Prezidenţialele avortate 2024. Balansul periculos deasupra hăului românesc dintre percepţie şi realitate

 7 comentarii
Arhiva foto

Doamne, ajută. Contribuţia dumneavoastră a fost decisivă. Iată un moment de inflexiune. Mulţumesc pentru întrebare. Copiii sunt viitorul nostru. Numai împreună putem reuşi. Sustenabilitatea este cheia. Există premise solide pentru o creştere accentuată. Mult succes vă doresc.

Am stivuit mai sus câţiva baloţi de furaje comunicaţionale cu care îşi hrănesc clienţii consilierii politici.

Ca să pot face portretul-robot al spin doctorului de Dâmboviţa, trebuie să vă spun povestea care s-ar putea numi culmea consilierii.

Pe 5.10.2018 (notez ca un impiegat de mişcare), doamna premier Dăncilă (comparând-o cu cei care s-au perindat de atunci, e „singura regină/ la care mă-închin cu stimă”, vorba manelei) a aterizat greşit. Am  povestit asta de ‘j de ori. În loc să ajungă la Slobozia-Roznov, a nimerit la Magazia-Crăcăoani, în mijlocul unor săteni cărora nu le mai picase nimic din cer de la ultima grindină. Şi, pentru că n-a luat în elicopter nici un consilier, a trebuit să se descurce singurică.

Atunci s-a petrecut următoarea scenă, de o candoare fără margini: în norul de surpriză ridicat de elicea elicopterului, un bătrân s-a apropiat cu pioşenie de doamna prim-ministru, reuşind să îngaime transfigurat: Am lacrimi în ochi... Cu sinceră emoţie, căutând în minte un prefabricat, şefa Executivului i-a răspuns, întinzându-i mâna:  Îmi pare bine…

De ce am numit momentul ăsta sublim culmea consilierii? Fiindcă politicienii noştri, fără excepţie, se lasă pe mâna consilierilor, cum se lasă loazele la Bac în nădejdea copiuţelor cu scurtături.

Pe bietul Ciucă, lost in politics, l-au lecuit spin doctorii încă înainte de campanie când i-au lansat cartea din stâlp în stâlp pe ruta Bucureşti-Cluj şi retur. Apoi i-au aplicat decisiva contribuind substanţial la finanţarea lui Georgescu, ca să-i rupă gâtul lui Simion. Consilierii lui Ciolacu, la fel de dibaci, i-au băgat în traistă lui Simion, încercând să-l remorcheze în turul doi şi s-o elimine pe Lasconi. Combinatorica şmecherită cu voturile alegătorilor nu e nouă în România.

Încercaţi să permutaţi cele patru mesaje mai importante din prezidenţialele avortate 2024. Sau pe toate treisprezece între ele. Simţiţi vreo inadecvare? Nici una. Georgescu e un caz special, pe care mă pregătesc să-l analizez într-un studiu aprofundat.

Dar poate că au şi spin doctorii necazurile lor. Cum ar zice influencerii pe care îi hrănesc: nu-s fericiţi, fiindcă-s prea buni. În hăul dintre realitate şi percepţie - peste care ei sunt siliţi să se balanseze periculos - clienţi le sunt nişte manechine de vitrină. De-alea pe care le vezi astăzi în costume de schi şi în aprilie în costume de baie. Nu le reţii chipurile, hotărâtor când electoratul nu trebuie să se prindă că sunt tot ăia care au mai guvernat. Nu-i poţi anima. Nici n-ar fi recomandat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    bozo76 26.12.2024, 13:21

    Maii, ni s.a zis stati linistiti si cuminti ca sa ce?! Sa ramana astia in functiile lor. Si ce fac astia de fapt pt noi?! Raspundeti voi astia ziaristii...

  • Avatar comentarii

    Moshu 26.12.2024, 13:23

    Ihi...dar totusi...nu va gasiti,voi jurnalistii,nici un pic de vina in haosul asta din Romania ?? Barfiti(nu criticati pt ca aia ar insemna si ceva logica si "meserie") in nestire "puterea" si nu va ginditi la alternative !! Si cind "cetateanul turmentat" termina intrebarea "eu cu cine votez?"fara un raspuns dumiritor,alternativa la dancili,ciolaci si ciuci esteeee....signion,sosoaca si georgescuuuu !! Sunteti si voi,jurnalistii,la fel de "praf" ca si aia pe care-i batjocoriti zilnic,pt ca nu va ajuta mintea la mai mult de atit!!

  • Avatar comentarii

    Basarab1948 26.12.2024, 14:42

    Eheiii...Ziceți ca consilierii lui Ciuca(cacațiune intenționata) i-au facut un pustiu de bine finanțând campania lui...Georgescu(ca sa ia din voturile lui Simion)?!Pâna la urma asta s-a dovedit„geniala”!Ca „finanțarea ilegala”a unul din motivele invocate de CCR pentru anularea alegerilor!(Cu observația ca a fost arestat doar unul Peșchir,un„ciudat”care facea donații)!

  • Avatar comentarii

    Basarab1948 26.12.2024, 14:52

    Dar ați „sarit”peste o „gafa”decisiva!Decizia CCR de interzicere a Șoșoacei(salutata de sinistra Propaganda,dar criticata din- vârful buzelor- inclusiv de partidele„proeuropene”)!Care a canalizat catre Georgescu- macar jumatate din cei 13-14% din votanții cu care era creditata Șoșoaca in sondaje!Suficient sa-l bage in turul 1

  • Avatar comentarii

    PrikiMiki 27.12.2024, 00:40

    Eeeeh...măi Leykuț... Păi, tot de jj de mii de ani îți zic și eu să dai continuarea... Că a mai scos din bagadânkkurile Negațțonaniei... DECI...îmi pare bine, Acum UE dacă Feissbucci, Și la iarnăăă...suge bine. Din Prișnița aia. Iară despre Spin-Dottorri, și assta e tot din anii 90. Daa-căă! Vrei să ieeei o UUEEE.. Ia de go ahead now, DAR Daa-căăăă, Îți place mai Putuu-ieeeee, Tot go la head now. Pe scurt, Orice faci, cum ieși din Bed, Dai la head.

ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate