Să mor răpus de liniște în locul în care mi-am votat candidații pentru Bruxelles. Duminica Orbului m-a prins într-un sat căruia refuz să-i pomenesc numele
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La ora opt și zece, ceața deja se ridicase, descoperind un cer albastru crud. Ăsta nu este un Breaking News. Păsărelele ciripesc. Ies pe poarta casei în care sunt musafir de-o săptămână și pornesc pe Strada Fabricii, asfaltată brici, cu rigole, stânga-dreapta.
Se numește așa, Strada Fabricii, pentru că aici a funcționat, înainte de ’89, o mare țesătorie. Am aflat de la un localnic, care a ținut să-și păstreze anonimatul pentru această relatare a mea, că a fost una dintre cele mai mari țesătorii din județ, avea peste o mie de angajați, majoritatea femei, care lucrau în trei schimburi. După 1990, țesătoria a trecut succesiv în proprietatea mai multor privați (român, italian, român, englez), care au încercat s-o țină în funcțiune, dar până la urmă a fost abandonată de ultimul proprietar.
Acum, este înconjurată de un gard de beton, întărit cu un gard din sârmă ghimpată, iar în poarta din fier ruginit nici măcar un câine nu-și mai face veacul. Sursa mea anonimă a motivat eșecul țesătoriei pe seama poziției geografice a satului: la 50 de kilometri de Iași, la 50 de kilometri de Vaslui, la aceeași distanță de Roman. Sunt distanțe incomode pentru investitori și satul nu-i o țintă ofertantă pentru a relansa țesătoria.
Același interlocutor mi-a precizat că anii ’90 au fost crunți pentru oamenii de aici, se făcea foamea în sat. Nu vreau să-i dau numele satului în care mă aflu, reședința unei comune cu vreo 6.000 de suflete, pentru că sunt un musafir, care nu va conta deloc în viața acestei așezări. Sunt un străin care, în această duminică, încearcă să se acomodeze cu liniștea. Asta am găsit în acest loc: liniștea. Fără claxoane, bormașini, scrâșnete de frâne, fără strigăte, înjurături sau muzici. Liniștea asta îmi pare chiar materială, deși încă nu mă pot obișnui.
Sunt un anormal, care a nimerit într-o normalitate și se plânge că nu poate să trăiască în liniște. Mă gândesc ca, la plecare, dacă voi apuca să plec de-aici și să nu mor de atâta liniște, să caut să cumpăr de la vreun localnic sau de la cele două magazine mixte din sat o bucată de liniște, s-o bag în troler, s-o car până la București și s-o bag în frigider. Din când în când, să tai câte o felie de liniște și s-o miros, ca să mă îmbăt de liniște... Ce gânduri aiuristice!
De pe Strada Fabricii intru în curtea bisericii, foarte îngrijită, cu gazon și alei din piatră, trebuie să faci baie înainte de-a intra, atât de curată este curtea! Este o biserică recent renovată, se numește Biserica „Duminica Tuturor Sfinților”, are picturi și icoane mari, este luminoasă și răcoroasă. Sfânta Liturghie a început. Mă retrag într-un colț și număr superficial vreo 30 de persoane, majoritatea bătrâni. Sunt enoriașii bisericii. Nu zăresc nicio figură mai scrobită care ar putea să semene cu vreun membru al administrației locale.
Probabil că sunt la votare, n-au timp de liturghie. Nucleul dur al credincioșilor practicanți nu depășește două clase de elevi. Dar nu această numărătoare contează, ci tihna sfântului lăcaș. Acum pot să mă gândesc la ale mele și la rostul meu în această viață. Ascult cu emoție lectura preotului din Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 9, „Vindecarea orbului din naștere”. Și chiar mă bucur că ascult live, of, ce cuvânt sinistru!, Doamne, iartă-mă!, pentru că Duminica Orbului m-a prins în acest sat, căruia mă încăpățânez să nu-i pomenesc numele.
După liturghie, o iau pe lângă parcul din centrul satului și ajung la secția de votare în incinta grădiniței. O mașină a Poliției staționează la câțiva zeci de metri. Îl salut pe polițist, „Hristos a înviat!”, și îmi răspunde „Adevărat...”. Intru în clădire împreună cu câțiva localnici și aud în spatele meu: „Să trăiți, dom’ primar!”. Aha, m-am nimerit să votez la aceeași oră cu actualul primar. Nu întorc capul ca să văd cum arată primarul, tânăr/bătrân, chelios/cărunt, burtos/supt la față, oricum nu-l votez pentru că n-am dreptul. Am venit să votez lista mea de candidați la europarlamentare.
N-are rost să chibzuiesc dacă aceștia merită votul meu pentru Bruxelles, tocmai de-aici, din fundul Moldovei, dar îmi fac datoria de cetățean. Recunosc, cu strângere de inimă. Ceva s-a întâmplat cu liderii noștri politici și, mai mult, cu liderii mondiali din prezent. De ce-or fi atât de mediocri? Nu este momentul melancoliei, trebuie să votez! Urmez procedurile fără nicio problemă și pun ștampila. Votat!
Ies din secția de votare și caut din ochi cele două cârciumi din apropiere. Nici aici nu e rost de vreun Breaking News. Farmacia este deschisă. Neapărat o vizită la farmacie, mă doare, nu mă doare ceva, trebuie să intru în farmacie! Sunt patru femei în vârstă și două farmaciste. E liniște. Liniștea unei farmacii. Probabil că aici niciun pacient n-a strigat precum se strigă în farmaciile din București: „Iarăși ați scumpit medicamentele, hoților!”.
Ies mulțumit din farmacie, intru în prima bodegă cu terasă și umbreluțe. Mesele sunt ocupate de mușterii care țin în față numai pahare de cafea. N-are rost să verific dacă paharele conțin coniac, țuică sau, într-adevăr, cafea. Nu e rostul meu să verific. Dar îmi pun pe agendă ca mâine, neapărat, mâine la prima oră!, să vin să beau o bere (două), pentru a afla „rezultatele alegerilor” din acest sat al cărui nume refuz să-l pomenesc. E un loc în care liniștea chiar există, am recunoscut-o, am atins-o, chiar am simțit cum m-a îmbrățișat și nu vreau s-o împart cu altcineva. N-am să mă uit în seara asta la exit-pollurile de la televiziuni. N-am televizor. E liniște.
Foto ilustrativ: Inquam Photos / Octav Ganea
unfake 09.06.2024, 20:17
Ai nimerit bine. Normal ca nu spui unde, doar nu vrei de maine o viitura pe DJ-ul ala mai ceva ca pe DN1 duminica seara.
Marica13 12.06.2024, 12:36
Romania lucrului bine facut.