Studiu Every Can Counts 2025: Bunicii și părinții reciclează, tinerii protestează. Ce lipsește între cele două?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
94% dintre tinerii din generația Z se declară îngrijorați de schimbările climatice. Postează, semnează petiții, aleg branduri cu mesaj. Și totuși, când vine vorba de sisteme de garanție-returnare, suportul lor e cel mai scăzut dintre toate generațiile: 59%, față de 80% în rândul generației 55+. Bunicii reciclează mai disciplinat decât nepoții care marchează Ziua Pământului pe Instagram.
Cuprins:
Datele vin din studiul global Every Can Counts 2025, realizat în 16 țări, inclusiv România, pe un eșantion de peste 16.000 de respondenți. Tiparul se repetă de la un capăt la altul al Europei și dincolo de ea.
Valorile există, dar conexiunea cu gestul concret lipsește.
Tinerii au convingeri puternice despre mediu. Dar modul în care primesc informația despre sustenabilitate contează enorm. În ultimul deceniu, comunicarea pe teme de mediu a fost dominată de urgență, de cifre alarmante și de un ton care spune, în esență: planeta se prăbușește și timpul aproape a trecut. Mesajul a funcționat ca mobilizator de conștiință, dar a produs și un efect secundar: sentimentul că gesturile individuale sunt neglijabile în fața unei crize atât de mari. Când ai crescut auzind că oceanele sunt pline de plastic și că ghețarii se topesc, returnarea unei doze de aluminiu într-un automat de supermarket poate părea nesemnificativă.
Paradoxul e că tocmai generația care cere soluții la nivel de sistem, de legislație, de industrie, e cea care susține cel mai puțin un sistem care face exact asta. SGR-ul e o soluție structurală, cu rezultate măsurabile: rata de reciclare a dozelor de aluminiu în România a trecut de la 35% la 75% în trei ani. Dar pentru un tânăr de 22 de ani, experiența SGR se reduce la 50 de bani și un bon de la automat. Între „salvează planeta" și „recuperează-ți garanția" e un spațiu de sens aflat încă în construcție.
Ce și-ar dori de fapt? Studiul Every Can Counts oferă un indiciu clar: 75% dintre români declară că ar recicla mai mult dacă experiența ar fi mai plăcută sau interactivă, prin recompense, aplicații sau mecanisme care celebrează gestul.
Tinerii vor să simtă că fac parte dintr-o schimbare, nu că respectă o procedură. Vor feedback vizibil, impact pe care îl pot arăta, un circuit în care gestul lor mic se leagă de ceva mai mare. Reciclarea trebuie să vorbească limba în care ei și-au format convingerile: cea a comunității, a identității și a impactului vizibil.
Obiceiul s-a format, înțelegerea încă nu.
România a demonstrat deja că schimbarea de comportament e posibilă. 9 din 10 români participă la sistemul de garanție-returnare, iar obiceiul s-a format mai repede decât în majoritatea țărilor europene. Dar obiceiul fără înțelegere rămâne fragil.
Doar 12% dintre români știu că doza de aluminiu e cel mai reciclat ambalaj de băuturi din lume. Se reciclează la infinit, fără pierderi de calitate, și poate reveni pe raft ca doză nouă în doar 60 de zile. Această informație ajunge la publicul tânăr prin experiențe care fac reciclarea vizibilă, relevantă și ușor de împărtășit, nu prin automate de returnare.
Reciclarea ca experiență culturală
Proiecte precum turneul de instalații „I CAN", realizate integral din doze de aluminiu de artistul Sergiu Chihaia și prezente la festivaluri, muzee și evenimente în București, Cluj, Timișoara și Brașov, arată cum arată educația care funcționează fără să semene cu educația. O sculptură dintr-un material pe care tocmai l-ai ținut în mână. Mesajele „I CAN DREAM", „I CAN LOVE", „I CAN FLY" vorbesc despre potențialul nelimitat al unui material care nu se degradează niciodată, iar reciclarea devine parte din conversație fără să fie predată ca lecție.
Și e exact tipul de comunicare care completează un sistem deja funcțional. SGR-ul a demonstrat că poate genera schimbare de comportament la scară națională. Următorul pas e să dăm acelui comportament o semnificație care rezonează cu generația care are valorile, dar nu simte încă că reciclarea cotidiană e parte din schimbarea pe care o cere.
Dacă România vrea să-și păstreze ritmul, trebuie să vorbească cu tinerii în limbajul lor. Prin experiențe care fac reciclarea parte din identitatea lor, prin context care leagă gestul mic de impactul mare. Obiceiul l-am câștigat, urmează să-i dăm mai mult sens pentru generația care decide cum va arăta consumul în următorii 30 de ani.
ionescu 15.07.2026, 16:47
Adica sa-i trateze pe tinerii care n-au creier ca si cum n-ar avea creier.Cine n-o face pentru ca intelege ca asta e viitorul lui(personal,al lui)isi merita viitorul.Sa fiti sanatosi.