară din 1956 a avut ca urmare un val de arestări și în România, una din victime fiind și Ion Omescu, după ce Securitatea a descoperit asupra sa manuscrisul unei cărți în care descria ororile la care a fost supus la Canal. A fost deținut în lagărele din bălțile Dunării (Salcia, Balta Brăilei, Stoenești). S-a remarcat printre deținuți ca un foarte bun orator și profesor de limbi străine (știa la perfecție germana, franceza și engleza). A fost eliberat în 1964, ca urmare a amnistiei generale a deținuților politici, prin Decretul de grațiere 411.
În 1965 și-a reluat activitatea de actor, interpretând personaje ca Romeo, Franz Moor, Oreste, Thomas Becket. A realizat și un film, ca scenarist, intitulat „Pentru că se iubesc”, în regia lui Mihai Iacob, o tulburătoare dramă sentimentală jucată de Ilinca Tomoroveanu și Alexandru Repan.
A început să scrie, în numai doi ani publicând un volum de piese istorice și un volum de versuri, intitulat „Filtru”. În 1972, în calitate de exeget al operei lui Shakespeare, a fost invitat la o reuniune internațională la Stratford-on-Avon, locul de naștere al marelui dramaturg. La sfârșitul reuniunii, Ion Omescu a luat hotărârea de a nu mai reveni în România.
S-a stabilit în Franța, la Paris, și a cerut azil politic. Timp de zece ani, între 1975 și 1985, a predat arta dramatică la Conservatorul de la Maastricht. În acest timp, în 1981 a fondat „La Compagnie de théâtre Ion Omesco”, cu care, la Paris, a pus în scenă mai mult piese, iar în 1991, în Belgia, la Courtrai, piesa „Othello”, de Shakespeare. Specialist de talie europeană în materie de Shakespeare, a publicat, la prestigioasa editură pariziană „Presses Universitaires de France” patru volume, printre care teza sa de doctorat intitulată „Hamlet ou la tentation du possible” (1987), care a fost distinsă cu premiul Biguet al Academiei Franceze.
În urma unor depresii puternice, pe 14 august 2000 Ion Omescu decide să își pună capăt zilelor și se sinucide, aruncându-se pe fereastra apartamentului unde locuia. Este îngropat de municipalitate la cimitirul săracilor. Ulterior, la intervenția unor prieteni, este deshumat, incinerat, iar cenușa sa este împrăștiată într-o grădină din fața muzeului Luvru din Paris.
CITEȘTE ȘI