Ce mi s-a părut mult prea trist și îngrijorător în interviul lui Bogdan Aurescu la BBC

Toată lumea a citat cu reverență BBC și celebra sa emisiune incomodă. Am urmărit-o cu atenție și singura întrebare pe care mi-am pus-o a fost: nu cumva, și atunci când interviurile de acolo mi se păreau reușite, acum 10-20 de ani, asta se întâmpla pentru că nu prea cunoșteam bine situația din alte părți ale lumii? Sackur este specializat în descusut și intervievat agresiv personalități din lumile a treia și a doua, îi biciuiește la sânge pe invitați cu întrebări despre democrație, creându-ne un sentiment de satisfacție, acela că lumea noastră corectă și bună din Vest e neînduplecată față de nedreptățile de pe glob. Lucrurile nu stau totdeauna așa, uneori Sackur pare doar un scutier jalnic al politicilor guvernului britanic.

Iar politica Marii Britanii de după Brexit este o sârguincioasă aliniere la cele mai agresive retorici războinice americane. Sackur a indicat România ca pe un membru-problemă al NATO și UE, că nu prea ar ajuta Ucraina. Asta e chiar culmea agendei pro-război, dacă nici cei mai umili și cuminți membri de orice nu mai sunt buni, atunci ce e bun ca să satisfacă noua Mare Britanie Belicoasă?

Jurnalistul britanic ne spune că autoritățile române tac sau scotoceau după ce a zis Dâncu, extrem de „radicala” propoziție prin care a presupus că la un moment dat se va ajunge la o pace – ceea ce e foarte grav!, după jurnalismul de top britanic, se pare.

Ce îl irita cel mai mult era că românii nu afișează entuziasm în sprijinul Ucrainei.

Aurescu are expresivitatea unei conserve de porumb fiert. Dar măcar aici trebuia spusă o glumă mai britanică, așa: uite, bre, așa ajutăm noi, scrâșnind din dinți, înjurând, cam cum facem și sute de mii de joburi pe bani puțini în UK.

Problemele nu sunt cu Bâstroe sau doar cu piața cerealelor. Sunt milioane de ramificații economice. Războiul a lovit din plin familiile care oricum abia stăteau pe linia de plutire cu plata facturilor.

Aurescu nu e în stare să răspundă complex, să-și asume vreun risc, asta știam. Nu aveam mari așteptări. De altfel, sincer, mi se pare cam suspectă ofensiva condusă de tot felul de liberali dubioși la adresa lui. Atacurile la Aurescu sunt doar indiciul lașității liberalilor care n-au tupeu să se ia de Iohannis direct.

Lașitate, dar măcar nu naționalism de tip polonez

Însă ministrul de externe și-a pregătit o serie corectă de răspunsuri de baraj. Chiar așa e, statul român prin guvern și-a asumat să nu comunice nimic concret despre ajutorul armat dat Ucrainei. Ajutorul evident este că nu spunem tare ce ne doare în legătură cu politicile Ucrainei față de minorități sau gesturi precum cel de la Bâstroe. România e mută și cuminte. Ăsta e marele ajutor. Ce să spună mai mult Aurescu? Nu avea mandat pentru mai mult.

Am o problemă și avem o problemă cu lipsa de transparență a statului? Sigur că am, adică am cu Iohannis, Ciucă și Ciolacu, artizanii acestei politici. Poate fi văzută ca o formă de prudență față de o Rusie aflată prea aproape, însă mă îndoiesc că așa a fost gândită strategia. Este pur și simplu o formă de cedare completă a comunicării către americani / NATO, asta-i tot.

Toată lașitatea e spre bine, măcar să nu văd zel naționalist ca la polonezi, naționalism și ultraconservatorism, și antieuropenism upgradat cu arme americane.

Cele mai enervante momente au cuprins un șir de întrebări care se refereau la niște sondaje cu un popor român din ce în ce mai sceptic în ce privește sprijinul acordat Ucrainei. Cu alte cuvinte: aha, voi nu ajutați Ucraina pentru că vă e frică de votul cetățenilor! La asta nu m-am gândit. România este stupid de cuminte și în manifestările de stradă. În Marea Britanie au fost deja câteva greve serioase, manifestații și foarte bine că au fost. Dar iată cum eram vinovați și de ce se spune în sondaje! O privire mai plină de complexe de superioritate nu se putea.

În condițiile acestea, Aurescu a făcut ce trebuia. Nu puteai răspunde altfel, ca ministru de externe. Însă acest interviu ne-a mai adus aminte de altceva. Că demnitarii români nu mai vin de ani de zile la confruntări cu presa, fie ele agresive aiurea sau agresive pentru cauze publice.

Iohannis este președintele european care va împlini 10 ani fără să dea vreun interviu vreunui jurnalist, nici măcar unul aranjat, că doar de clovni media nu ducem lipsă. După Iohannis s-au luat și competitorii, toți sunt experți în interviuri cu întrebări lingușitoare. USR și AUR sunt experți în live-uri, adică interviuri cu ei înșiși, fără să-i deranjeze nimeni. Ce să mai, ce e și mai trist e că am văzut un interviu prost cu un demnitar român și am zis mulțumiți „io-te, bă, în sfârșit, un interviu”.

Foto: captură BBC

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE