Cum am scăpat de spaimele lumii într-un cabinet stomatologic dintr-un sat căruia refuz să-i pomenesc numele (episodul 2)
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Stau lungit pe scaunul stomatologic. Stau bine. Este un unit dentar la fel de modern precum cel din cabinetul medicului meu din București. L-am trădat pe bătrân. Mă gândesc că am avut noroc că dinții mei au fost îngrijiți de un medic de-o seamă cu mine. Am îmbătrânit amândoi în același timp, an după an, eu cu implanturile și lucrările, el cu grijile și durerile sale pe care nu mi le-a mărturisit niciodată. Un medic, oricât de tare ar suferi, trebuie să-și ascundă durerile de pacienți. Dar acum l-am trădat.
Stau bine. O aștept pe domnișoara doctor care s-a retras în cabinetul alăturat ca să-mi studieze radiografia abia făcută. Culmea, și aparatul de radiologie dentară seamănă cu cel al medicului meu bătrân! Numai vesta de protecție are altă culoare. Cum am ajuns să stau aici, tot minunându-mă de acest cabinet din mijlocul satului al cărui nume continui să nu-l numesc?
N-am chef să-l divulg pentru că stau din ce în ce mai bine pe scaunul stomatologic, departe de „furtuna cu grindină care a făcut prăpăd în București” - m-a anunțat un prieten îngrozit, la prima oră a dimineții pe WhatsApp. După ploaia mocănească de-aici, am ieșit să descopăr străzi și subsoluri inundate, copaci doborâți peste mașini, coșuri de gunoi răvășite, acoperișuri smulse și geamuri sparte, echipe de la SMURD în acțiune. Măcar un vișin îndoit.
Nimic din toate aceste Breaking News-uri din care trăiește presa și care umple audiența de spaime. Un vânt ușor scutura parcul din centrul satului. Trotuarul din fața primăriei se zvânta la soare, așteptându-l pe primarul reales pentru un nou mandat. Când am ajuns în fața casei, cu o placă la intrare pe care scrie „Cabinet stomatologic”, un gând luminos m-a încurajat ca în „scrisoarea” lui Caragiale: „Am, n-am înfățișare, eu la douăsprezece trecute fix mă duc la... stomatolog!”. Și am intrat.
Stau bine. Dar gândul că domnișoara doctor ar putea să-mi găsească ceva în radiografie mă îngrijorează. De ce întârzie? Asta îmi trebuie, încă o spaimă! Frica de turbina care îmi curăță o carie adâncă. Frica de o altă durere.
Am scăpat de Bucureștiul care a fost lovit de prăpădul cu grindină și am căzut victima fricii de turbina domnișoarei doctor. Am devenit dependent de tot felul de spaime: frica de război, de încălzirea globală, de schimbările climatice, de rujeolă, abia m-am vindecat de frica de COVID!, frica de cutremur și alte catastrofe, frica de secetă, foamete, mâncare cu coloranți și conservați artificiali, accident nuclear, inflație și incendii, frica de ruși, de extremiștii de dreapta, pentru că, nu-i așa?, extremiștii de stânga sunt ca niște mielușei mângâiați de presa dirijată și orientată ideologic, frica de fasciști, naziști, neofasciști și neonaziști, dar de ce nu ni se face frică și de comuniști, neocomuniști și globaliști?, frica de suveraniști și naționaliști, frica de Trump și de trumpiști, frica de accidente pe șosele și aeroporturi, frica de propria-mi umbră! Zi de zi, cu o pasiune bolnăvicioasă mi se bagă în cap numai spaime.
Nu informația corectă, nu știrea decentă, ci frica împachetată într-un ambalaj care, chipurile, trebuie să-mi creeze emoție, revoltă, o reacție și să rămână în memorie ca o spaimă. Adânc înșurubată în minte. O fi lumea asta răscolită de o inflație galopantă de spaime?
Un om înspăimântat este mai ușor de controlat și dirijat. Spaima creează neputință, pasivitate și resemnare. Am gândit o banalitate, dar banalitatea asta mă înfricoșează. Viața asta a devenit un șir de spaime? Dar pe mine cine m-a dirijat tocmai aici, pe scaun: Statul Paralel, Serviciile, Guvernul Globalist, CIA, Mosad, Organizația Mondială a Sănătății, Putin sau Șoșoacă?
Stau relaxat și îmi fac socoteala dacă această decizie de a consulta un medic stomatolog, într-un sat din nordul Moldovei, pe care nu vreau (nici sub tortură) să-l numesc, este mai scumpă decât onorariul bătrânului meu stomatolog de la București. Ar trebui să fie mai ieftin. Ce socoteală meschină! Și dacă ceea ce va descoperi domnișoara doctor în radiografie va necesita un tratament pe care nu-l voi putea achita? Pentru că n-am bani. Să fiu arestat și băgat la închisoarea datornicilor. Mai mult, aruncat în beciul rezervat străinilor care au făcut datorii în acest sat, satul meu fără nume...
Mă simt atât de bine pe scaunul stomatologic încât mi-aș dori, deja mintea mi-a luat-o razna!, ca în locul domnișoarei doctor să dea buzna un grup terorist, înarmat și îndoctrinat, care să mă ia ostatic. Niște membri ai unui grup, nu contează religia, rasa, orientarea sexuală și ideologia, care să mă smulgă (cu blândețe, vă rog!) din scaunul meu melancolic și să mă declare ostaticul lor. Aici, în acest sat. Ce spaimă ar fi pe audiența televiziunilor! Bombă! Breaking News!
Știrea asta cu Barbu luat ostatic într-un sat (pe care nu vreau să-l dezvălui) ar rupe norii audienței. Imediat, organele autorizate ale statului vor intra în alertă. O celulă de criză se va forma la nivelul Administrației Prezidențiale, condusă de președintele Klaus Iohannis, și altă celulă la guvern, condusă, cum se putea altfel, de Marcel Ciolacu. Și ca să nu rămână fără celulă, și Raed Arafat și-ar mai face o celulă de criză care să gestioneze criza provocată de luarea lui Barbu drept ostatic. Toate celulele să negocieze pentru eliberarea mea. În zadar. Toți să negocieze îndelung cu teroriștii, dar eu să rămân ostatic vreun an sau mai bine doi-trei ani, negocierile se vor bloca, apoi se vor relua, și tot așa, doar-doar ca să rămân ostatic o vreme.
Numai așa cred aș putea să scap și să mă vindec de toate fricile astea pe care le-am adunat, zi de zi, în această lume care s-a obișnuit să trăiască dintr-un News Alert în altul, o lume înfricoșată, o lume învățată și forțată ca să-și trăiască spaimele cu voluptate, o lume care trăiește numai cu frica în sân... Frica asta contează, nimic altceva! Fără o amenințare care să creeze frică, viața chiar n-are niciun sens. Nu mai sunt lagăre de concentrare, iar Gulagul este o amintire care se estompează nemeritat, dar avem frica ce se revarsă în valuri. M-am săturat de frică! Eu nu mai plec de-aici, luați-mă ostatic, lăsați-mă să dorm fără frică!...
Domnișoara doctor revine în fața scaunului. Deschid ochii și ridic capul. Mă felicită pentru lucrările și implanturile bine făcute, mulțumesc, bătrâne medic!, și îmi propune să-mi facă o igienizare, nu va fi dureroasă, o jumătate de oră o să dureze... Doar o jumătate de oră? Să mă mulțumesc cu atât! Dacă nu voi avea „șansa” ca să fiu luat ostatic vreun an, doi, în acest sat, atunci am să mă mulțumesc și cu o jumătate de oră de igienizare dentară în cel mai ferit loc de spaime din lume. De acord: igienizare! Mă așez mai bine în scaun.
Foto ilustrativ: 123rf
