Aproximativ o țară | Despre digitalizarea de miliarde anunțată bolovănos de Guvern și cum nu reușesc autoritățile să știe niciodată nimic exact
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Acum circa o săptămână, o publicație online nou lansată pe piață își începea parcursul cu un material ambițios în care încerca să demonstreze că există mai mulți bugetari decât ne spune statul român. Un demers pretențios, care presupune o documentare de precizie și o maximă atenție la cifre, plus capacitatea de a răscoli prin toate cotloanele prin care statul ar mai ascunde câțiva bugetari de ochii înfometați ai publicului.
Rezultatul acestei anchete/analize ar fi trebuit să fie unul extrem de exact. Numai că, pe parcurs, precizia este înlocuită cu aproximări nepermise: „circa 400 de parlamentari”, „circa 80 de prefecți și subprefecți”, „circa 80 de președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene”, „circa 3.000 de localități” și altele asemenea.
Prima reacție a fost de indignare în fața lipsei de profesionalism. Căci există date exacte chiar și în România. Știm câți parlamentari avem (466), nu este nevoie să le aproximăm numărul. Știm și câte localități sunt în țară, câte primării, câți primari și viceprimari, câți prefecți etc. Este, din punctul de vedere al documentării și al argumentației, o indolență nepermisă.
Apoi, m-am gândit că nu înțeleg eu. Că este, de fapt, o satiră a publicației respective la adresa statului român și a modului în care stăpânește acesta informația în secolul XXI. Din păcate, nu era o satiră, nimeni neștiind ca responsabilii site-ului să fi provocat cuiva râsul, vreodată, în mod voluntar, iar umorul pe care aceștia îl apreciază nefiind nicicum subtil, fin, ci la acel nivel grobian practicat de fostul președinte Traian Băsescu.
Păcat, căci ar fi fost o satiră reușită, pe care statul român o merita pe deplin.
Suntem în 2021 și, în ciuda tehnologiei la care avem acces, în ciuda exemplelor reușite de colectare și folosire a datelor pe care le avem în toată lumea civilizată, statul român încă bâjbâie și se bâlbâie atunci când îi ceri informații exacte.
Este inacceptabil, astăzi, să nu știm care este populația exactă a României. Și, totuși, nu o știm, iar cifrele furnizate de diverse autorități continuă să se bată cap în cap.
Este inacceptabil, astăzi, să nu știm câți cetățeni români se află pe teritoriul național în orice moment al unei zile.
Este nepermis ca, la nivelul lui 2021, instituțiile statului să comunice cifre complet diferite despre fix același subiect.
Este de necrezut că, în 2021 nu se cunoaște populația exactă a unui localități sau a unui județ.
Iar lista lucrurilor incredibile și nepermise în materie de informații deținute de către stat este foarte-foarte lungă.
Dar ne oprim, acum, doar la cele legată de populație.
Toate neconcordanțele dintre datele furnizate de către statul român legate de populația României, de populația prezentă pe teritoriul național și cea aflată în afara granițelor și altele asemenea sunt cauzate, în principal, de faptul că bazele de date ale autorităților nu comunică între ele instantaneu.
Evidența populației nu comunică în niciun fel cu poliția de frontieră și cu nici o altă instituție. Nu există comunicare instantanee și nici corelare între bazele de date de la evidența populației, ANAF, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Poliția Rutieră.
În continuare, oameni decedați de luni sau chiar ani apar pe listele electorale, de exemplu. Evidența populației nu comunică în vreun fel cu Poliția de frontieră, care ar putea comunica în orice clipă care dintre concetățenii noștri au ieșit din țară, care s-au întors, care sunt plecați de mai mult de o lună. Să nu mai spunem că autoritățile din România nu comunică decât din an în Paști cu autoritățile altor state din UE. Dacă ar face-o, am ști cu exactitate, în orice moment, câți cetățeni se află în Italia, în Spania și așa mai departe.
Pentru a afla câți cetățeni români se nasc într-o zi și câți mor este nevoie să treacă săptămâni pentru ca informațiile să fie puse cap la cap.
Uneori pare că instituțiile statului român își trimit unele altora solicitări de informații pe Legea 544 a accesului la informații și că își răspund în termenul maxim legal, de 30 de zile, așa cum fac în cazul solicitărilor presei.
Nu știm cu exactitate câți angajați are o anumită industrie, o anumită ramură. Nu știm câți angajați din IT sunt scutiți de impozitul pe venit, deși tocmai IT-ul ar trebui să fie cel care ne ajută să avem acest fel de informații.
Nu știm câți cetățeni români au rezidența fiscală în România și câți în alte țări, nu știm câți români plătesc impozite și câți ar trebui să o facă.
Știm câte ceva, fragmentat, dar, de fapt, nu știm nimic.
Guvernul actual rostogolește bolovănos prin gură cuvinte mari, precum „digitalizare”. Un domeniu în care vrea să bage sute de milioane sau chiar miliarde din PNRR. Doar că, la câtă viziune are în acest moment statul român, digitalizarea va însemna doar achiziția de noi computere, tablete și smartphone-uri și la găsirea unor firme precum cele ale lui Sebastian Ghiță care să facă softuri ineficiente și care nu comunică între ele.
Însă incertitudinea informațională aduce și avantaje, uneori. Numărul inexact de cetățeni români, eventual mai mare decât în realitate, ne permite un număr mai mare de europarlamentari și ceva mai mulți bani din fondurile de coeziune. Este o fraudă, în termeni morali, dar una acceptată în numele interesului superior al țării.
Țară care, în loc să aibă repere extrem de precise, căci tehnologia îi permite, preferă să fie cât mai aproximativă, într-o incertitudine călduță și convenabilă. Căci, în cele din urmă, poate că statul român nu este incompetent în a scăpa de inexactități. Poate că pur și simplu nu vrea să o facă.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
