Un documentar premiat, regizat de o româncă, prezintă realitatea persoanelor intersex: „Un film care vorbește despre capacitatea noastră de a empatiza”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ce te face bărbat şi ce te face femeie? Unde e graniţa dintre cele două sexe şi cât de mult contează ea? Astea sunt temele de bază ale producției „Who I Am Not”, primul film românesc selecționat la prestigiosul festival american SXSW (South by Southwest), care a participat până acum la peste 70 de festivaluri internaționale în 5 continente, unde a câștigat 22 de premii.
Cuprins:
Documentarul regizat de românca Tünde Skovrán și produs de Andrei Zincă, în colaborare cu Patricia Arquette, ne oferă o privire intimă și sensibilă în realitatea comunității intersex, a persoanelor care s-au născut cu caracteristici ale ambelor sexe. „Ne-am dorit să facem un film care să-l facă pe spectator să simtă cum este să trăiești în pielea unui individ intersex”, explică Zincă.
Intersexualitatea, înțelegere și acceptare
Persoanele intersex se nasc cu caracteristici sexuale (cromozomi, gonade, hormoni sau organe genitale) care nu se încadrează în definițiile tipice de „masculin” sau „feminin”. Sunt persoane care au caracteristici ale ambelor sexe, însă numărul lor la nivel mondial variază, deoarece intersexualitatea cuprinde un spectru larg de condiții medicale și biologice; unele sunt vizibile la naștere, iar altele sunt descoperite doar în urma unor teste medicale detaliate. Comunitatea intersex este adesea considerată tabu sau pur și simplu este ignorată ori marginalizată la nivel mondial, chiar dacă studiile susțin că 1,7% din populație face parte din ea. Adesea, din cauza unei slabe informări, părinții aleg sexul pentru bebelușii intersex, chiar dacă aceștia, ca adulți, ajung să aibă o identitate de gen opusă acestuia.
„Who I Am Not”, debutul regizoral al actriței de origine română Tünde Skovrán, explorează acest univers și ne poartă în gândurile intime și existența a două personaje reale din Africa de Sud - Sharon-Rose Khumalo, care la 21 de ani, după ce câştigă un concurs de frumuseţe în țara natală, descoperă că, de fapt, s-a născut cu cromozomi masculini, fără uter și ovare, și Dimakatso Sebidi, activist intersex, care din punct de vedere genetic este femeie, deși medicii au mutilat-o genital la naștere. Istorisirile lor paralele, dar divergente aruncă o privire profundă asupra luptei de a-ți găsi un loc într-o lume în care cele două sexe sunt atât de bine delimitate, iar tu te-ai născut fix la mijloc. Chiar dacă povestea este ancorată în tradițiile și mentalitățile Africii de Sud, unde încă se practică vrăjitoria sau există culte religioase care consideră persoanele intersex posedate de demoni, esența acesteia oferă o lecție pentru fiecare privitor în parte, una care invită la înțelegere și acceptare.
„Deși suntem diferiți, mulți suntem la fel”
Tünde Skovrán a jucat în peste 30 de producții ale Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, iar în 2014 a debutat în filmul „Puzzle”, semnat de Andrei Zincă, pentru care a fost premiată pentru cea mai bună actriță într-un rol principal la două festivaluri internaționale de film din SUA. La vârsta de 30 de ani a simțit că are nevoie de noi provocări și la încurajarea celor din jur, care-i validau talentul, a plecat la Hollywood, fără să știe foarte multe despre industrie, dar cu o curiozitate profundă de a învăța. „Am început cu diverse workshopuri de actorie și, printr-un noroc incredibil, am fost invitată de Martin Landau să mă alătur la Actors Studio ca observator străin. Am făcut naveta între LA și Cluj pentru o vreme, dar undeva prin 2015 am decis ferm să rămân și să-mi testez forțele acolo”, povestește ea.
A continuat prietenia cu Zincă și împreună cu alți doi parteneri au creat o companie de post-producție de sunet. Drumul spre regie a început atunci când și-a dorit să lucreze la un proiect în care să abordeze tema „ce este, cum se definește o femeie?”. Inițial a fost interesată de povestea lui Caster Semenya, o atletă din Africa de Sud a cărei identitate de gen a fost pusă la îndoială de diverse federații sportive, iar ulterior, pentru că se afla în țara respectivă, a cunoscut-o pe Sharon și povestea s-a schimbat.
Andrei Zincă a pus-o în legătură cu un producător, care să o ajute să-și materializeze proiectul, dar pentru că relația dintre ei nu a funcționat foarte bine, românul a ales să se implice personal.
„Pe măsură ce am înțeles proiectul din ce în ce mai bine, mi-am dat seama că nu mai am cum să scap. Am realizat că este un film despre noi, ca ființe umane care suntem un tot. Într-o lume din ce în ce mai dezbinată, în special în America, eu sunt un partizan al ideii că suntem toți frați din aceiași părinți. M-a pasionat povestea și am zis că nu pot să plec, ăsta e filmul meu, și am rămas”, povestește regizorul și producătorul român.
Colaborarea cu Patricia Arquette a venit în mod organic, mai ales că Zincă o cunoștea personal. Așa cum explică, ea este un purtător de cuvânt pentru persoanele transgender, deoarece a avut o soră care s-a sinucis din cauza asta. A fost interesată de proiectul lui Tunde și a vrut ca problematica transgender să nu fie confundată cu cea intersex. După ce a văzut primul draft, a hotărât că este un film care trebuie văzut de toată lumea și s-a implicat total.
Zincă vorbește și despre cum s-au făcut foarte puține proiecte cinematografice despre comunitatea intersex, iar cele deja existente, cum ar fi filmul „Everybody” (2023), au un rol mai mult educativ. „Noi am decis să lucrăm la nivel emoțional, așa că a ieșit un film poetic, care poate părea ficțiune, deoarece personajele par actori profesioniști”, adaugă el.
„Who I Am Not” a avut o premieră „soft” în România, la început de noiembrie, atât în București, cât și în Cluj și Timișoara. Documentarul urmează să apară în cinematografele de la noi sau pe platformele de streaming din 2025. Odată cu premiera, în Capitală au fost prezenți atât Tunde și Zincă, cât și Sharon-Rose Khumalo.
„Întreaga experiență m-a speriat și entuziasmat în același timp, deoarece n-am mai făcut vreodată așa ceva, la un nivel atât de mare. Trebuia să fiu vulnerabilă și să dezvălui părți intime din mine, dar la final am devenit conștientă că, deși suntem diferiți, mulți suntem la fel. Filmul atinge subiecte ale comunității, de la infanticidul la naștere, mutilarea genitală și operațiile făcute copiilor, la drepturile persoanelor intersex, dar cred că cel mai important este că naște o conversație necesară despre asta. Mi-aș dori ca oamenii să înțeleagă că este un film despre umanitate, care-i poate ajuta să fie mai deschiși și înțelegători cu cei diferiți”, a spus Sharon pentru Libertatea.
Andrei Zincă subliniază și el cum este un documentar important de urmărit, nu fără a preciza că la TIFF, unde a avut premiera în România, au existat două săli pline, iar la final, oamenii au ieșit emoționați din sală, chiar și cei despre care știa că sunt homofobi. „Nu cred că-i vom putea atinge 100% pe cei care au deja păreri formate, dar filmul este despre oameni care se nasc cu caracteristicile ambelor sexe și ne invită să ne acceptăm toți ca pe unul și să avem o înțelegere pentru fiecare”.
Pentru a înțelege mai bine cum a luat naștere acest documentar, dar și mesajul important pe care vrea să-l transmită, am stat de vorbă cu regizoarea Tünde Skovrán.
„Documentarul a fost un proces de învățare care mi-a schimbat viața”
Libertatea: Când și cum a apărut acest film în viața ta?
Tünde Skovrán: Mi-am dorit mereu să regizez, să caut un echilibru între munca în fața camerei și cea din spatele ei. Ca actriță, corpul meu era principalul meu instrument și am vrut să spun o poveste legată de corpul uman, o poveste feminină, cu multă sensibilitate, dintr-un unghi unic.
Întrebarea de bază care m-a intrigat a fost: „Ce este, cum se definește o femeie?”. Cu cât citeam mai mult, cu atât eram mai confuză, pentru că realizam cât de complex este răspunsul la această întrebare. Când cineva pierde statutul de femeie, se naște o introspecție profundă asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat să fii femeie.
Așa am început să urmăresc povestea unei atlete din Africa de Sud, a cărei identitate de gen a fost pusă la îndoială de diverse federații sportive. Aflată în acea țară, am cunoscut o fostă regină a frumuseții, care la 21 de ani a descoperit că ADN-ul ei este masculin. Am contactat-o pe social media, ne-am întâlnit și așa a început prietenia noastră, prin intermediul căreia am cunoscut-o și pe Dimakatso, care astăzi are o aparență mai masculină, dar a fost crescută ca fată și a suferit multiple operații corective încă de la naștere, din cauza faptului că s-a născut cu ambele organe genitale. În cele din urmă, am ales să spun povestea lor paralelă.
- Aveai în plan să debutezi și în regie, cum a fost întreaga experiență pentru tine din această poziție?
- La un moment dat, un prieten mi-a spus că oricine poate regiza un documentar bun știe cu adevărat să regizeze. Deși nu am studiat regia, am avut încredere că pot face acest lucru. Am lucrat cu mulți regizori ca actor, am învățat structura de film din cărți și am avut această convingere internă că pot duce la bun sfârșit proiectul. Regia este ceva ce aș vrea să continui în viața mea. Această experiență cu documentarul a fost un proces de învățare care mi-a schimbat viața și m-a făcut un om mai bun. Faptul că am reușit să mă bucur de procesul de creație chiar mai mult decât de rezultat m-a făcut cu adevărat fericită.
- Practic, cât timp au durat filmările?
- 5 ani. Filmările au început în 2018, iar premiera mondială a avut loc în 2023. A fost o perioadă lungă, complicată de pandemie, care a făcut călătoriile extrem de dificile. În total, am mers de 9 ori în Africa de Sud pentru acest film.
„Nu prea s-au făcut filme documentare despre acest subiect”
- Cum ți s-a părut comunitatea de aici vizavi de subiectul ales?
- Johannesburg, unde am filmat, poate fi un loc periculos. Turiștii, mai ales cu echipamente de filmare, sunt o țintă ușoară, așa că am fost mereu atenți. Am filmat într-un township unde albii nu ar merge, dar am avut sprijinul comunității lui Dimakatso. Bătrânii ne-au dat permisiunea, am fost binecuvântați și exorcizați. Africa de Sud e o țară a extremelor, cu o polarizare profundă între bogăție și sărăcie, dar și între opiniile despre subiectul intersex.
Deși Caster Semenya este o eroină națională, în zonele rurale, copiii cu trăsături intersexuale sunt uneori uciși la naștere, iar în anumite comunități, vrăjitorii practică magia neagră folosind părți din corpul lor. Pe de altă parte, în mediul urban există organizații care luptă pentru drepturile persoanelor intersex și promovarea incluziunii LGBTQ.
- La nivel global, comunitatea intersex pare a fi de multe ori ignorată, nu este foarte vizibilă și oamenii tind să excludă ceea ce nu cunosc foarte bine. De ce ai ales acest subiect, ce a însemnat pentru tine?
- Subiectul m-a ales pe mine, nu invers. Am vrut să fac un film despre femei, dar m-am lăsat purtată de flux și am ajuns la comunitatea intersex, adesea ignorată și marginalizată. Existența lor este o dovadă că există o continuitate între sexe. În arta mea, caut aceste punți și povești care vorbesc despre unitate, despre ceea ce ne leagă, nu despre ce ne desparte. Nu prea s-au făcut filme documentare despre acest subiect.
Există o mare secretomanie în jurul subiectului, atât la nivel medical, cât și personal. Dr. Limor Meoded Danon, consultantul nostru, a dedicat studii întrebării de ce acest subiect rămâne în umbră și vă rog să căutați articolele ei dacă vă interesează.
- Filmul a fost foarte premiat și bine primit la nivel mondial - care au fost reacțiile din partea publicului, ce te-a impresionat?
- Filmul a avut o primire extraordinară la nivel internațional. Reacțiile publicului au fost adesea copleșitoare, emoționale. Empatia pe care spectatorii au arătat-o față de poveste m-a impresionat profund. Începând din 2023, am fost selecționați oficial în 75 de festivaluri internaționale și am câștigat 22 de premii.
Mulți oameni se regăsesc în poveste, indiferent de gen sau sex, deoarece subiectele discutate sunt universale, iar personajele ating un nivel rar de vulnerabilitate, permițând publicului să relaționeze și să le placă. Dar, desigur, fiecare țară și fiecare comunitate reacționează diferit. La Johannesburg, membrii publicului au început să danseze și să cânte cântece tribale pentru a o celebra pe Dimakatso, în timp ce în alte țări occidentale, publicul ezită chiar să pună întrebări.
„Empatia este cheia pentru a conecta publicul cu povestea”
- Care crezi că sunt cele mai importante lecții ale acestui film?
- Nu vreau să dau lecții, dar personajele filmului oferă una despre acceptare și înțelegerea identității, în timp ce invită publicul să se apropie de complexitatea existenței umane și de lupta pentru autenticitate.
- Ce ți-ar plăcea ca oamenii să înțeleagă odată cu vizionarea lui?
- Mi-ar plăcea să-l vadă ca o invitație la empatie și să înțeleagă cât de complexă și fragilă este identitatea umană și cât de conectați suntem din toate punctele de vedere, fie gen, sex, rasă etc. Empatia este cheia pentru a conecta publicul cu povestea și a ajuta oamenii să se apropie de experiențele prezentate. Am văzut și filme cu „talking heads”, pline de informații și narațiuni istorice plictisitoare pe acest subiect. Cred că vulnerabilitatea este singurul aspect care declanșează empatia. În procesul de editare, am structurat filmul în funcție de emoțiile eroilor noștri decât pe o structură rigidă de poveste.
- Cât de importante crezi că sunt astfel de proiecte artistice, pentru a educa publicul și a genera o schimbare în oameni?
- Astfel de proiecte sunt esențiale pentru a provoca o schimbare. Arta poate crea punți de înțelegere între oameni și ne ajută să abordăm subiecte sensibile sau marginalizate. Prin acest film, am încercat să aduc la lumină experiențele și poveștile unei comunități adesea ignorate, astfel încât publicul să poată empatiza și să înțeleagă diversitatea umană dintr-o perspectivă mai profundă.
Cu toții avem tendința de a judeca, moștenind, practic, acest sistem de reacții de la părinți sau de la comunitate și acționăm conform lui, fără a ne întreba propria opinie uneori. Rar ne adâncim într-un subiect, citim, învățăm sau discutăm cu cineva afectat înainte să ne exprimăm punctul de vedere. Fiecare subiect care te incomodează este, de fapt, unul pe care sufletul tău își dorește să-l exploreze. Inconfortul este un semn de creștere și îl simți cel mai des când ai foarte puține informații despre o situație, un subiect etc.
- De ce să vedem acest film?
- Este o invitație la introspecție și o explorare a umanității dintr-o perspectivă rar întâlnită. Este o oportunitate de a înțelege complexitatea identităților intersex și de a ne extinde propriile perspective asupra umanității. Este un film care vorbește despre ce înseamnă să fii om și despre capacitatea noastră de a empatiza.
LiEGa 29.11.2024, 15:28
Cred că e o eroare pe undeva, Patricia Marquette nu este o persoană de culoare.