Când criminalul de război Putin va muri, crimele Rusiei vor continua

Pentru că nimeni n-a mai avut curajul Annei Politkovskaia de a spune de la început (rău început!) ce era de spus despre Putin și regimul său criminal, despre abisul de violență și corupție care este Rusia.

De când au invadat rușii Ucraina în operațiunea lor „specială”, o recitesc în fiecare an pe Anna Politkovskaia.

Mai mult: în tot acest timp, cartea „Rusia lui Putin” n-a părăsit niciodată noptiera mea din strada Academiei din București.

O citesc și o recitesc și de fiecare dată mă surprind (deși știu de la Seneca faptul elementar că nimic n-ar trebui să fie de mirare!) alte aspecte din vastitatea răului.

Ca să pot îndura ceea ce găsesc în cartea Annei Politkovskaia îl recitesc, în paralel, și pe Andrei Platonov (Cevengur, Moscova cea fericită și alte nuvele…). Nu vreau să uit că „lumea rusă” a dat monștri ca Stalin sau Putin, dar tot rușii au dat-o și pe Anna Politkovskaia și tot ei l-au dat pe Navalnîi.

Un mare merit al operei Annei Politkovskaia, executată în stil mafiot (kaghebistul Putin este în mod esențial un mafiot, iar statul totalitar rus este, așa cum s-a mai constatat, o benzinărie condusă de un clan mafiot, de o piramidă de hoți și criminali – cu Putin în fruntea ei), este că expune răul pe înțelesul oricui mai are doi neuroni și o inimă să înțeleagă.

Iată, de pildă, situația soldatului rus. Fără a înțelege această psihologie, nu putem înțelege nimic din ororile de pe frontul de est (pe frontul de est, nimic nu e nou de sute de ani, aceeași violență dezlănțuită). Dar nu putem înțelege nimic nici din rezistența ucraineană și de ce rușii nu câștigă și nici nu vor câștiga războiul. Soldatul rus luptă pentru fantasme, pentru gloria imperiului decăzut și pentru ocazia de a ucide și a viola fără consecințe. E cumplit și e prea puțin. Ucrainenii luptă o luptă dreaptă. E altceva.

Iată: „Un soldat aparține celui mai de jos rang în ierarhia militară. Este un nimeni. Este un nimic. În interiorul zidurilor de beton ale cazărmii militare, un ofițer îi poate face unui soldat orice vrea. La fel, un ofițer superior poate face cu un coleg mai tânăr tot ce îi trece prin minte”.

Aceasta este în mod esențial piramida primitivă a privilegiilor necontestate. Această cultură a abuzului este dublată de o corupție atroce, în care toți fură.

Răul este atât de adânc în lumea rusă (ceea ce nu înseamnă că „lumea liberă” e vreun paradis, e tot un infern, dar cu alte nuanțe, e un bâlci sinistru, nu un lagăr de exterminare), încât doar puterea colosală de a îndura a celui mai chinuit (și mai abuzator, totodată!) popor din istorie poate să explice de ce nu a dispărut pur și simplu…

Și mai trist e acest adevăr la fel de simplu și de ignorat: cândva, criminalul de război Putin tot va crăpa, dar crimele Rusiei vor continua. Continuă de mii de ani.

Cine ar putea să iasă ușor dintr-o asemenea istorie? Nimeni. Aceasta este tragedia continuă a lumii ruse. Lumea aceasta strâmbă și groaznică, și tristă (cu toate strălucirile ei din artă, arta rusească are strălucire tocmai pentru că ea se naște din contraste și din conflicte, care sunt colosale), unde românii, dacă ar mai avea vreun dram de discernământ, ar trebui să facă totul să nu mai ajungă vreodată. Dar n-au! 

Căci discernământul nu se găsește pe tik-tok-mini-tok, acolo e o lume de adevăruri absolute urlate gibonește, care se întâmplă să mai fie și niște falsuri istorice grosolane. 

Ajungi mai ușor la discernământ dacă iei calea bibliotecii sau a librăriei. 

Dacă…

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE