Cine e la risc

Ficatul este ca o uzină cu foc continuu. Este cel mai mare organ intern și singurul capabil să se regenereze. Rolul lui de filtrare a toxinelor rezultate în urma digestiei este extrem de greu, mai ales dacă a suferit, în timp, leziuni repetate sau boli cronice. Ficatul se luptă cu metabolizarea grăsimilor în exces, cu diverse chimicale conținute de alimente, dar și cu substanțele nocive pe care i le oferim cu bună știință, deși știm că sunt toxice, cum ar fi alcoolul, tutunul, drogurile și chiar medicamentele luate la întâmplare, fie ele și „naturale”. Prin urmare, nu numai marii consumatori de alcool pot ajunge la ciroză hepatică sau chiar la cancer. Obezitatea, diabetul zaharat, litiaza biliară, bolile autoimune, colesterolul mare, tuberculoza, insuficiența cardiacă cronică, chisturile hepatice sunt câteva dintre afecțiunile care pot avea drept urmare apariția cirozei. Și hepatita netratată corespunzător în copilărie poate evolua către ciroză. Paracetamolul luat excesiv și anticoncepționalele creează, la rândul lor, o predispoziție către îmbolnăvirea ficatului. Acestora li se adaugă virusurile vinovate de apariția hepatitelor, fie inoculate in urma unor transfuzii de sânge înaintea anilor 90, fie după tratamente cu instrumentar nesteril, fie prin tatuaje sau piercing, fie după contacte sexuale neprotejate.

Virusurile se înmulțesc

În urmă cu mai bine de o jumătate de veac, profesorul Ștefan Nicolau spunea că literele alfabetului nu for fi destule pentru a denumi toate tipurile de virusuri hepatice. Deja 8 dintre ele sunt frecvente: A, B, C, D, E, G, TTV și SEN. Important de știut este că nu toate virusurile se transmit la fel. Unele se iau pe cale fecal-orală, în lipsa igienei elementare, altele prin sânge și contact sexual ori secreții. Există șanse de vindecare, datorită tratamentelor de ultimă generație, însă totul ține de norocul celui infectat. În general, pacienții fie rămân purtători sănătoși, fie fac boala cronică sau mor. Virusul hepatitic B este de 100 de ori mai infectant decât HIV. Dacă la hepatitele A și C se poate vorbi despre vindecare 100%, virusul B e greu de ținut în frâu. De aceea, chiar și dacă te știi perfect în regulă, ar fi bine ca, o dată la 5 ani, să soliciți testarea HIV și pentru hepatitele B și C.

Atenție la ficatul gras!

Ficatul gras este o afecțiune pe care medicii o numesc steatoză hepatică. Și, chiar dacă nu dă semne importante, trebuie tratată corespunzător. Reprezintă acumularea de grăsime la nivelul celulelor hepatice. Când acestea declanșează inflamație, apare steato-hepatita. Se asociază frecvent cu obezitatea, diabetul zaharat, dislipidemia și sindromul ovarelor polichistice. Din fericire, este o boală reversibilă în timp. Dar numai dacă pacientul își modifică stilul de viață complet și atinge o greutate corporală optimă prin dietă și exerciții fizice.

Așa afli ce ai

Un set complet de analize, efectuat periodic, nu strică. Iar vizita la gastroenterolog sau hepatolog ar trebui să facă parte din rutina de sănătate anuală a fiecăruia dintre noi. Mai ales dacă am suferit, la un moment dat, simptome alarmante precum icterul, oboseala extremă, sângerările gingivale, mâncărimile pielii. Pe lângă ecografia abdominală și analize de sânge specifice, 

Se mai recomandă FibroScan și sonoelastografia hepatică. Aceasta din urmă este o metodă de diagnostic neinvazivă, nedureroasă, ca o ecografie, dar care permite evaluarea țesutului prin studierea elasticității sau a durității acestuia. Sonoelastografia hepatică este indicată cu precădere celor cu hepatite cronice și ciroze, dar și pentru caracterizarea formațiunilor tumorale de la nivelul ficatului. 

Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
PARTENERI - GSP.RO
Cum se ascundea Marica cu amantele! Ilinca Vandici, dezvăluiri incredibile
Dana Budeanu este desființată de o vedetă TV. În ce hal a putut s-o jignească
Playtech.ro
Dana Budeanu este desființată de o vedetă TV. În ce hal a putut s-o jignească
O tânără gravidă a pierdut copilul din cauza unui anstestezist beat şi a medicului care a plecat din tură, în Rusia
Observatornews.ro
O tânără gravidă a pierdut copilul din cauza unui anstestezist beat şi a medicului care a plecat din tură, în Rusia
Horoscop 14 aprilie 2021. Taurii sunt foarte motivați să câștige mai bine, dar nu știu cum să facă acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 14 aprilie 2021. Taurii sunt foarte motivați să câștige mai bine, dar nu știu cum să facă acest lucru
Au crezut că și-au cumpărat casa visurilor lor, dar trăiesc un coșmar. Chinul prin care trec doi britanici după ce au dat 350.000 de lire sterline pe o vilă
Știrileprotv.ro
Au crezut că și-au cumpărat casa visurilor lor, dar trăiesc un coșmar. Chinul prin care trec doi britanici după ce au dat 350.000 de lire sterline pe o vilă
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)