Cum se pot inspira guvernanții României, care gestionează PNRR, din Planul Marshall

Când am început să citesc primele pagini din cartea „Planul Marshall – Zorii Războiului Rece”, scrisă de economistul și scriitorul american Benn Steil*, m-am gândit la planul Uniunii Europene pentru România: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Oare peste 50-60 de ani, vreun urmaș de-al meu va avea curiozitatea să citească o carte de istorie despre ce-a însemnat PNRR pentru modernizarea României?

Cum va arăta această carte scrisă, firește, de un istoric român? Va povesti istoricul, în amănunt, cum s-a gândit, negociat, creat și semnat acest plan? Cum a fost transpus în realitatea? Vor fi analizate rezultatele acestuia? Oare acest plan va merita o carte care să fie nominalizată și premiată de comunitățile de specialiști și istorici, precum volumul lui Benn Steil în SUA? Sau tot PNRR-ul României va fi expediat neglijent în două fraze de genul: „Ministrul Cristian Ghinea l-a făcut și PSD l-a criticat…”?

Multe întrebări caraghioase mi-au trecut prin minte pe măsură ce înaintam cu lectura „Planului Marshall”. N-am încercat să fac vreo comparație între planul americanilor și planul UE pentru România mea. Orice comparație este inoportună. Dar, repet, mi-ar plăcea să existe peste mulți ani o carte de istorie despre PNRR – dacă merită să fie scrisă!  

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Benn Steil a scris o carte complexă, care abordează o perioadă foarte complicată din istoria omenirii din primii patru ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Europa era o ruină. Marea Britanie și Franța erau în pragul falimentului. În toamna anului 1946, cu puțin timp înainte ca pământul să înghețe, berlinezii au săpat mii de gropi pentru cei care urmau să moară de foame și frig în lunile de iarnă. Pe unul din pereții Reichstagului, care mai rămăsese în picioare, stătea scris: „Binecuvântați sunt morții, căci mâinile nu le îngheață”.

Avantajul acestei cărți pentru un cititor ca mine, care trăiește cu prejudecata că „americanii au dat bani nemților din vest ca să se pună pe picioare”, este că la finalul volumul sunt prezentate succint „personajele” acestui „plan”, ca o „distribuție” care se derulează la sfârșitul unui film. Numai că, dacă în timpul derulării „distribuției” pe ecran, spectatorii părăsesc sala, în cartea lui Steil galeria de personaje trebuie consultată pe măsură ce citești o pagină sau două, ca să nu pierzi șirul poveștii. Pentru că este o poveste palpitantă, ca un film de aventuri.

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Până să citesc această carte, am trăit cu prejudecata că George Marshall, primul general american de cinci stele și primul militar de carieră numit secretar de stat al SUA, ar fi făcut singur „planul” de reconstrucție a Europei Occidentale și tot singur l-a implementat. Ca și cum, peste 50-60 de ani se va spune că un ministru de la Fonduri Europene, pe nume Cristian Ghinea, a scris de capul său PNRR-ul („Planul Ghinea”), iar alții ca Ciolacu, Budăi și Câciu l-au criticat și l-au demonizat cu ajutorul televiziunilor Antena 3 și România TV. (Mă opresc aici cu astfel de comparații!) 

Am aflat despre generalul George Marshall că era un tip ceremonios până la pedanterie, adresându-se tuturor colegilor cu numele de familie și cerându-le același lucru. Nu-i permitea nimănui să-l tutuiască, nici măcar președintelui Truman pe care l-a atenționat: „Numai soția mea îmi spune George!”.

Revelația mea este că o echipă de diplomați și tehnocrați de la Departamentul Stat au generat acest plan istoric, care a salvat până la urmă Europa de expansiunea comunismului sovietic. Aceștia au intuit pericolul, au făcut rapoarte și memorandumuri, au discutat cu Marshall și, în scurt timp, un întreg mecanism a fost pus în mișcare până la adoptarea „Doctrinei Truman” prin celebrul discurs al președintelui Harry Truman în Congresul SUA din 12 martie 1947. A fost nevoie de o decizie politică în SUA pentru a începe negocierile cu statele europene în vederea acordării ajutoarelor.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

În tot acest context politic și diplomatic, descris în carte cu minuție de Benn Steil, personajele principale au fost, printre mulți alții, Dean Acheson (adjunctul secretarului de stat), George Frost Kennan (diplomat și consilier la Ambasada SUA la Moscova), Charles Bohlen (consilier în Departamentul de Stat, care i-a scris discursului lui Marshall de la Harvard în iunie 1947 – un alt discurs istoric!) și William Clayton (magnat al bumbacului și diplomat). Sunt nume care nu-i spun absolut nimic cititorului român de azi. (Mult mai relevante pentru PNRR România sunt nume precum Ghinea, Cîțu, Ciolacu, Boloș, Câciu. Dar am promis să nu mai fac comparații.)

Negocieri la Moscova

Fascinant este capitolul în care George Marshall se duce la Moscova, în martie 1947, ca să negocieze cu Viaceslav Molotov, ministrul afacerilor externe al URSS, soarta Europei și, mai cu seamă, viitorul Germaniei. Sovieticii cereau despăgubiri de 10 miliarde de dolari din partea Germaniei, asta în timp ce furau tot ce se putea fura din țara ocupată de Armata Roșie. La conferință au fost prezenți Ernest Bevin, ministrul de externe al Regatului Unit, și Georges Bidault, ministrul de externe al Franței. Marshall a susținut democratizarea Germaniei, în timp ce Molotov n-a văzut nimic interesant în „generalitățile despre democrație”.

În timp ce americanii erau hotărâți să creeze o Germanie capabilă să se autoîntrețină, cu un nivel de trai suportabil, sovieticii erau hotărâți să aibă un flux continuu de despăgubiri – indiferent de efectele asupra populației.

După 44 de întrevederi cu Molotov, de câte patru ore fiecare și fără niciun rezultat, întinse pe durata a cinci săptămâni, Marshall a cerut o audiență la Stalin. A obținut-o repede. Marshall i-a amintit liderului sovietic de ajutorul american din timpul războiului (sistemul de închiriere – împrumut) și i-a reproșat că URSS nu-i returnase Americii vasele comerciale și de război, la doi ani de la încheierea conflictului. O secvență de film memorabilă: în timp ce generalul vorbea, Stalin trăgea din țigară, asculta translatorul și desena cu un stiloul roșu capete de lupi într-un carnet, fără să se ascundă de invitați.

Conferința de la Moscova a fost un eșec. Marshall s-a întors de la Moscova cu o concluzie clară: „Rușii făceau tot posibilul ca să paralizeze întreaga Europă”. Concluzia este valabilă și în prezent: rușii lui Putin, prin războiul din Ucraina, fac tot posibilul să paralizeze Europa. 

Pentru a pune pe hârtie planul de ajutorare a celor 16 state, care acceptaseră ideea de ajutoare financiare, americanii aveau nevoie de date. Mai precis, la conferința de la Paris din iulie 1947, delegațiile celor 16 țări (blocul comunist n-a fost prezent, sovieticii interzicând prezența sateliților) au primit chestionare care acopereau toate aspectele financiar-economice ale țării respective. Benn Steil consemnează o întâmplare hilară, care mi-a amintit cum se fac planurile la români, după ureche, cu date din „burtă”. (Nu m-am putut abține să nu încerc o nouă comparație!). După o zi lungă de negocieri și deliberări, un oficial britanic, ducându-se la culcare, la ora două noaptea, a observat lumină în birourile delegației din Grecia. Un delegat grec completa de zor formularele țării sale. Britanicul i-a atras atenția: 

– Dar ăsta nu este pentru dumneavoastră. Trebuie completat la Atena!

– Doar nu credeți că există cineva la Atena care să aibă habar de așa ceva, a replicat grecul disprețuitor. Pun și eu cifre din burtă!

O carte care merită citită în aceste vremuri

Adoptarea legii European Recovery Program (ERP), prin care se legifera planul, a durat 10 luni, fiind considerată o „realizare absolut remarcabilă”. Președintele Truman a promulgat legea pe 3 aprilie 1948 și pe 20 aprilie au pornit primele nave cu ajutoare (alimente, combustibili, utilaje, vehicule) spre cele 16 țări din Europa. Curând, alte 150 de nave vor traversa Atlanticul. Prima navă care a sosit pe 10 mai în Franța, în portul Bordeaux, a fost întâmpinată cu urale de docherii care s-au răzgândit să mai facă grevă la presiunile Partidului Comunist Francez, marioneta Kremlinului. 

Cartea lui Benn Steil merită citită în aceste vremuri în care curentul antiamerican este la modă și face valuri din ce în ce mai mari.

În patru ani, prin Planul Marshall, America a pompat 12,7 miliarde de dolari (100 de miliarde de dolari în banii din prezent) în Europa, reprezentând împrumuturi pe termen lung și ajutoare nerambursabile. Doar 1,2 miliarde au reprezentat împrumuturi rambursabile.

România n-a avut parte de acel plan. Motivele sunt cunoscute. Măcar acum, cu PNRR, liderii României să aibă înțelepciunea ca să atragă banii de la Uniunea Europeană, pentru ca măcar un istoric să aibă peste ani o pâine albă de mâncat de pe urma cărții pe care o va scrie despre un „plan istoric” pentru România. Până la urmă, de la Planul Marshall ni se trage viața noastră din prezent. „Să nu uiți, Darie!”

* „Planul Marshall – Zorii Războiului Rece”, de Benn Steil, traducere de Petru Iamandi, Editura Litera, colecția Kronika, 2021.              

Urmărește-ne pe Google News