Elogiul moderației și al umilității. Câteva sugestii de lectură după fierbințeala electorală

 7 comentarii
Arhiva foto

Recent, doi universitari româno-americani ne-au propus cărțile lor despre o seamă de valori uitate, dar nu mai puțin esențiale pentru echilibrul oricărei comunități înțelepte. Primul a fost d-l Aurelian Crăiuțu, cu un volum intitulat Elogiul moderației (Editura Spandugino, 2023), unde ni se prezintă galeria acelor gânditori politici moderni, din fericire capabili, spre deosebire de alții, să evite capcana radicalizării ideologice. Pe curajul lor etic se sprijină continuitatea civilizației europene, așa cum de la fanaticii pe care moderația lor i-a denunțat au pornit derapajele totalitare.

Cartea d-lui Aurelian Crăiuțu și-a ales drept motto remarca lui Albert Camus: „ne sufocăm între inși care cred că dreptatea absolută e de partea lor.” Sună destul de cunoscut, de vreme ce hiperbola profetică, isteria colectivistă, demagogia și simplificările conspiraționiste nu definesc doar secolul 20: s-au prelungit până azi, devenind parcă și mai trist caracteristice pentru decorul social-politic în care suntem obligați să trăim.

Starea de latent război civil, care a însoțit agonia Republicii de la Weimar, favorizând ascensiunea lui Hitler, nu e prea departe de atmosfera noastră epocală, definită printr-un „dialog al surzilor” (mai ales pe social media). Trăim și noi printre indivizi care se cred atotștiutori, își închipuie că dețin adevărul ultim și mizează pe idei puține, dar fixe, pe care le promovează agresiv.

Ignoranța frustrată și obtuza îndreptățire de sine se potențează reciproc, acoperind vocile raționale, așa cum sfidează normele bunului simț. Poate că moderația, practicată ca terapie spirituală, nu-i poate convinge și nici învinge, însă are darul de a ne aminti că supraviețuirea comunităților umane nu se întemeiază pe vederi unilaterale, ci pe media inteligentă dintre opiniile adverse, adică pe acel dialog rațional și puțin sceptic ale cărui reguli impun auto-limitarea și modestia. 

Al doilea autor, dl Costică Brădățan, a publicat la Harvard University Press o carte tradusă acum în românește (tot la Editura Spandugino, 2024). Ea aparține aceluiași gen retoric – apologia morală – și se numește Elogiu eșecului. Patru pilde de umilitate. Cele patru figuri de fundal care-i servesc profesorului Brădățan drept material ilustrativ sunt Simone Weil, Mahatma Ghandi, Emil Cioran și Yukio Mishima. Ce element unește aceste patru destine altminteri atât de diferite? Înclinația lor (oarecum nihilistă) de a se anula pe ei înșiși, în numele unor cauze pierdute sau irealizabile. Cei patru sunt evocați pentru paradoxalul succes al propriului eșec, teoretizat sau nu, dar mereu prezent, ca o temă de neocolit.

Adevăratul cal de bătaie al d-lui Costică Brădățan rămâne însă ideologia contemporană a succesului pe bandă rulantă. Nu există vreo iluzie mai toxică și tocmai ea ne este vândută zilnic, pe toate canalele și sub orice formă expresivă, pentru a ne determina să credem că viața noastră ar trebui să fie o plimbare pe covorul roșu, încununată prin urcarea pe un podium.

Că suntem cu toții geniali, că dacă nu reușim, alții sunt de vină (societatea pe larg, cu toate discriminările și prejudecățile ei) și că merităm întotdeauna mai mult decât primim, odată ce pretențiile noastre narcisice ne-au atrofiat simțul responsabilității personale. Această viziune, injectată până și copiilor de școală primară, dă naștere unei comunități de nemulțumiți gălăgioși, care se combat reciproc, într-o ambianță de ipocrizie generalizată.

În realitatea sistematic escamotată, ne confruntăm cu eșecul la tot pasul și numai el ne permite atât asumarea practică a condiției noastre de ființe vulnerabile și muritoare, cât și progresul lăuntric, din care izvorăște pacea socială constructivă. Buna convingere că eșecul e omenesc și inspirator poate face din noi cetățeni cu scaun la cap, părinți lucizi, prieteni solidari și profesioniști în evoluție, ajutându-ne să conviețuim armonios, fără așteptări deplasate, convertite în depresie, și utopii reîncălzite, soldate cu erodarea vieții democratice.  

Deși ambele cărți pomenite mai sus se înscriu într-un contra-curent neo-stoic, menit să pondereze excesele ideologice ale unor vremuri scoase din țâțâni, ele rămân, tocmai prin marginalitatea lor asumată, un ghid practic pentru toți cei care, atât prin moderație, cât și prin „umilitate”, vor să-și revină în fire și să trăiască autentic, departe de tirania modelor și spiritul de turmă.

Nu putem impune prin decret aceste repere, arogant neglijate de către feluriți „influensări” și „antrenori” de afaceri „motivaționale”, însă - dacă mintea ne e încă liberă și conștiința morală încă trează - le putem cultiva discret, sperând că exemplul propriu ar putea fi urmat, la o adică, și de alții. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: carti
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    addriann 10.06.2024, 19:00

    Moderatia este o ideologie extraordinara, promovata de un universitar , d-l Aurelian Craiutu, profesor ( expert) de istorie a gandirii politice... Cu siguranta, dialogul este foarte important in politica,iar majoritatea problemelor politice pot avea mai multe raspunsuri...Chiar daca multe ,, linii rosii" ale moderatiei ( cruzimea, anarhia,razboiul civil) au fost preluate, in prezent, de multe societati, greu se poate raspandi o idee care nu este deloc ,, o reteta de succes" ...Iar in Republica de la Weimar moderatii au fost putini,au existat lupte de strada( 1932) soldate cu sute de morti , iar Hitler a ajuns la putere denuntand defectele capitalismului global si amplificand sperantele unei tari aflate in impas economic...Poate ca o mai buna promovare a moderatiei este absolut necesara, avand in vedere si antonimele ei: fanatismul, extremismul, fundamentalismul...

  • Avatar comentarii

    m1a2r3i4a1n5a6 11.06.2024, 12:57

    In legătură cu cărțile prezentate de Th. Baconschi, aș spune că despre Gandhi, o mare personalitate a poporului indian, ar fi putut să scrie Salman Rashdi, dar el , probabil, este satirist, s-a apucat să parodieze Islamul. Ce a urmat se știe. Eu, pentru liniștea noastră și pentru a compensa mediocritatea v-aș propune câteva cărți. Măsurarea lumii scrisă de Daniel Kehleman, Acolo unde cântă racii de Delia Owens, Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee și cartea lui Aleandru Paleologu Treptele lumii sau calea către sine. Dacă în Occident oamenii ar știi limba română ar considera, ca și mine, că este o carte unică, asemenea persoanei care a scris-o. M.Grancea

  • Avatar comentarii

    rentsale 13.06.2024, 14:03

    Thanks!!! rfi putut să scrie Salman Rashdi, dar el , probabil Citeşte întreaga ştire: Elogiul moderației și al umilității. Câteva sugestii de lectură după fierbințeala electorală

  • Avatar comentarii

    rentsale 13.06.2024, 14:22

    lllllllllll<a>test test poll</a>fierbințeala electorală

  • Avatar comentarii

    rentsale 13.06.2024, 14:38

    its a proff o concept its a lorem fone fine plits port<a>test test poll</a>fierbințeala electorală

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!