În ultimii 34 de ani în România Nu a fost si Nu este Democratie. România o putem numi Feudală
România Devalizată Sistematic, Distrugerea Economiei, Industriei, Agricultură, Irigații, Ferme
România Fraierită, România Vândută 40% din pământul arabil e vândut la străini...
România o Vacă de Muls pentru corporații, companii străine care scot anual toate zeci de miliarde de Euro, profitul realizat aici în țară,
România Îndatorată cu 160 de Miliarde
Corupție, Injustiție, Pensionari Speciali.
de ce ?
din același motiv pentru care nemții sun nostalgici după DDR.
iar despre nostalgia nemților s-a măsurat și s-au scris rafturi de biblioteci.
Si de aia AfD câștigă deoarece Die Linke era de fapt o oficina a BND și asta ajunsese de notorietate.
“ Cum ar fi să acceptăm că, pentru o bună parte a populației, a existat cel puțin ceva, în comunism, mai bun decât ceea ce există acum? Și cred că nu este foarte greu să facem asta, mai ales dacă ne uităm la toate lucrurile care nu funcționează bine în regimul sau regimurile actuale, de la cel politic la cel financiar al capitalismului, dar și la relația lor cu viitorul. “
și da l-am citit pe decedatul Graeber, si “bullshit jobs” și “debt”
O mare problema in comunism a fost suprimarea intelectualilor, a vârfurilor, a gândirii, se încuraja o educație de pluton, cat sa acopere nevoile de baza ale proletarilor. România avea deja un deficit mare de educație, niste obiceiuri proaste ca natie, luate de la turci/ruși și gene îndoielnice. Când a lovit-o "democrația" vedeți ce a ieșit. De ce totuși Polonia, Slovenia, Cehia, Ungaria se descurcă mai bine? La ei n-a fost comunism, n-au venit capitaliștii sa colonizeze? Ne victimizam degeaba
De ce sunt nostalgici românii după viața în comunism? Pentru ca le este indeajuns sa traiasca cu un singur neuron , si ala subnutrit din cauza rationalizarii painii , ulei si zahar si alte rationalizari le este dor de securitate frica si batai , l iar daca vor face un face un copil , il va expedia la orfelinat . Viata de leguma e propice in romania .
De ce sunt nostalgici românii după viața în comunism? Patru sociologi și antropologi explică un fenomen în continuă creștere și pericolele lui
« Înapoi la articol
hurricane 27.12.2023, 18:17
ii vedem in fiecare an pe la mormantul lui
IulianH6 27.12.2023, 18:19
În ultimii 34 de ani în România Nu a fost si Nu este Democratie. România o putem numi Feudală România Devalizată Sistematic, Distrugerea Economiei, Industriei, Agricultură, Irigații, Ferme România Fraierită, România Vândută 40% din pământul arabil e vândut la străini... România o Vacă de Muls pentru corporații, companii străine care scot anual toate zeci de miliarde de Euro, profitul realizat aici în țară, România Îndatorată cu 160 de Miliarde Corupție, Injustiție, Pensionari Speciali.
laur1 28.12.2023, 04:15
de ce ? din același motiv pentru care nemții sun nostalgici după DDR. iar despre nostalgia nemților s-a măsurat și s-au scris rafturi de biblioteci. Si de aia AfD câștigă deoarece Die Linke era de fapt o oficina a BND și asta ajunsese de notorietate.
laur1 28.12.2023, 04:17
“ Cum ar fi să acceptăm că, pentru o bună parte a populației, a existat cel puțin ceva, în comunism, mai bun decât ceea ce există acum? Și cred că nu este foarte greu să facem asta, mai ales dacă ne uităm la toate lucrurile care nu funcționează bine în regimul sau regimurile actuale, de la cel politic la cel financiar al capitalismului, dar și la relația lor cu viitorul. “ și da l-am citit pe decedatul Graeber, si “bullshit jobs” și “debt”
CezarAlexandru 28.12.2023, 20:04
O mare problema in comunism a fost suprimarea intelectualilor, a vârfurilor, a gândirii, se încuraja o educație de pluton, cat sa acopere nevoile de baza ale proletarilor. România avea deja un deficit mare de educație, niste obiceiuri proaste ca natie, luate de la turci/ruși și gene îndoielnice. Când a lovit-o "democrația" vedeți ce a ieșit. De ce totuși Polonia, Slovenia, Cehia, Ungaria se descurcă mai bine? La ei n-a fost comunism, n-au venit capitaliștii sa colonizeze? Ne victimizam degeaba
PS92234 29.12.2023, 21:48
De ce sunt nostalgici românii după viața în comunism? Pentru ca le este indeajuns sa traiasca cu un singur neuron , si ala subnutrit din cauza rationalizarii painii , ulei si zahar si alte rationalizari le este dor de securitate frica si batai , l iar daca vor face un face un copil , il va expedia la orfelinat . Viata de leguma e propice in romania .
Costica2023 06.02.2024, 15:36
În perioada comunistă, exista o anumită stabilitate în ceea ce privește locurile de muncă, serviciile sociale și distribuția resurselor

‹ 1 … 3 4 5 6 ›
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.