BOR și vaccinarea. Poți fi critic cu Biserica pentru că o prețuiești
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După cea mai recentă poziție a Bisericii în chestiunea vaccinării, Ovidiu Raețchi a scris un articol în care compară acest mesaj al BOR cu cele legate de educația sexuală în școli și cu reacția de după articolul Recorder. „E o cuvioasă sugestie privind comunicarea Bisericii Ortodoxe”, spune autorul, nesfiindu-se să indice ceea ce, în opinia lui, este „inadecvat, nedrept și imprudent” în felul în care BOR reacționează în situațiile de criză.
Cuprins:
Biserica Ortodoxă a emis recent un punct de vedere admirabil în chestiunea vaccinării și a respectării autorității medicale. După o suită de poziții cel puțin exotice – dacă nu de-a dreptul iresponsabile – venite din partea unor figuri bisericești (nu din nucleul central, din fericire), o astfel de așezare categorică de partea rațiunii și adevărului este entuziasmantă.
Trei texte de dojană
Și totuși, pe măsură ce citești și recitești poziția BOR, nu îți poți reprima senzația că fondul sănătos și bun se împiedică puțin în formă.
Să ne aplecăm asupra textului:
„Ultimul și foarte ieftinul sofism perorat nu doar de oameni cu dificultăți de percepție a realității, ci inclusiv de personaje publice cinice travestite în luptători pentru libertate lipsită de responsabilitate, sofismul rostogolit de cei ce au ales să se poziționeze public împotriva sfatului stăruitor al medicilor ce luptă să salveze viața celor din spitale este următorul: dacă cei ce ne îndeamnă să acordăm încredere medicilor ne pretind recunoașterea onestă a limitei competențelor, în afara cărora nu ar trebui să ne dăm impostor cu părerea, atunci, zic sofiștii, și cei ce se opun sfatului medicilor au dreptul să invoce același principiu în favoarea lor, adică împotriva celor ce, în absența prezentării unei diplome în medicină, nu ar avea dreptul să pledeze în favoarea unui act medical elementar recomandat de specialiști și care, în plină, catastrofală pandemie, ușurează major întâlnirea cu o boală perfidă, salvând chiar viața. Acești sofiști cu alergie la adevăr care reclamă nu doar dreptul la opinie (lipsită de valoare în sine), ci «dreptul» absurd la o realitate personală, se străduiesc să fenteze ceva ce îi încurcă tot timpul: realitatea obiectivă însăși (...) Nu trebuie să fii medic ca să înțelegi că autoritatea medicală trebuie respectată, ca orice altă formă de autoritate profesională și morală. Tot bunul-simț îți spune insistent să faci asta. Contestarea și subminarea autorității de către oameni în care respectul față de ceea ce le este punctual superior a decedat, este una dintre multiplele cauze ale derivei în care a intrat societatea românească și unul dintre semnele destrămării morale a oricărei societăți. Este simptomul unei «boli de moarte» a organismului comunitar: anomia cronică, pe fondul căreia prosperă ca o cangrenă populismul, fărădelegea, dezordinea sinucigașă.”
Lung ca Proust
Am trei rezerve stilistice față de acest text menit să comunice, în mod normal, un adevăr simplu și sănătos.
- Mi se pare prea stufos pentru comunicarea oficială a unei instituții – fie ea și una cu o tradiție retorică atât de bogată.
Prima frază citată are 12 rânduri – Proust, practic. Un potop de cuvinte se revarsă peste bunul creștin care așteaptă o îndrumare limpede: „ieftin sofism perorat”, „sofism rostogolit”, „sofiști cu alergie la adevăr” (Există probabil un tâlc în faptul că vorbim în limba română despre „purtător de cuvânt”, nu de „cuvinte” sau „fraze”).
- În al doilea rând, tot din perspectiva unei analize stilistice, este un text apocaliptic.
Nu mai prididești adunând imaginile violente: „respectul a decedat”, „derivă”, „destrămare”, „catastrofală”, „boli de moarte”, „anomie cronică”, „cangrenă”, „dezordine sinucigașă”.
- E stăpânit de excludere și înfierare
În al treilea rând, chiar și pentru un text menit să se delimiteze limpede de o poziție greșită, stilul mi se pare lipsit de duhul blândeții, de o oarecare intenție pentru îndreptarea păcătosului („ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască”).
E doar excludere, înfierare. Chiar dacă sunt în puternic dezacord cu ei, eu nu cred că toți cei care refuză vaccinarea sunt „oameni în care respectul față de ceea ce le este punctual superior a decedat” sau „oameni cu dificultăți de percepție a realității” (și, chiar dacă aș crede, nu văd ce avem de câștigat jignindu-i). Pot fi doar oameni speriați, oameni care nu au avut șansa unei educații științifice și au crezut prea mult în pozițiile unor preoți pe care BOR nu i-a înfrânat la vreme.
<strong>Nu aș fi fost încercat, poate, de această senzație dacă, de-a lungul timpului, nu aș fi făcut și eu parte dintre categoriile înfierate în mod similar de comunicările BOR. </strong>
În cazul educației sexuale în școli, de pildă – materie în necesitatea căreia se întâmplă să cred cu cele mai bune intenții, fără nicio agendă ascunsă. Să aruncăm o privire asupra textului comunicatorului oficial al BOR pe acest subiect, al educației sexuale:
„Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată «credibil», prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că «avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume» DIN CAUZA absenței din programa școlară a unei materii obligatorii numite «educație sexuală», dincolo de aceasta asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: 1. disoluția familiei; 2. abandonul școlar. Niciunul dintre vehemenții apostoli ai sexualizării vieții copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în scoli a aberantei, toxicei «ideologii de gen» (a se vedea detestabilul moralmente «Document al Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat «Standarde pentru educația sexuală în Europa»), nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieți sexuale dezordonate cu consecințe dramatice pentru copii și adolescenți, ci doar de introducerea cu orice preț în școli, chiar fără acordul părinților (locuiți de «himere medievale»), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc și de realitate”.
Același stil. Intră din nou în scenă „sofismul”, fraza de 9 rânduri și înfierarea celor de altă opinie, cărora nu li se lasă nicio șansă.
<strong>Sunt acuzați oameni care vehiculează „minciuni” – și încă „obsesiv-compulsiv”. Sunt „vehemenți apostoli ai sexualizării vieții copiilor” și vor să impună o „aberantă, toxică ideologie”</strong>
Același ton folosit în pozițiile de după articolul Recorder
Ce se întâmplă însă în cazul unei investigații despre utilizarea fondurilor publice? Înfierare, desigur („scop jalnic”, „tactică vicleană”, „ignoranță inepuizabilă”, „jubilația celor care nu au o idee clară”, „decerebrat”, „patologic”):
”În legătură cu noul material publicat de site-ul de investigații jurnalistice „Recorder”, material destinat unui scop jalnic, prost camuflat sub umbrela bunelor intenții, anume lovirea în imaginea publică a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, aș vrea să precizez câteva lucruri, așa cum le văd și le percep eu din poziția actuală. Pornind chiar de la titlul formulat abrupt și aprioric ofensator, în material se folosește masiv tactica inoculării unei mari suspiciuni, a amorsării unui subiect-bombă, care poate fi perceput astfel doar pentru că în conținut este introdus numele unei persoane foarte importante. Tactica aceasta vicleană e veche, dar încă eficace, întrucât rezervele sociale de credulitate, prejudecată și ignoranță în sfera unor anumite probleme sunt inepuizabile. Materialul mizează în primul rând pe atenția și jubilația celor care nu au nicio idee clară, nici măcar vagă, despre Părintele Patriarh, despre personalitatea sa reală, despre onestitatea sa profundă, despre Biserică și cultele religioase, despre activitatea lor amplă și ramificată în societate, activitate cu enorme, frecvent necuantificabile beneficii pentru întreaga comunitate (...) Istoricul raportării Recorder la Biserică indică destul de limpede un decerebrat anticlericalism, o patologică fobie la BOR”.
Ce e greșit aici?
Așa cum spuneam, sunt în deplin acord, pe fond, cu poziția provaccin exprimată mai sus; sunt în puternic dezacord cu abordarea antieducație sexuală în școli; în chestiunea investigației Recorder, consider absolut legitimă dorința de a discuta despre utilizarea fondurilor publice, deși sunt de părere că opinia față de mandatul patriarhului Daniel trebuie să fie mult mai nuanțată.
În toate cele trei cazuri însă, cred că forma utilizată în textele asumate de Biserică este disproporționată, inadecvată, nedreaptă și imprudentă.
Poți fi critic cu Biserica pentru că o prețuiești
- Disproporționată pentru că pleacă întotdeauna de la premisa unei intenții malefice. Cei de la Recorder folosesc o „tactică vicleană” cu un „scop jalnic”; „apostolii sexualizării copiilor”, în schimb, „manipulează asiduu” iar antivacciniști „își dau impostor cu părerea”. Nu cred că e așa. Cred că e loc pentru dialog, convingere, iertare și duh al blândeții cu toate aceste grupuri. Cred că poți fi critic cu Biserica și pentru că o prețuiești, nu doar pentru că ai un „scop jalnic”. Cred că e firesc să prezinți argumente pentru educația sexuală în școli fără să fii acuzat că dorești „sexualizarea copiilor” (o jignire, o impolitețe față de mii de părinți) .
Mai cred că antivaxerii pot greși fără a fi cu necesitate „impostori”. Ca să fie limpede: am fost amenințat cu moartea de antivacciniști cu mult timp în urmă – „îți fac portofel la gât” – a avut loc și o cercetare penală, sunt departe de a fi un simpatizant al lor.
- Inadecvată pentru că această stilistică vituperantă, atât de eficientă în epoca lui Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur, dă rezultate îndoielnice azi, când comunicarea e mult mai nuanțată, mai liberalizată, mai simplă. Oferta de idei este acum vădit mai bogată – și e mult mai eficient să convingi decât să cerți. Excesul de retorică și ornamente mai degrabă sugrumă mesajul decât să îl potențeze.
Urmăresc cu mare plăcere modul în care comunică Teodor Baconschi, care mi se pare cel mai înțelept conservator român și un excepțional stilist, chiar dacă nu sunt întotdeauna în acord cu el. Nu am văzut niciodată în textele domnului Baconschi fraze interminabile și inflație de epitete. Un adjectiv bine ales e suficient. O propoziție inteligentă poate epuiza tema.
- Nedreaptă pentru că Biserica operează într-o dublă jurisdicție. Pe de o parte, este o uniune a credincioșilor – și în această calitate trebuie să fie o voce cât mai distinctă și cât mai protejată de orice abuz. Pe de altă parte, din momentul în care solicită și primește fonduri de la stat, deci din partea fiecărui contribuabil, Biserica este susținută totuși și de cetățeni care pledează pentru educație sexuală în școli, și de jurnaliștii care pledează pentru transparență, și de cei care nu s-au vaccinat.
„Mi se pare pur și simplu nedrept să jignești acești oameni care, implicit, te susțin”
- Imprudentă pentru că toate aceste poziții ale Bisericii se pot dovedi, în timp, eronate. Și o pot afecta. O instituție atât de importantă nu se poate juca de-a înfieratul de dragul retoricii. Patriarhul Miron Cristea a publicat, în anul 1937, acest text: „Unde este scris ca numai dv, evreii, aveți privilegiul de a trăi pe spinarea altor popoare și pe spinarea noastră ca niște paraziți? Unde-i scris că nouă nu ne este îngăduit a simți cum ne sugeți vlaga poporului și creștinului? Unde-i scris ca noi n-avem dreptul a ne scutura de această primejdie ca de orice paraziți?”. Ce facem azi cu aceste cuvinte? Ce influență au avut ele asupra politicilor criminale ale lui Antonescu? Cum le mai ștergem din istorie?
Ce facem cu scrisoarea prin care Patriarhul Teoctist cerea Parlamentului, în anul 2000, „cu mâhnire și îngrijorare”, ca persoanele cu opțiuni sexuale „incorecte”, vinovate de „iubire necurată”, să fie în continuare azvârlite în închisoare, conform legilor lui Ceaușescu?
Nu s-ar impune, totuși, mai multă prudență, mai multă înțelepciune când în joc e stigmatizarea unor oameni („paraziți”, „iubire necurată”)?
Acesta nu este un text polemic. Nu înfierează pe nimeni. Nu am un „scop jalnic” (cel mult „îmi dau impostor cu părerea”). E doar o sugestie stilistică menită să facă Biserica, dacă se poate, mai dreaptă și mai blândă.
