Biserica e și un spital. De ce filantropia creștină reprezintă unicul orizont în care cei bolnavi au dreptul la un suflet

Ne mirăm degeaba că – deși ne aflăm în cel mai bun moment istoric al românilor – suntem și noi, alături de ceilalți cetățeni ai UE, dominați de stări psihice negative, defetiste și pesimiste. De vreme ce nu vedem nicăieri binele, ne rămâne să completăm lacuna printr-o baie continuă de autocompătimire depresivă. 

Numai că binele există și nu putem supraviețui fără întâlnirea cu întruchipările sale. E suficient să-l cauți și să deschizi ochii pentru a-l aprecia ca atare și a te lăsa contaminat de aura lui întremătoare. Pentru asta trebuie să-ți cultivi discernământul, să faci pauze de social media și să te miști pe teren.  

Deunăzi, aflându-mă la Roman, am dat o fugă pentru a-l revedea pe Părintele Alexie, de la schitul „Acoperământul Maicii Domnului”, ridicat în 1992, la marginea nemțeană a satului Brusturi. O biserică albă, pe tipar ștefanian, o gospodărie bio, unde zburdă paradisiac găini, gâște, rațe, curcani, și un centru paliativ de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Fostul Arhiepiscop al Sucevei, Pimen, i-a dat Părintelui Alexie binecuvântarea pentru ridicarea acestui așezământ cu condiția de a-i conferi respectiva dimensiune filantropic-medicală. Totul s-a făcut de la zero.

Recomandări

Izvoarele din Herculane cu apă gratuită din belșug. Unii iau cu camioneta câte 400-500 de litri: „Vine dintr-un izvor-galerie săpat acum 2.000 de ani”

Azi, schitul e și gazda unor tabere estivale de creație, are 14 pacienți și un personal specializat. Ai aici bibliotecă, cabinete medicale, locuri de plimbare înflorite. O roboteală continuă stă în spatele asistenței iubitoare de care se bucură „bunicii și bunicile” care-și trăiesc ultimele zile cu ochii spre coline împădurite, sub un cer nepoluat, în sunet de toacă și glas de rugăciune. 

Tabloul idilic are și un revers mai dur. Multe familii care-și internează „bătrânii”, socotiți inutili, în acest așezământ, ascund de pildă problemele lor de natură psihiatrică, generând complicații ulterioare greu gestionabile. În cimitirul bisericii se află cei mai mulți dintre foștii pacienți, ai căror „aparținători” nu le-au îngrijit nici măcar trupurile neînsuflețite.

Bătrânețea extremă, cu toate apăsările, durerile și tristețile ei, nu e o carte poștală cu trandafiri. Ceea ce face diferența la schitul Părintelui Alexie e tocmai spiritul creștinesc grație căruia demnitatea fiecărei persoane rămâne până la capăt respectată ca o poruncă divină. 

Recomandări

Cum erau urmăriți turiștii de Securitatea comunistă în stațiunile de pe Litoral. Nemulțumirile românilor veniți în concediu: „Au făcut din noi niște animale”

Am descoperit la schitul moldovean doar un exemplu dintre sutele de inițiative filantropice, sociale și asistențială patronate de Biserica Ortodoxă Română. Pe internet găsiți harta lor aglomerată, la care nenumărați români recurg cu încredere.

În fond, primul spital (într-un sens aproape modern) a fost cel creat, în secolul IV, de către Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscop de Cezarea Cappadociei și prim legislator al monahismului creștin. Înainte ca statele moderne să preia datoria unui sistem medical public, mânăstirile au fost cele care s-au ocupat nu doar de sufletul, ci și de trupul slăbit al celor suferinzi, așa cum nu i-a uitat pe orfani și pe văduve. Sunt sigur că ați vizitat, ca pelerini sau strict turistic, asemenea „bolnițe”, de care arhitectura sacră medievală din Țările Române nu duce lipsă. 

Biserica își continuă tradiția filantropică, sprijinindu-se pe o combinație de voluntariat, devoțiune fraternă, fonduri europene, subvenții guvernamentale și donații private, din partea unor întreprinzători dornici să o ajute. Rezultatele – măsurate prin centre de zi sau de îngrijiri paliative, consultații medicale gratuite și aziluri de tot soiul (inclusiv pentru cei cu deficiențe de auz și văz) – infirmă clișeul conform căruia Ortodoxia e ruptă de istorie, adică autoexilată într-o insulă cultică de pietate mistică, fără priză la realitatea concretă.

Recomandări

14 hectare de teren din apropierea Parcului IOR sunt definitiv în zonă construibilă. Cum au motivat judecătorii decizia

Dacă Bisericile apusene, catolice și protestante, s-au cam secularizat, justificându-și existența mai cu seamă prin acțiuni caritative, creștinismul răsăritean continuă să îmbine „cele ale Mariei” (contemplația, rugăciunea, viața spirituală) cu „cele al Marthei” (adică slujirea efectivă a aproapelui). 

N-am amintit aceste fapte în logica atât de răspândită azi a „virtuții” autosemnalizate. Mi-am propus doar să arăt că BOR practică filantropia discret și sistematic, fără să aștepte laude, în cel mai autentic duh evanghelic. Ea are nevoie de atenția noastră comunitară, de suport logistic și financiar, tocmai pentru că nu face din întrajutorarea fiecărui om necăjit un scop mercantil sau o paradă electorală.

Binele nu „vinde” nici pe departe cât răul, însă de el avem nevoie, ca de un oxigen al vieții curente, dincolo de gălăgia cârcotașă și de văicăreala frustrată cu care ne mobilăm cotidianul. 

Foto: doxologia.ro

Urmărește-ne pe Google News