O lecție pentru democrația noastră tânără: când nu e important cine pierde sau câștigă, ci câtă încredere ai în procesul electoral

Trăim într-o epocă în care, teoretic, democrația ar trebui să fie mai sănătoasă ca oricând: rețelele sociale, camerele foto din telefoanele noastre, accesibilitatea comunicării fac ca fiecare alegător să aibă, teoretic, mii de perechi de ochi și de urechi în secțiile de votare, iar același lucru este valabil și pentru partide. Teoretic, procesul electoral nu a fost niciodată mai transparent de atât. 

Reversul medaliei este că aceleași rețele sociale care ne informează și ne dau acces în culisele procesului electoral sunt și cele prin care fac să circule manipulări, știri false, dezinformări crase, fiind instrumentalizate de partide în scopuri mai puțin ortodoxe. 

Îngrijorările cu privire la legitimitatea alegerilor și la corectitudinea procesului electoral nu sunt noi – le avem la fiecare set de alegeri. De când am aflat, mai întâi, că și morții pot fi treziți din somnul lor ca să pună ștampila pe un candidat, ca să vedem astăzi că aceștia pot ajunge și primari post-mortem. 

Probleme au și americanii, peste Ocean, unde grijile cu privire la influențele dinspre Kremlin sunt cât se poate de serioase. Un articol în sensul ăsta a fost publicat, încă din luna mai, în “The Atlantic”, cu titlul: “Why Americans Might Not Trust the Elections Result”. 

Recomandări

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Grijile cu privire la rezultatele alegerilor vizau, până acum, mai degrabă preludiul: campania în care, nu de puține ori, un candidat sau altul a fost nevoit să răspundă unor atacuri murdare, unor acuzații nedovedite – să ne aducem aminte de povestea cu Iohannis și adopțiile ilegale -, unor intoxicări care circulă atât prin ziare, cât și pe Facebook. 

Ne temeam cu toții de discernământul electoratului nostru, observați că ne temem nu de gândirea noastră, ci de ”a celorlalți”. Sigur că educația politică nu este tocmai o prioritate, iar unii dintre concetățenii noștri, cei mai vulnerabili dintre ei, pot fi ademeniți cu promisiuni deșarte. Dar la fel de bine poți fi manipulat cu visuri, cu urmă și credințe, nu doar cu sacoșe.

Am fi vrut, uneori, ca aceștia, cei mai slabi, să voteze cu gândul la strategii economice pe termen lung, să voteze informat – uneori, ne-a scăpat din vedere că și noi, la rândul nostru, am putea fi ținte ale dezinformării, chiar dacă avem una sau două diplome în plus în CV. 

Recomandări

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Pe vremuri, ambasadele erau privite drept factorul de influență

Aceste temeri, cu privire la rațiunea pentru care alegem un candidat sau altul sau, mai degrabă, cu privire la rațiunea pentru care ceilalți au o preferință anume au dominat adesea discursul pre-electoral din țara noastră: nepoții încercau să-și convingă bunicii să nu voteze neapărat cu partidul care le promite creșteri de pensii, crezând în alte promisiuni, de dezvoltare pe termen lung, ale adversarilor. 

Ne-am temut frecvent și de influențele externe – nu de puține ori, partidele au încurajat aceste temeri, dând vina, fiecare cum i-a convenit, pe un stat sau altul care ar avea interese în țara noastră. 

Pentru liberali, PSD este egal cu Rusia. Pentru PSD, Statele Unite și Europa sunt, chiar dacă nu o spun totdeauna cu subiect și predicat, frații noștri mai mari și mai aroganți care merită “puși la locul lor”. 

Amestecul ambasadelor străine în politica românească nu a ajutat deloc: reacționând oficial, într-un fel sau altul, la frământările de pe Dâmbovița, partenerii noștri străini ne-au întețit suspiciunile și nu ajută nici faptul că, la fiecare astfel de reacție, o mână de ziariști e gata să preia pe nemestecate mesajul. 

Recomandări

Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european

Apoi, când s-a ajuns la vot în sine, oamenii s-au temut de alte influențe – ale serviciilor și ale partidelor în sine. În ce privește serviciile, faptul că nu avem niște comisii parlamentare serioase, care să analizeze cu temeinicie activitatea lor, nu e de natură să ne facă să ne simțim mai în siguranță. De asemenea, dosarele care au vizat de-a lungul timpului foști ofițeri din sistem, afacerile care duc la unul sau la altul nu sunt nici ele menite să ne câștige încrederea. 

Acum, se cere arbitrajul procurorilor

Cu alte cuvinte, alegătorul român se simte, înainte de vot, încolțit: nu mai e vorba despre a decide viitorul comunității sale, ci despre a fi sau a nu fi victimă într-o luptă care pare că nu e a lui, pentru resurse la care el oricum nu are acces cum s-ar cuveni. 

În tot acest peisaj sumbru, faptul că liderii USR au strigat: “Fraudă la vot!”, cerând chiar reținerea fostului primar Dan Tudorache sau a Gabrielei Firea, nu face altceva decât să îi elimine alegătorului ultima brumă de încredere în proces. 

Iar ca partid tânăr, care se adresează tinerilor, USR nu ar fi trebuit niciodată să facă o astfel de greșeală – este o eroare strategică, una care descurajează pe viitor electoratul tânăr. 

Am scris eu însămi articole în care ridicam suspiciuni la adresa Gabrielei Firea sau a lui Dan Tudorache. În special despre cel din urmă și despre activitatea sa la Primăria Sectorului 1 am scris suficient cât să-mi dau seama că există dubii serioase cu privire la felul în care sunt alocate fondurile. 

Pentru mine, ca cetățean și ca jurnalist, un partid care acuză de furt un altul fără să aștepte o decizie oficială în sensul ăsta, dar și un ziarist care face același lucru își pierd credibilitatea. 

PSD a preluat discursul USR și l-a multiplicat

Ceea ce se întâmplă acum, cu un PSD care cere reluarea alegerilor, este doar consecința felului în care USR a acționat – impulsiv, fără filtre raționale, fără o analiză a consecințelor pe termen lung ale acestui tip de discurs, unul toxic pentru democrație. 

Omul este cel care, înainte de a merge la vot, se va simți descurajat de acest proces care i se pare deja mult prea obscur. El este cel care va simți că votul său chiar nu contează și va alege, poate, să lase aceste lupte în mâinile celor care par dispuși să le ducă și care au ceva de câștigat din asta.

El, cetățeanul român care merge la vot, are lupte mai mici de dus: el se gândește la plata facturilor, la apa caldă, despre care s-a tot vorbit, la trotuare, la parcări, la rețele de transport public, la parcuri în care să își plimbe copiii și la bătrâneți liniștite. 

Într-o astfel de luptă, el poate simți, pe bună dreptate, că nu contează și va alege să se retragă din acest joc în care, din toate părțile, o structură sau alta îi condiționează, tranzacționează sau chiar, dacă se va dovedi că este real, fură votul. 

Însă, până la a formula astfel de acuzații, partidele ar trebui să aibă grijă de cetățean: nu să se isterizeze, ci să apeleze la instituțiile abilitate. Nu să știrbească încrederea în BEC, în BES sau în AEP, ci să o întărească, numind nu oameni de partid, ci specialiști independenți. 

Altminteri, politica românească riscă să ajungă ea însăși o bulă cu circuit închis, un circ trist, pe bani mulți, la care privim mâncând un popcorn, de pe canapea. 

Urmărește-ne pe Google News