Glumele unui cumpărător posac către însoțitorul său în piață, un cărucior din ce în ce mai gol
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Prețurile din piață cresc, iar oamenii se înrăiesc și nu mai au chef de glume. Nu mai pot să-și facă planuri, nu mai au certitudini. Numai premierul Cîțu face estimări optimiste vizavi de creșterea economică a României. Nu glumește, vorbește serios, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă. Pentru că adevărata viață este în piață, nu la Guvern, scrie jurnalistul și dramaturgul Petre Barbu într-un comentariu în Libertatea.
Cuprins:
Vorbesc tare, ca să fiu înțeles: „Vreau un căruț pentru alimente. Acceptați și tichete în programul Rabla pentru cărucioare?” Vânzătorul își saltă sprâncenele de sub mască: „Ce vrei, dom’le?” Repet: „Pot să cumpăr un căruț cu tichet în programul Rabla?”
Vânzătorul dă din cap categoric: nu! Degeaba zâmbesc, pentru că masca mi s-a lipit de față și nici n-am curajul să-i fac din ochi, am făcut o glumă, ca să ne mai descrețim frunțile în dimineața asta, care se pregătește pentru un cod portocaliu de disconfort termic. Cine știe cum ar putea interpreta omul semnul meu, mă las păgubaș, am făcut o glumă proastă, poate e prost dispus, are necazuri, ca orice om, poate nu-i tipul care să guste poanta mea, trebuie să glumesc în altă parte!
Plătesc pentru noul căruț de alimente. Este albastru. Mai scump cu 7 lei decât cel vechi, din pânză neagră, pe care l-am cumpărat iarna trecută, s-a rablagit, săracu’, i s-a rupt fundul de lemn, i-a crăpat o roată, trebuia să-l înmormântez ca pe un erou al pandemiei, mi-a fost cel mai bun prieten în ultimul an, câte zeci de kile de mâncare mi-a cărat din piață?, cu onoruri militare trebuia să-l îngrop, dar l-am aruncat la tomberon, adio, prietene!
Lumea s-a înrăit
Plec dezamăgit cu noul căruț: lumea s-a înrăit. Nu mai are chef de glume, nu mai este dispusă să asculte, să zâmbească, să se bucure. Nu există motive de glume. N-am nevoie de confirmarea unui studiu sociologic pentru că este evident: lumea s-a înrăit.
Am un căruț nou. Bine ai venit în viața mea, căruțule! Unde mergem în primul tău drum? În piață, desigur! Nu te speria, oamenii pe lângă care trecem sunt posaci, nervoși, întunecați, cu mutrele căzute, așa erau și înainte de pandemie, dar acum s-au adâncit în necazuri, ai grijă să nu-l calci pe vreunul pe picior, din greșeală, o să urle că ai încercat să-l schilodești sau să-l omori. Hai în piață, ține-te după mine!
Ce mănânc azi, pe caniculară? Legume. Dar cartofi și roșii mănânc de două săptămâni. Pește, mi-e poftă de pește! Kilul de crap sălbatic este 35 de lei, cel de păstrăv, 36 de lei! S-a înrăit și lumea peștilor! Mă holbez în vitrinele frigorifice și niciun kil de pește nu coboară sub 30 de lei. Bătaie de joc! România, țară frumoasă, cu ape curgătoare, cu lacuri și iazuri, și peștele este atât de scump! Pentru buzunarul meu. Fără pește.
Hai la brânzeturi! Kilul de brânză de oaie, 32 de lei! Vânzătorul mă îmbie să gust o bucățică tăiată în vârful cuțitului, mă retrag, uite, căruțule, de aceea se înrăiesc oamenii, indiferent că sunt pensionari sau salariați, din cauza prețurilor care cresc în fiecare zi!
Viața este în piață, nu la Guvern
Am ajuns și eu să monitorizez prețurile la cartofi, roșii, ardei, ceapă, parcă sunt un Mercurial ambulant, oamenii se înrăiesc pentru că nu mai pot să-și facă planuri, nu mai au certitudini, numai premierul Cîțu face estimări optimiste vizavi de creșterea economică a României, nu glumește, vorbește serios, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă. Aici este viața, în piață, nu la Guvern!
E prima ta ieșire în piață, căruțule, în slujba pentru care te-am luat, poți să-mi spui ce mănânc azi? Cu prețurile astea risc să fac ulcer. Glumesc! Măcar tu să-mi înțelegi glumele! Deși, după cum vezi, piața nu mai este un loc în care să faci glume, e un focar de înjurături și frustrări.
Ne-am obișnuit cu înjurăturile în România. Patronii îi înjură pe angajați pentru că nu-și fac treaba, angajații îi înjură pe patroni pentru că îi țin pe salarii de mizerie, politicienii se înjură între ei, vaccinații îi înjură pe cei nevaccinați pentru că din cauza lor vine valul patru și vor muri, presa înjură guvernul, asta-i treaba presei!... Și câți bani a luat o parte din presa noastră de la guvern pentru campania de anul trecut, „Poartă mască”? O căruță de bani!
Guvern-presă, o complicitate dubioasă
Chiar așa, presa care a luat banii ăia a devenit mai profesionistă, mai bine pregătită, i-au trimis patronii pe ziariștii la cursuri de pregătire, au devenit mai buni specialiști, au citit mai multe cărți despre domeniile în care scriu? Ce-au reprezentat acei bani: ajutor pentru plata salariaților și colaboratorilor sau investiții în creșterea calității presei?
Dacă urmăresc, în prezent, prestațiile moderatorilor de televiziune, calitatea știrilor, halul în care se fac analizele și comentariile, rarele investigații și pupincurismele mascate care se trag în presă, ajung să cred că banii ăia de la buget s-au cheltuit degeaba.
Ori au fost dați într-o complicitate dubioasă: eu, guvern îți dau bani, ca să arăt ca am grijă de tine, presa liberă, iar tu, presă, te faci că mă critici, ca să arăți publicului că ești vie, că este democrație, că ești a patra putere în stat!
La câtă fiere se varsă în presa noastră, sigur că și lumea ziariștilor s-a înrăit! Dar să nu divaghez! Suntem în piață. Presa ca o piață, alegi ce-ți place, dar nu știi cu ce rămâi în minte. Tu, căruțule, ai să te miști numai printre tarabele astea sub presiunea inflației, n-ai să ajungi niciodată într-un studio de televiziune ca să spui cât de tare s-a înrăit lumea noastră! Urmează-mă!
Un talk-show direct din piață
Totuși, ce mănânc azi, la prețuri accesibile? De ce nu se face un talk-show de televiziune, de dimineața până seara, într-o piață agroalimentară, transmisiune directă, ca să ne spună ce să mâncăm, cum sunt prețurile, moderatorul să stea de vorbă cu oamenii de la tarabe, să povestească despre viețile și produsele lor, să vină și clienții la microfon și să-și spună păsurile, preferințele.
Să se discute în armonie sau în contradictoriu, cererea și oferta, ca la piață, să se tragă și un semnal de alarmă asupra riscului pe care-l reprezintă supermarketurile pentru piețele noastre tradiționale, oare vom ajunge să mâncăm numai de la supermarketuri?, să fie un talk-show ca o piață, pe alese, dar nu pentru telespectatorii-piețari, ci pentru oameni, sigur ar face un rating mai mare decât Ciutacu sau „Acces direct”!
Asta-i viața adevărată, nu temele „abstracte” și umflate pe care ni le fabrică televiziunile cu pretenția că urmează agenda publică! Să se facă un talk-show direct din piață!
Totuși, talk-show-urile nu țin de foame. Hotărât lucru, piața nu mai mă încurajează să glumesc. Sunt în rândul lumii: înrăit și posac. Ce-ar fi să luăm două beri la cutie? Ca să te udăm, căruțule! Și berea s-a scumpit, dar e bere, merită să bem! Beau eu, în cinstea ta, pentru că tu mă conduci până acasă. Am glumit!
