Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director editorial Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o demonstraţie de dans tradiţional japonez realizată de Yasuyuki Takagi, preşedinte al Asociaţiei Tomodachi (Asociaţia Economică şi Culturală România-Japonia).
Roman dens, de o mare fineţe, proiectat pe planuri multiple, Parfum de curtezană este o poveste emblematică de dragoste şi ură între o mamă şi o fiică, o naraţiune istorică în Japonia primelor decenii ale secolului XX şi o meditaţie asupra condiţiei femeii în universul crud al gheişelor. A fost ecranizat în 1964, în regia lui Keisuke Kinoshita, cu Mariko Okada şi Nobuko Otowa în rolurile principale.
La sfârşitul erei Meiji, într-un sat pierdut în mijlocul lanurilor de orez, destinul a trei generaţii de femei pare să urmeze ritmul imuabil al vieţii la ţară. Însă, în clipa în care frumoasa văduvă Ikuyo, mama lui Tomoko şi fiica Tsunei, se recăsătoreşte cu fiul căpeteniei satului, totul pare să-şi iasă din matcă. Atrasă de mirajul oraşului, tânăra pereche părăseşte casa părintească. Tōkiō le va zdrobi repede speranţele, iar frivolitatea lui Ikuyo va împinge familia spre dezonoare. Tomoko sfârşeşte prin a fi vândută, la zece ani, unei case din cartierul plăcerilor. Gheişă-ucenică, ea va învăţa că foşnetul unui chimono de mătase înmiresmat cu tămâie, umbra unui zâmbet pe chipul desăvârşit ascuns de fard sau degetele abia atingând coardele unui shamisen pot îngenunchea bărbaţi care hotărăsc soarta Japoniei. Însă dorinţa cea mai mare a tinerei este să fie liberă. Va reuşi ea să-şi hotărască singură soarta într-o societate ale cărei temelii încep să fie erodate de tragediile istoriei?
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!